Internațional

Viaţa extraterestră pe Cometa Ciuriumov-Gherasimenko?

Ziarul de Vrancea
7 iul 2015 751 vizualizări
Mai multe caracteristici întâlnite la suprafaţa cometei 67P/Ciuriumov-Gherasimenko de modulul robotizat de explorare Philae au atras atenţia responsabililor acestei misiuni din cadrul Agenţiei Spaţiale Europene (ESA), putând indica existenţa vieţii extraterestre pe acest corp cosmic rătăcitor.

Suprafaţa acestei comete este acoperită de o crustă de culoare închisă, dar din loc în loc apar fisuri care lasă să se vadă că sub această crustă există gheaţă şi formaţiuni similare unor lacuri îngheţate ce conţin resturi organice. Compoziţia chimică a acestei cruste, bogată în substanţe organice, poate fi explicată prin existenţa unui microecosistem format din organisme virale sau bacteriene. Acestea ar putea să trăiască în mici ochiuri de apă lichidă în subsolul cometei, menţinute astfel de căldura degajată de eventuale elemente radioactive. O altă variantă ar fi ca microorganismele să rămână în stare de hibernare, în gheaţa cometei, până la trecerea periodică a acesteia prin apropierea Soarelui, când pentru o scurtă perioadă de timp şi-ar relua procesele metabolice, s-ar înmulţi şi apoi ar intra din nou în hibernare.
Robotul Philae, aflat în "adormire" pe cometa 67P/Ciuriumov-Gherasimenko, s-a "trezit" în urmă cu aproape o lună, transmiţând primul său mesaj către Pământ după o perioadă de şapte luni în care comunicarea a fost întreruptă. Philae, care a călătorit circa zece ani la bordul sondei spaţiale Rosetta, a asolizat la data de 12 noiembrie 2014 pe cometa Ciuriumov-Gherasimenko, aflată la peste 510 milioane de kilometri de Terra. Cometa se apropie treptat de Soare — faţă de care se află în prezent la o distanţă de aproximativ 200 milioane de km — şi robotul a reuşit să iasă din hibernare, reîncărcându-şi bateriile datorită îmbunătăţirii luminozităţii şi creşterii temperaturii.


În lipsa unui acord scris din partea Ziarului de Vrancea, puteţi prelua maxim 500 de caractere din acest articol dacă precizaţi sursa şi inseraţi vizibil link-ul articolului: #insertcurrentlinkhere

Ziarul de Vrancea  nu este responsabil juridic pentru conţinutul textelor din comentariile de mai jos. Responsabilitatea pentru mesajele dumneavoastra vă revine în exclusivitate.

Comentarii: 0

Adaugă comentariu
Trebuie să fii autentificat pentru a putea posta un comentariu.
Ziarul de Vrancea doreste ca acest site sa fie un spatiu al discutiilor civilizate, al comentariilor de bun simt. Din acest motiv, cei care posteaza comentarii la articole trebuie sa respecte urmatoarele reguli:
1. Sa se refere doar la articolul la care posteaza comentarii.
2. Sa foloseasca un limbaj civilizat, fara injurii, calomnii, comentarii antisemite, xenofobe sau rasiste.
3. Sunt interzise atacurile la adresa autorilor, daca acestea nu au legatura cu textul.
4. Username-ul sa nu fie nume de personalitati ale vietii publice sau parodieri ale acestora.
Autorul unui articol poate fi criticat pentru eventuale greseli, incoerenta, lipsa de documentare etc.
Nerespectarea regulilor mentionate mai sus va duce la stergerea comentariilor, fara avertisment si fara explicatii.
Abaterile repetate vor avea drept consecinta interdictia accesului la aceasta facilitate a site-ului.