Internațional

Siria cere la ONU ca Rusiei să i se permită să lupte împotriva SI

Ziarul de Vrancea
17 sep 2015 677 vizualizări
Argumentul principal: "de ce americanilor li se permite iar ruşilor, nu?"

Siria a cerut la ONU, prin reprezentantul său permanent pe lângă această organizaţie Bashar al-Jaafari, ca Rusiei să i se permită lansarea de atacuri împotriva poziţiilor grupării jihadiste Statul Islamic (SI) de pe teritoriul sirian, aşa cum procedează şi Statele Unite. "Pentru ce SUA se luptă cu Statul Islamic folosind avioane de luptă, iar ruşilor le este interzis? Nu este de înţeles. În cele din urmă, toţi luptăm împotriva aceluiaşi duşman", a afirmat reprezentantul sirian.
Comentând informaţiile legate de trimiterea în Siria de tehnică militară rusă ce ar avea scopul creării unei baze militare în oraşul de coastă Latakia, Bashar al-Jaafari a afirmat că toate activităţile militare ale Rusiei se înscriu în cadrul cooperării bilaterale în domeniul militar, cooperare ce are loc de mai mulţi ani şi care, a spus el, "nu este un secret". Ambasadorul sirian a mai declarat că SUA, spre deosebire de Siria şi Rusia, au o abordare "lipsită de seriozitate" în ceea ce priveşte lupta împotriva organizaţiei jihadiste, acuzând totodată Washingtonul că foloseşte campania sa militară ca pretext pentru amestec în treburile interne ale statului sirian.
Preşedintele sirian Bashar al-Assad declara într-un interviu difuzat miercuri de mass-media rusă că acţiunile coaliţiei conduse de SUA în lupta împotriva Statului Islamic nu au schimbat cu nimic situaţia în Siria şi că gruparea jihadistă îşi continuă expansiunea.
Declaraţiile oficialilor de la Damasc intervin în contextul în care SUA au acuzat recent Rusia că a desfăşurat material şi soldaţi în apropiere de oraşul Latakia, controlat de regimul preşedintelui Bashar al-Assad, în timp ce Moscova a negat orice consolidare a prezenţei sale militare în Siria.


În lipsa unui acord scris din partea Ziarului de Vrancea, puteţi prelua maxim 500 de caractere din acest articol dacă precizaţi sursa şi inseraţi vizibil link-ul articolului: #insertcurrentlinkhere

Ziarul de Vrancea  nu este responsabil juridic pentru conţinutul textelor din comentariile de mai jos. Responsabilitatea pentru mesajele dumneavoastra vă revine în exclusivitate.

Comentarii: 0

Adaugă comentariu
Trebuie să fii autentificat pentru a putea posta un comentariu.
Ziarul de Vrancea doreste ca acest site sa fie un spatiu al discutiilor civilizate, al comentariilor de bun simt. Din acest motiv, cei care posteaza comentarii la articole trebuie sa respecte urmatoarele reguli:
1. Sa se refere doar la articolul la care posteaza comentarii.
2. Sa foloseasca un limbaj civilizat, fara injurii, calomnii, comentarii antisemite, xenofobe sau rasiste.
3. Sunt interzise atacurile la adresa autorilor, daca acestea nu au legatura cu textul.
4. Username-ul sa nu fie nume de personalitati ale vietii publice sau parodieri ale acestora.
Autorul unui articol poate fi criticat pentru eventuale greseli, incoerenta, lipsa de documentare etc.
Nerespectarea regulilor mentionate mai sus va duce la stergerea comentariilor, fara avertisment si fara explicatii.
Abaterile repetate vor avea drept consecinta interdictia accesului la aceasta facilitate a site-ului.