Internațional

MOZAIC STIRI INTERNATIONALE: Comisie ONU: Julian Assange a fost "reţinut în mod arbitrar"

Ziarul de Vrancea
5 feb 2016 531 vizualizări
O comisie de experţi a ONU a decis vineri că fondatorul WikiLeaks, Julian Assange, a fost "reţinut în mod arbitrar" şi a cerut Suediei şi Marii Britanii să îi ofere acestuia despăgubiri.

"Fondatorul WikiLeaks, Julian Assange, a fost reţinut în mod arbitrar de Suedia şi Marea Britanie după arestarea sa la Londra la 7 decembrie 2010", a afirmat grupul de lucru al ONU privind detenţia arbitrară. Cei cinci experţi independenţi au cerut "autorităţilor suedeze şi britanice" să pună capăt detenţiei sale şi să-i respecte dreptul de a fi despăgubit. Totodată, Julian Assange va cere să i se permită să părăsească ambasada Ecuadorului din Londra ca un om liber, după ce comisia ONU a decis vineri că a fost "reţinut în mod arbitrar" în incinta instituţiei diplomatice. Assange, care a înfuriat autorităţile americane după ce a publicat sute de mii de documente secrete, se află în ambasadă din 2012 pentru a evita un proces pentru acuzaţii de viol.
Fondatorul WikiLeaks a făcut apel la comisia ONU, spunând că este un refugiat politic ale cărui drepturi au fost încălcate pentru că s-a aflat în imposibilitatea de a obţine azil în Ecuador. Fostul hacker neagă acuzaţiile potrivit cărora ar fi vinovat pentru comiterea unui viol în 2010 în Suedia, afirmând că învinuirile sunt un complot pentru a-l aduce în cele din urmă în Statele Unite, unde o anchetă penală privind activităţile WikiLeaks este încă deschisă.
Atât Suedia, cât şi Marea Britanie au afirmat că nu vor fi influenţate de decizia comisiei de experţi a ONU care nu are caracter obligatoriu.

 

UE ar putea oferi favoruri comerciale ţărilor care găzduiesc refugiaţi sirieni


Uniunea Europeană promite să îmbunătăţească condiţiile de export pentru ţările care sunt afectate de criza refugiaţilor sirieni şi va oferi inclusiv favoruri comerciale statelor respective, a declarat cancelarul german Angela Merkel. "UE va face orice pentru a îmbunătăţi condiţiile de export pentru acele ţări, ia în considerare inclusiv oferirea de favoruri comerciale", a declarat Merkel la o conferinţă de presă de la finalul conferinţei internaţionale de la Londra, de joi, pentru strângerea de fonduri ce urmează a fi alocate Siriei şi ţărilor care se confruntă cu valurile de refugiaţi sirieni.
Declaraţia lui Merkel a venit după ce Turcia, Iordania şi Liban, unde se află majoritatea refugiaţilor sirieni (peste patru milioane de refugiaţi), au convenit asupra faptului că trebuie să ia o serie de măsuri prin care să ofere acestora acces la educaţie şi la piaţa muncii.
În urma conferinţei de donaţii de joi, s-au strâns fonduri în valoare de 11 miliarde de dolari, deşi ONU solicitase iniţial şapte miliarde de dolari. Secretarul general al ONU, Ban Ki-moon, a declarat în cadrul evenimentului că suma totală adunată de joi reprezintă cea mai mare donaţie colectată într-o singură zi pentru o singură criză umanitară.


 
Un adolescent israelian a fost condamnat la închisoare pe viaţă

şi un altul la 21 de ani de detenţie pentru asasinarea, în iulie 2014, a unui tânăr palestinian şi arderea trupului acestuia. Cei doi acuzaţi, a căror identitate nu a fost divulgată din cauza vârstei (în momentul în care au comis crima, ei aveau vârsta de 16, respectiv 17 ani), au fost declaraţi vinovaţi în luna noiembrie pentru că au răpit, lovit şi sugrumat un adolescent palestinian înainte de a-i încendia trupul. Verdictul, dat joi, presupune pedeapsa cu închisoarea pe viaţă pentru acuzatul mai în vârstă şi 21 de ani de detenţie pentru celălalt. Un bărbat care a fost de asemenea găsit vinovat, a făcut apel şi invocă lipsa de responsabilitate penală din cauza stării mintale.
Potrivit acuzării, cei trei şi-au mărturisit participarea la această crimă, pe care au prezentat-o drept un act de răzbunare faţă de uciderea în Cisiordania, cu câteva zile în urmă, a trei tineri israelieni de către guparea Hamas. Tatăl victimei, Hussein Abou Khoudaïr, este de părere că verdictul dat de tribunalul districtului Ierusalim celui mai tânăr dintre asasini este prea blând. Acesta a anunţat că va face apel în faţa Curţii Supreme de Justiţie. Acuzarea ceruse pedeapsa de detenţie pe viaţă pentru ambii asasini.
Asasinarea lui Mohammed Abou Khoudaïr, în vârstă de 16 ani, care a avut loc pe data de 2 iulie 2014, a fost unul dintre evenimentele declanşatoare ale violenţelor din vara anului 2014 în Fâşia Gaza, dintre forţele israeliene şi grupurile palestiniene armate. Conflictul din Fâşia Gaza a început şase zile mai târziu, după ce de pe teritoriul palestinian au fost lansate tiruri de rachete spre Israel. Acesta a făcut peste 2.100 de morţi în rândul palestinienilor, majoritatea dintre aceştia fiind civili. Israelul a pierdut 67 de soldaţi şi şase civili.


Barack Obama va propune o taxă de 10 dolari pe barilul de petrol

Preşedintele SUA va propune introducerea, pentru o perioadă de cinci ani, a unei taxe de zece dolari pe dolari pe barilul de petrol care ar permite finanţarea unui vast plan de investiţii în transportul ecologic, a anunţat joi Casa Albă. Propunerea, care va fi prevăzută în bugetul pe 2017 pe care executivul american urmează să-l prezinte săptămâna viitoare, nu are aproape nicio şansă de a fi adoptată de Congres, unde republicanii deţin controlul în ambele camere. Aceştia se opun oricărei legislaţii legate de combaterea încălzirii globale, unii dintre ei contestând chiar existenţa fenomenului. Această "redevenţă" pe baril care ar fi plătită de grupurile petroliere ar permite "încurajarea inovării în tehnologii verzi şi transformarea sistemului de transport pentru deceniile viitoare", precizează Casa Albă, care reaminteşte că sectorul transporturilor reprezintă 30% din emisiile de gaz cu efect de seră din SUA.
Barack Obama, care a făcut din lupta împotriva încălzirii globale una dintre priorităţile celor două mandate ale sale, denunţă cu regularitate poziţiile adversarilor săi republicani pe această temă

Erupţie spectaculoasă a unui vulcan din Japonia a erupt

Un vulcan japonez situat la aproximativ 50 de kilometri de o centrală nucleară a erupt vineri, aruncând mase mari de lavă în aer pe parcursul nopţii, a anunţat agenţia meteorologică din Japonia. Vulcanul Sakurajima de pe cea mai sudică insulă a arhipelagului japonez, Kyushu, erupe frecvent. Centrala nucleară Sendai, operată de Kyushu Electric Power, situată nu departe de vulcan, pe aceeaşi insulă, şi-a reluat operaţiunile anul trecut.
Centrala a fost închisă împreună cu toate centralele nucleare din Japonia după cutremurul urmat de tsunami din anul 2011 care a provocat colapsul unui reactor de la centrala nucleară Fukushima de la nord de Tokyo.
Kyushu este a treia insulă ca mărime din Japonia şi are origine vulcanică.
În prezent pe insulă se află un mare număr de vulcani, dintre care o parte sunt încă activi. Cel mai cunoscut de pe insulă este vulcanul Aso, considerat unul dintre cei mai mari vulcani din lume, ultima sa mare erupţie având loc în anul 1979.

Coreea de Nord bombardează Coreea de Sud cu gunoi

Coreea de Nord bombardează de câteva săptămâni împrejurimile graniţei sale cu Coreea de Sud cu arme insolite: baloane explozive care conţin, între altele, hârtie igienică folosită, mucuri de ţigări şi fluturaşi de propagandă, potrivit Agerpres. Umplute cu heliu, baloanele cu gunoaie au un mic detonator cu ceas ca să explodeze în plin zbor şi să deverseze conţinutul din aer. Fluturaşii de propagandă denunţă, cum era de aşteptat, politica Statelor Unite şi o ridiculizează pe preşedinta sud-coreeană, Park Geun-hye. Majoritatea baloanelor explodează la câţiva kilometri distanţă de linia de demarcaţie dintre cele două ţări, iar unele au ajuns în împrejurimile capitalei Seul. La câteva dintre ele, ceasul nu a funcţionat şi baloanele s-au prăbuşit pe câmp, populaţia şi autorităţile temându-se că ar putea conţine arme chimice sau biologice.
Mii de baloane cu gunoi de acest fel au fost lansate din 12 ianuarie aproape zilnic. Ele se adaugă la cele câteva milioane de baloane de propagandă înregistrate de autorităţi doar în luna ianuarie. Acestea ar fi un răspuns la asaltul K-pop ordonat de Seul la scurt timp după ce Phenianul anunţase lansarea cu succes a unei bombe cu hidrogen, cum pretindeau autorităţile nord-coreene. Baloanele cu gunoi ilustrează perfect felul în care cele două ţări, oficial în război din 1953, desfăşoară politici de propagandă. Însă lansarea de baloane peste graniţă a fost o iniţiativă a sud-coreenilor. De mulţi ani ei expediază baloane cu dolari, cu stickuri USB şi cu CD-uri conţinând videoclipuri pro-democraţie.



În lipsa unui acord scris din partea Ziarului de Vrancea, puteţi prelua maxim 500 de caractere din acest articol dacă precizaţi sursa şi inseraţi vizibil link-ul articolului: #insertcurrentlinkhere

Ziarul de Vrancea  nu este responsabil juridic pentru conţinutul textelor din comentariile de mai jos. Responsabilitatea pentru mesajele dumneavoastra vă revine în exclusivitate.

Comentarii: 0

Adaugă comentariu
Trebuie să fii autentificat pentru a putea posta un comentariu.
Ziarul de Vrancea doreste ca acest site sa fie un spatiu al discutiilor civilizate, al comentariilor de bun simt. Din acest motiv, cei care posteaza comentarii la articole trebuie sa respecte urmatoarele reguli:
1. Sa se refere doar la articolul la care posteaza comentarii.
2. Sa foloseasca un limbaj civilizat, fara injurii, calomnii, comentarii antisemite, xenofobe sau rasiste.
3. Sunt interzise atacurile la adresa autorilor, daca acestea nu au legatura cu textul.
4. Username-ul sa nu fie nume de personalitati ale vietii publice sau parodieri ale acestora.
Autorul unui articol poate fi criticat pentru eventuale greseli, incoerenta, lipsa de documentare etc.
Nerespectarea regulilor mentionate mai sus va duce la stergerea comentariilor, fara avertisment si fara explicatii.
Abaterile repetate vor avea drept consecinta interdictia accesului la aceasta facilitate a site-ului.