Internațional

Unii părinţi educă nişte "mici monştri, mici sălbatici"

Ziarul de Vrancea
9 dec 2016 627 vizualizări
Afirmaţiile îi aparţin unui psiholog spaniol şi au fost făcute la o dezbatere privind hărţuirea şcolară

Fără să vrea, unii părinţi educă nişte "mici monştri, mici sălbatici" care nu tolerează frustrarea şi nu suportă complexul de inferioritate şi invidia, consideră psihologul şi psihiatrul pentru copii Fernando Sarrais. Aceasta este una dintre cauzele care provoacă hărţuirea şcolară, pentru că în cazul unui copil sau adolescent "frustrat şi supărat apar accese de furie, mânia şi violenţa, precum şi căutarea unui ţap ispăşitor pentru a se elibera de această suferinţă şi a se simţi puternic", relatează cotidianul spaniol ABC, preluat de Agerpres.
Sarrais a făcut aceste aprecieri la o masă rotundă despre hărţuirea şcolară, în cadrul celui de-al 44-lea Congres Naţional al Confederaţiei Spaniole a Centrelor de Învăţământ (CECE), la Bilbao. Potrivit expertului, soluţia pentru această problemă constă în educarea sentimentelor, contracararea "sentimentelor negative intense", pentru că autorii hărţuirii sunt conştienţi că se comportă rău, "dar o fac". Este "foarte important" rolul familiei, rolul unor părinţi care ştiu perfect că progeniturile lor trebuie să înveţe limba engleză şi să practice sportul, dar care "poate nu ştiu" să educe personalitatea şi forma de a fi.
În lipsa unei concilieri între viaţa profesională şi cea de familie, copiii petrec mult timp singuri şi, de multe ori, văd jocuri video sau conţinuturi "foarte agresive" pe internet. Referindu-se la adolescenţi, Fernando Sarrais a spus că aceştia "trebuie să fie învăţaţi să-şi controleze conduita", cu atât mai mult în actuala societate concurenţială în care "trebuie să triumfi".
"Dacă nu se pot număra printre cei care iau note bune, care se evidenţiază în sport ori care sunt cei mai arătoşi, îşi pun în gând să fie cei mai neciopliţi, cei mai răi şi ceilalţi să le ştie de frică". Va trebui să fie învăţaţi că cel mai bine văzut este şi cel mai bun, a spus psihologul.

"Atenţie, lunea, la mahmureală"

Acesta a avertizat, de asemenea, asupra consumului de canabis şi alcool şi a subliniat că acestea "schimbă caracterul". "Atenţie, lunea, la mahmureală", a mai spus el. La această masă rotundă au participat, de asemenea, şeful secţiei de Formare a Ertzaintza (poliţia din Comunitatea autonomă spaniolă Ţara Bascilor), Txema Delgado, şi un şef de secţie din cadrul Corpului Naţional de Poliţie (Cuerpo Nacional de Policía), Manuel Alcaide. Delgado a apreciat că societatea se îndreaptă spre un model de violenţă, în care se consideră că prin agresivitate se poate obţine ceva, şi a pledat pentru educarea copiilor în spiritul "valorilor şi drepturilor".
La rândul său, Alcaide a spus că hărţuirea a existat dintotdeauna în centrele şcolare, dar acum, prin intermediul presei, devine vizibilă.
Coordonatorul tehnic al CECE Madrid, Juan Chávarri, a menţionat drept cauză a acestui comportament "breşa tot mai mare dintre familie şi şcoală" şi pierderea autorităţii figurii profesorului.


În lipsa unui acord scris din partea Ziarului de Vrancea, puteţi prelua maxim 500 de caractere din acest articol dacă precizaţi sursa şi inseraţi vizibil link-ul articolului: #insertcurrentlinkhere

Ziarul de Vrancea  nu este responsabil juridic pentru conţinutul textelor din comentariile de mai jos. Responsabilitatea pentru mesajele dumneavoastra vă revine în exclusivitate.

Comentarii: 0

Adaugă comentariu
Trebuie să fii autentificat pentru a putea posta un comentariu.
Ziarul de Vrancea doreste ca acest site sa fie un spatiu al discutiilor civilizate, al comentariilor de bun simt. Din acest motiv, cei care posteaza comentarii la articole trebuie sa respecte urmatoarele reguli:
1. Sa se refere doar la articolul la care posteaza comentarii.
2. Sa foloseasca un limbaj civilizat, fara injurii, calomnii, comentarii antisemite, xenofobe sau rasiste.
3. Sunt interzise atacurile la adresa autorilor, daca acestea nu au legatura cu textul.
4. Username-ul sa nu fie nume de personalitati ale vietii publice sau parodieri ale acestora.
Autorul unui articol poate fi criticat pentru eventuale greseli, incoerenta, lipsa de documentare etc.
Nerespectarea regulilor mentionate mai sus va duce la stergerea comentariilor, fara avertisment si fara explicatii.
Abaterile repetate vor avea drept consecinta interdictia accesului la aceasta facilitate a site-ului.