Internațional

MOZAIC STIRI INTERNATIONALE: Unul din cei mai căutaţi lideri mafioţi a fost arestat

Ziarul de Vrancea
26 iun 2016 540 vizualizări
Unul dintre cei mai căutaţi mafioţi italieni, Ernesto Fazzalari, numărul doi al grupării calabreze 'Ndrangheta, a fost arestat duminică după căutări care durau de 20 de ani, au anunţat autorităţile din Italia, potrivit AFP.

În varstă de 46 de ani, Ernesto Fazzalari, condamnat deja în contumacie la închisoare pe viaţă, a fost prins la primele ore ale dimineţii într-un apartament dintr-o regiune izolată din Calabria, fief al organizaţiei criminale 'Ndrangheta, rivală a grupărilor mafiote Cosa Nostra din Sicilia şi Camorra din Napoli. Fazzalari, subaltern al 'şefului cel mare' Matteo Messina Denaro, se ascundea din 1996. El a fost condamnat în 1999 pentru asociere cu o grupare mafiotă, răpire, deţinere de arme şi un dublu omor în cadrul rivalităţilor între clanuri soldate cu 32 de morţi în oraşul său natal Taurianova în perioada 1989-1991. "Mulţumesc judecătorilor şi forţelor de ordine. Trăiască Italia", a postat pe Twitter premierul Matteo Renzi. Ministrul italian de interne Angelino Alfano l-a descris pe Fazzalari ca "unul dintre cei mai importanţi fugari şi reprezentanţi ai lumii umbrelor". "Acest lucru arată că nimeni nu scapă de justiţie. Este genul de victorie pe care o încurajăm şi o susţinem în lupta dificilă, dar care poate fi caştigată, împotriva crimei organizate", a adăugat el. Se consideră în general că 'Ndrangheta a depăşi mafia siciliană şi pe cea napolitană datorită traficului de cocaină din America Latină. 

Un important oraş a fost eliberat de sub controlul Statului Islamic 

Forţele irakiene au eliberat total ieri Fallujah, oraş în vestul Irakului aflat sub controlul jihadiştilor din gruparea Statul Islamic (SI) din ianuarie 2014, relatează AFP. "Astăzi, comandantul operaţiunilor la Fallujah, generalul Abdelwahab al-Saadi, anunţă că oraşul a fost eliberat după preluarea controlului asupra cartierului Al-Jolan de către forţele de elită antitero", a indicat agenţiei franceze de presă un purtător de cuvant al forţelor irakiene, Sabah al-Noman. "Al-Jolan, care era ultimul bastion al Daesh (acronimul arab al Statului Islamic) în oraş, este în prezent la adăpost de această grupare teroristă", a adăugat purtătorul de cuvant citat. "Nu le-au trebuit mai mult de două ore forţelor antitero (CTS) pentru a-şi adjudeca acest cartier şi Statul Islamic nu a tras un singur foc de armă", ceea ce demonstrează că el fusese "înfrant înainte de intrarea trupelor în cartier", a adăugat el. Forţele irakiene lansaseră în 23 mai ofensiva pentru recucerirea Fallujah, aflat sub controlul Statului Islamic din ianuarie 2014, anul în care gruparea ultraradicală cucerise mai multe părţi din teritoriul irakian, în special la nord şi la vest de Bagdad. Un purtător de cuvant al comandamentului comun de coordonare a operaţiunilor împotriva SI în Irak a declarat, la randul său, că "există încă puncte de rezistenţă ale SI la nord-vest de Fallujah". Zeci de mii de locuitori ai oraşului au fugit de la începutul ofensivei şi revenirea lor în oraşul recucerit integral de la jihadişti riscă să fie complicată de prezenţa masivă a dispozitivelor explozive. Un responsabil militar a indicat sambătă că forţele irakiene au controlat 20.000 de persoane care fugiseră de lupte cu scopul de a demasca eventuali jihadişti ai Statului Islamic care încercau să se amestece cu valul de refugiaţi.

Snowden denunţă o lege Big Brother de "supraveghere în masă" în Rusia 

Fostul consultant al Agenţiei Naţionale de Securitate americane (NSA) Edward Snowden, refugiat în Rusia, a denunţat un pachet de legi adoptat de deputaţii ruşi care relevă - potrivit lui - un program de "supraveghere în masă' de tipul Big Brother şi a cerut ca ele să nu fie promulgate, informează AFP. "Noua lege rusească Big Brother constituie o violare inaplicabilă şi nejustificabilă a drepturilor care nu ar trebui promulgată vreodată', a scris el pe Twitter. 'Supravegherea în masă nu funcţionează. Acest text va costa bani şi libertate pe fiecare rus fără a ameliora securitatea', a insistat fostul consultant al NSA, autoexilat din SUA după ce dezvăluise amploarea supravegherii desfăşurate de serviciile de informaţii americane. Adoptate vineri, în cursul ultimei şedinţe a Dumei (camera inferioară a parlamentului federal) înaintea alegerilor legislative din 18 septembrie, proiectele de lege respective îi obligă pe operatorii de telecomunicaţii şi internet să stocheze mesajele, apelurile şi datele utilizatorilor timp de şase luni pentru a le transmite 'agenţiilor guvernamentale adecvate' la cererea acestora. Reţelele de socializare vor fi obligate, de asemenea, să stocheze datele timp de şase luni, potrivit unuia dintre aceste texte care mai trebuie aprobate de Consiliul Federaţiei (camera superioară a parlamentului) şi promulgate de preşedintele Vladimir Putin pentru a intra în vigoare. 'Acest termen de şase luni nu este doar periculos, ci şi inaplicabil', a avertizat Snowden. Proiectele de legi respective au fost denunţate de opoziţia rusă drept tentativă de "supraveghere totală' din partea autorităţilor, dar şi de sectorul înaltei tehnologii, care a avertizat asupra costului exorbitant al aplicării lor. Noile legi introduc pedepse cu închisoarea pentru nedenunţarea unui delict, reduc varsta responsabilităţii penale la 14 ani şi introduc pedepse de pană la şapte ani de detenţie pentru 'justificarea publică a terorismului', inclusiv pe internet. 

Renzi cere încetarea politicilor de austeritate în UE

Premierul Italiei, Matteo Renzi, a cerut, duminică, oprirea politicilor de austeritate în Europa, în contextul votului cetăţenilor britanici în favoarea ieşirii din Uniunea Europeană. "Politicile de austeritate au afectat perspectivele, transformand viitorul într-un risc. Au alimentat temerile", a scris Matteo Renzi într-un editorial publicat în ziarul Il Sole 24 Ore. "Fără creştere economică, nu sunt locuri de muncă; fără investiţii, nu există viitor; fără flexibilitate, nu există comunitate", a subliniat Matteo Renzi. "Uniunea Europeană trebuie să recupereze strălucirea, energia şi idealurile", a subliniat şeful Guvernului de la Roma, pledand şi pentru o stratgie europeană în domeniul imigraţiei. Matteo Renzi urmează să se întalnească luni, la Berlin, cu Angela Merkel, cancelarul Germaniei, şi cu preşedintele Franţei, François Hollande.

Cel puţin 35 de morţi, după ce un autocar a luat foc

Cel puţin 35 de persoane, inclusiv doi copii, au murit după ce un autocar a luat foc în urma unui accident, în centrul Chinei, informează presa chineză citată de site-ul agenţiei Reuters. Autocarul, la bordul căruia erau 55 de persoane, a lovit o balustradă de protecţie şi a luat foc, în provincia Hunan. Cel puţin 35 de persoane, inclusiv doi copii, au murit, iar alte 11 au fost spitalizate, patru fiind în stare critică. Şoferul autocarului a fost arestat preventiv.

 Bărbaţi, inculpaţi pentru activităţi teroriste 

Cei doi bărbaţi arestaţi în Belgia în operaţiuni antiteroriste ale poliţiei au fost inculpaţi pentru "participare la activităţile unui grup terorist", a anunţat sambătă seară parchetul federal belgian, relatează AFP. Aceste inculpări urmează după mai multe percheziţii ce au avut loc în noaptea de vineri spre sambătă la Verviers (estul Belgiei) şi Tournai, în apropiere de frontiera cu Franţa, a precizat parchetul într-un comunicat. "Două persoane, Arnaud C., născut în 1983, şi E., de naţionalitate belgian... sunt inculpate pentru participare la activităţile unui grup terorist, în calitate de autor sau coautor", detaliază comunicatul, adăugand că percheziţiile au avut loc fără incidente. Nici arme şi nici explozibili nu au fost descoperiţi în timpul percheziţiilor. Parchetul nu a dorit să furnizeze alte detalii, mai ales cu privire la identitatea indivizilor inculpaţi. Potrivit presei belgiene, bărbatul reţinut la Verviers, în varstă de 20 de ani, ar fi planificat să se arunce în aer în retransmisia publică organizată în Belgia în timpul meciului din cadrul Euro 2016 Belgia-Ungaria duminică seară la Toulouse (sud-vestul Franţei). 

Doi morţi şi un rănit într-un incident armat în Franţa

Doi bărbaţi au fost împuşcaţi mortal, iar o adolescentă a fost rănită într-un atac armat comis în oraşul francez Marsilia, informează site-ul cotidianului Le Figaro. Incidentul a avut loc sambătă dimineaţă într-o parcare din zona Consolat, în partea de nord a oraşului Marsilia. Indivizi rămaşi neidentificaţi au deschis focul cu arme automate, omorand doi bărbaţi, în ceea ce pare a fi o reglare de conturi între grupuri infracţionale. O adolescentă de 14 ani a fost grav rănită în atac.

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 


În lipsa unui acord scris din partea Ziarului de Vrancea, puteţi prelua maxim 500 de caractere din acest articol dacă precizaţi sursa şi inseraţi vizibil link-ul articolului: #insertcurrentlinkhere

Ziarul de Vrancea  nu este responsabil juridic pentru conţinutul textelor din comentariile de mai jos. Responsabilitatea pentru mesajele dumneavoastra vă revine în exclusivitate.

Comentarii: 0

Adaugă comentariu
Trebuie să fii autentificat pentru a putea posta un comentariu.
Ziarul de Vrancea doreste ca acest site sa fie un spatiu al discutiilor civilizate, al comentariilor de bun simt. Din acest motiv, cei care posteaza comentarii la articole trebuie sa respecte urmatoarele reguli:
1. Sa se refere doar la articolul la care posteaza comentarii.
2. Sa foloseasca un limbaj civilizat, fara injurii, calomnii, comentarii antisemite, xenofobe sau rasiste.
3. Sunt interzise atacurile la adresa autorilor, daca acestea nu au legatura cu textul.
4. Username-ul sa nu fie nume de personalitati ale vietii publice sau parodieri ale acestora.
Autorul unui articol poate fi criticat pentru eventuale greseli, incoerenta, lipsa de documentare etc.
Nerespectarea regulilor mentionate mai sus va duce la stergerea comentariilor, fara avertisment si fara explicatii.
Abaterile repetate vor avea drept consecinta interdictia accesului la aceasta facilitate a site-ului.