Internațional

SUA ar putea înăspri Programul Visa Waiver

Ziarul de Vrancea
23 feb 2015 447 vizualizări
Îngrijorarea SUA faţă de posibilitatea ca extremişti ai grupării Stat Islamic să călătorească cu paşapoarte emise de state membre ale Uniunii Europene ar putea conduce la noi restricţii pentru Programul Visa Waiver, care permite intrarea pe teritoriul american fără viză, relatează EUObserver. Îngrijorările oficialilor americani intervin după o serie de incidente teroriste în Belgia, Danemarca şi Franţa şi pe fondul estimărilor conform cărora aproximativ 5.000 de cetăţeni europeni au plecat să se alăture grupării Stat Islamic în Irak şi Siria.

Senatoarea democrată Dianne Feinstein s-a exprimat pe această temă în urma atentatelor teroriste de la Paris din ianuarie, declarând pentru CNN că regimul de călătorie fără viză este "călcâiul lui Ahile pentru America". Ea pregăteşte în prezent un proiect de lege pentru a revizui regimul fără vize. Potrivit unei surse din Congresul SUA, noua lege are ca scop să consolideze prevederile de securitate şi va fi prezentată în curând.
Programul Visa Waiver a fost lansat în 1986 şi include în prezent 38 de ţări, dintre care 23 de state membre ale Uniunii Europene. Singurele membre UE care nu fac parte din Visa Waiver sunt România, Bulgaria, Croaţia, Ciprul şi Polonia. Cetăţenii eligibili din aceste state trebuie doar să completeze chestionare online despre călătoria pe care vor să o facă în SUA.
Departamentul american de Securitate Internă (DHS) împărtăşeşte preocupările lui Dianne Feinstein. "Există preocupări că sunt multe ţări în Programul Visa Waiver, iar dacă luptători europeni se întorc (din Irak sau Siria), ar putea călători aici fără viză", a declarat un oficial american. DHS a fost surprins cât de uşor a putut soţia unuia dintre atacatorii de la Paris să exploateze libertatea de călătorie din interiorul UE pentru a fugi din Franţa, via Spania, în Siria. DHS notează de asemenea că cea mai mare concentraţie de luptători străini este în Vilvoorde, o suburbie a oraşului Bruxelles.
Departamentul vrea ca Europa să înăsprească măsurile de securitate impunând registrul cu datele pasagerilor (PNR, Passenger Name Records) şi să consolideze verificările în spaţiul Schengen. PNR obligă companiile aeriene să ofere datele pasagerilor, precum numărul de telefon sau detaliile cardului bancar, pentru a ajuta serviciile de securitate să verifice dacă aceştia au legături cu suspecţi de terorism.



În lipsa unui acord scris din partea Ziarului de Vrancea, puteţi prelua maxim 500 de caractere din acest articol dacă precizaţi sursa şi inseraţi vizibil link-ul articolului: #insertcurrentlinkhere

Ziarul de Vrancea  nu este responsabil juridic pentru conţinutul textelor din comentariile de mai jos. Responsabilitatea pentru mesajele dumneavoastra vă revine în exclusivitate.

Comentarii: 0

Adaugă comentariu
Trebuie să fii autentificat pentru a putea posta un comentariu.
Ziarul de Vrancea doreste ca acest site sa fie un spatiu al discutiilor civilizate, al comentariilor de bun simt. Din acest motiv, cei care posteaza comentarii la articole trebuie sa respecte urmatoarele reguli:
1. Sa se refere doar la articolul la care posteaza comentarii.
2. Sa foloseasca un limbaj civilizat, fara injurii, calomnii, comentarii antisemite, xenofobe sau rasiste.
3. Sunt interzise atacurile la adresa autorilor, daca acestea nu au legatura cu textul.
4. Username-ul sa nu fie nume de personalitati ale vietii publice sau parodieri ale acestora.
Autorul unui articol poate fi criticat pentru eventuale greseli, incoerenta, lipsa de documentare etc.
Nerespectarea regulilor mentionate mai sus va duce la stergerea comentariilor, fara avertisment si fara explicatii.
Abaterile repetate vor avea drept consecinta interdictia accesului la aceasta facilitate a site-ului.