Internațional

MOZAIC STIRI INTERNATIONALE: Parlamentul polonez a respins proiectul privind interzicerea completă a avortului

Ziarul de Vrancea
6 oct 2016 468 vizualizări
Parlamentul polonez a respins ieri propunerea de lege pentru interzicerea totală a avortului în ţară, după ce miercuri seară textul a fost respins de comisia parlamentară care l-a examinat.

Textul a fost respins de 352 de deputaţi din majoritatea conservatoare şi din opoziţie. Cincizeci şi opt de deputaţi s-au pronunţat pentru, iar 18 s-au abţinut.
Proiectul de lege de înăsprire a legii avortului a fost lansat de o organizaţie care a strâns 450.000 de semnături şi sprijinit de Biserică. Majoritatea opiniei publice i s-a opus, însă. Guvernul de dreapta, condus de Partidul Libertate şi Justiţie (PiS), a fost supus şi la presiuni internaţionale să nu pună în aplicare propunerea.
Luni, aproape 100.000 de oameni îmbrăcaţi în negru au ieşit în stradă în mai multe oraşe din Polonia pentru a protesta faţă de propunere. De asemenea, mai multe femei au intrat în grevă. Polonia are deja una dintre cele mai restricte legi privind avortul din Europa. Întreruperea de sarcină este permisă numai în cazuri de viol şi incest, dacă fătul suferă de malformaţii grave sau dacă viaţa mamei este în pericol. Femeile poloneze care vor să facă avort merg, de regulă, în Germania sau în alte ţări învecinate sau comandă online pastile pentru întreruperea sarcinii.

Trump le cere bolnavilor în stadiu terminal să "reziste până în noiembrie”, pentru a vota cu el

Candidatul republican la preşedinţia Statelor Unite, Donald Trump, le-a cerut miercuri bolnavilor aflaţi în stadiu terminal să "reziste până în noiembrie”, pentru a putea vota pentru el la alegeri, relatează Newsweek.
Magnatul imobiliar a făcut această declaraţie la un miting electoral din Nevada, înainte de scrutinul considerat unul dintre cele mai importante din istoria Statelor Unite. "Nu îmi pasă cât de bolnav eşti. Nu îmi pasă dacă tocmai ai venit de la medic şi ţi-a dat cea mai rea progonoză, adică s-a terminat. Nu contează. Rezistă până pe 8 noiembrie. Ieşi şi mergi la vot”, a spus el. “Şi atunci vom spune cu toţii «Te iubim şi ne vom aminti mereu de tine». Ieşi şi mergi la vot”, a adăugat el.
Campania lui Trump a fost marcată de numeroase declaraţii controversate, despre  femei, mexicani (pe care i-a numit „violatori”) şi musulmani (cărora vrea să le interzică accesul în ţară). El este suspectat, în prezent, că nu a plătit impozite timp de până la 18 ani. Mogulul a spus că, dacă este aşa, este “genial”.

Obama, apreciat de americani la final de mandat

Preşedintele american Barack Obama este apreciat de 55% dintre americani, cel mai bun rezultat pe care l-a înregistrat după primul an la Casa Albă, potrivit unui sondaj realizat de CNN/ORC şi dat publicităţii ieri.
Astfel, 89% dintre democraţi, 56% dintre independenţi şi 13% dintre republicani aprobă acţiunile preşedintelui. În funcţie de rasă, 47% dintre alegătorii albi şi 70% dintre cei de alte rase îl apreciază pe liderul de la Casa Albă. În rândul electoratului de culoare, 86% sunt mulţumiţi de Obama. De aceeaşi părere sunt şi 68% dintre hispanici.
Ratingul său îl depăşeşte cu un punct procentual pe cel înregistrat imediat după Convenţia Democrată, la care liderii partidului au pus accent pe succesele lui Obama ca preşedinte. Şeful statului a mai atins acest nivel de aprobare de numai două ori după primul an la preşedinţie: în ianuarie 2013, cu puţin înainte de a fi învestit pentru a doua oară în funcţie, şi în ianuarie 2011. Rata de aprobare a lui Obama a fost de 50% sau mai mare în ultimele şapte luni – cea mai lungă perioadă cu un astfel de rating din 2009 până în prezent. Mai mult, media ratingului lui Obama pentru anul 2016 este de 51%, cel mai bun rezultat după primul an de mandat, potrivit sondajelor CNN.
În octombrie 2015, rata de aprobare a liderului de la Casa Albă era de circa 45%. Rata de aprobare a lui Obama este cu mult peste cea a preşedintelui George W. Bush în acelaşi moment al mandatului şi la egalitate cu cea a lui Ronald Reagan din 1988. Popularitatea lui Reagan a crescut la peste 60% după ce a fost ales succesorul său şi a început perioada de tranziţie.

Bilanţul uraganului Matthew a crescut la cel puţin 39 de morţi

Bilanţul uraganului Matthew a crescut la cel puţin 39 de morţi, au anunţat autorităţile locale, în timp ce furtuna a crescut în intensitate şi se îndreaptă spre Florida, relatează Reuters. Cel puţin 35 de oameni şi-au pierdut viaţa în Haiti, loviţi de copaci prăbuşiţi sau de diverse obiecte luate de vânt sau luaţi de ape. Alte patru persoane au murit în Republica Dominicană.
Matthew este cel mai puternic uragan care afectează Caraibele după Felix, în 2007. Marţi şi miercuri a lovit în plin Cuba şi Haiti, provocând rafale de vânt cu viteza de 230 de kilometri pe oră şi ploi torenţiale. Dezastrul lăsat în urmă în Haiti a determina autorităţile să amâne alegerile prezidenţiale ce urmau să aibă loc duminică. Uraganul se îndreaptă joi spre Florida, unde circa două milioane de oameni şi-au părăsit locuinţele pentru a fugi din calea uraganului care a crescut în intensitate şi a ajuns din nou la nivelul 4 pe scara cu cinci nivele Saffir-Simpson. Numeroase adăposturi de urgenţă din Florida, Georgia şi Carolina de Sud au început deja să primească persoanele evacuate, după un apel în acest sens lansat de preşedintele Barack Obama. Între timp, alţii se pregătesc să rămână în case până când trece furtuna. Oamenii şi-au făcut stocuri de apă, lapte şi conserve, golind rafturile magazinelor.




În lipsa unui acord scris din partea Ziarului de Vrancea, puteţi prelua maxim 500 de caractere din acest articol dacă precizaţi sursa şi inseraţi vizibil link-ul articolului: #insertcurrentlinkhere

Ziarul de Vrancea  nu este responsabil juridic pentru conţinutul textelor din comentariile de mai jos. Responsabilitatea pentru mesajele dumneavoastra vă revine în exclusivitate.

Comentarii: 0

Adaugă comentariu
Trebuie să fii autentificat pentru a putea posta un comentariu.
Ziarul de Vrancea doreste ca acest site sa fie un spatiu al discutiilor civilizate, al comentariilor de bun simt. Din acest motiv, cei care posteaza comentarii la articole trebuie sa respecte urmatoarele reguli:
1. Sa se refere doar la articolul la care posteaza comentarii.
2. Sa foloseasca un limbaj civilizat, fara injurii, calomnii, comentarii antisemite, xenofobe sau rasiste.
3. Sunt interzise atacurile la adresa autorilor, daca acestea nu au legatura cu textul.
4. Username-ul sa nu fie nume de personalitati ale vietii publice sau parodieri ale acestora.
Autorul unui articol poate fi criticat pentru eventuale greseli, incoerenta, lipsa de documentare etc.
Nerespectarea regulilor mentionate mai sus va duce la stergerea comentariilor, fara avertisment si fara explicatii.
Abaterile repetate vor avea drept consecinta interdictia accesului la aceasta facilitate a site-ului.