Internațional

Copiii moştenesc inteligenţa mai degrabă de la mame decât de la taţi

Ziarul de Vrancea
11 oct 2016 607 vizualizări
Copiii moştenesc inteligenţa mai degrabă de la mame decât de la taţi, conform unui studiu realizat la Universitatea Washington, informează publicaţia Science World Report. Acest lucru ţine de faptul că genele care au legătură cu inteligenţa se află poziţionate pe cromozomul X, iar femeile au doi astfel de cromozomi, faţă de bărbaţi care au doar unul.

Conform noului studiu, anumite gene transmise copiilor, printre care şi cele responsabile de calităţile intelectuale, ar avea efect doar dacă provin de la mamă. Cercetătorii au desfăşurat un experiment pe şoareci modificaţi genetic. Şoarecii care au primit mai mult material genetic matern au dezvoltat creiere mai mari şi corpuri mai plăpânde, în timp ce şoarecii care au primit mai mult material genetic patern au dezvoltat corpuri mai mari şi mai puternice dar creierul a rămas mai mic.
Concluzia cercetătorilor a fost că dezvoltarea creierului este legată de genele materne, iar dezvoltarea fizică a organismului de genele paterne. Ei au precizat însă că genele moştenite nu sunt singurii factori care determină inteligenţa unei persoane. Mediul în care un copil este crescut este cel puţin la fel de important pentru dezvoltarea funcţiilor cognitive avansate. Studiile în domeniu indică faptul că doar între 40% şi 60% din inteligenţa unui copil este moştenită genetic, restul provenind de la factorii de mediu.
La acest experiment se adaugă şi un studiu realizat pe 12.000 tineri din Glasgow cu vârste între 14 şi 22 de ani, de-a lungul a peste 20 de ani, studiu care a identificat faptul că marea majoritate a tinerilor cu o inteligenţă sporită provin din mame cu inteligenţe ridicate.



În lipsa unui acord scris din partea Ziarului de Vrancea, puteţi prelua maxim 500 de caractere din acest articol dacă precizaţi sursa şi inseraţi vizibil link-ul articolului: #insertcurrentlinkhere

Ziarul de Vrancea  nu este responsabil juridic pentru conţinutul textelor din comentariile de mai jos. Responsabilitatea pentru mesajele dumneavoastra vă revine în exclusivitate.

Comentarii: 0

Adaugă comentariu
Trebuie să fii autentificat pentru a putea posta un comentariu.
Ziarul de Vrancea doreste ca acest site sa fie un spatiu al discutiilor civilizate, al comentariilor de bun simt. Din acest motiv, cei care posteaza comentarii la articole trebuie sa respecte urmatoarele reguli:
1. Sa se refere doar la articolul la care posteaza comentarii.
2. Sa foloseasca un limbaj civilizat, fara injurii, calomnii, comentarii antisemite, xenofobe sau rasiste.
3. Sunt interzise atacurile la adresa autorilor, daca acestea nu au legatura cu textul.
4. Username-ul sa nu fie nume de personalitati ale vietii publice sau parodieri ale acestora.
Autorul unui articol poate fi criticat pentru eventuale greseli, incoerenta, lipsa de documentare etc.
Nerespectarea regulilor mentionate mai sus va duce la stergerea comentariilor, fara avertisment si fara explicatii.
Abaterile repetate vor avea drept consecinta interdictia accesului la aceasta facilitate a site-ului.