Internațional

Spionii americani şi britanici au spart reţeaua celui mai mare producător de cartele SIM din lume

Ziarul de Vrancea
20 feb 2015 406 vizualizări
Spionii americani şi britanici au pătruns în reţeaua de computere internă a celui mai mare producător de cartele SIM din lume, furând cheile criptografice folosite pentru protejarea intimităţii comunicaţiilor telefonice în lume

Spargerea a fost realizată de o unitate comună formată din agenţi ai NSA (Agenţia pentru Securitate Naţională din Statele Unite) şi GCHQ (Cartierul general pentru comunicaţii al Guvernului britanic), potrivit unui document strict secret furnizat site-ului The Intercept de Edward Snowden. Acţiunea, detaliată într-un document din 2010 al GCHQ, oferă agenţiilor de supraveghere potenţialul de a monitoriza mari părţi din comunicaţiile prin telefonul mobil din lume, atât voce, cât şi date.
Compania vizată de agenţiile de informaţii, Gemalto, este o firmă multinaţională cu sediul în Olanda, care produce cipuri folosite în telefoanele mobile şi în următoarea generaţie de carduri de credit. Printre clienţii săi se numără AT&T, T-Mobile, Verizon, Sprint şi circa 450 de furnizori de reţea wireless din lume. Compania operează în 85 de ţări şi are peste 40 de fabrici de producţie. Unul dintre cele trei sedii globale ale sale este în Austin, Texas, iar cea mai mare fabrică este în Pennsylvania.
În total, Gemalto produce aproximativ două miliarde de cartele SIM pe an. Cu aceste chei criptografice furate, agenţiile de informaţii pot monitoriza comunicaţiile mobile fără să ceară sau să obţină aprobare din partea companiilor de telecomunicaţii şi a guvernelor străine. Deţinerea cheilor permite şi evitarea unui mandat sau unei interceptări, fără să lase vreo urmă în reţeaua wireless a furnizorului ale cărui comunicaţii sunt interceptate. Cheile criptografice le permit agenţiilor de informaţii să deblocheze şi orice comunicaţii criptate pe care le-au interceptat anterior, dar nu au avut capacitatea de a le decripta.
Gemalto nu a ştiut că sistemele sale au fost penetrate şi că angajaţii săi sunt spionaţi. "Sunt tulburat, destul de îngrijorat că s-a întâmplat aşa ceva", a declarat Paul Beverly, vicepreşedinte executiv al Gemalto, pentru The Intercept. "Cel mai important pentru mine este să înţeleg exact cum a fost posibil aşa ceva, astfel încât să putem lua măsurile necesare pentru a ne asigura că acest lucru nu se mai întâmplă şi pentru a fi siguri că nu există un impact asupra operatorilor de telefonie pe care i-am servit cu încredere timp mulţi ani", a precizat el.
"Este incredibil. Incredibil", a declarat Gerard Schouw, parlamentar olandez din partea partidului de opoziţie D66, atunci când a fost informat despre activităţile agenţiilor de spionaj. "Nu vrem ca servicii secrete din alte ţări să facă aşa ceva", a declarat Schouw.



În lipsa unui acord scris din partea Ziarului de Vrancea, puteţi prelua maxim 500 de caractere din acest articol dacă precizaţi sursa şi inseraţi vizibil link-ul articolului: #insertcurrentlinkhere

Ziarul de Vrancea  nu este responsabil juridic pentru conţinutul textelor din comentariile de mai jos. Responsabilitatea pentru mesajele dumneavoastra vă revine în exclusivitate.

Comentarii: 0

Adaugă comentariu
Trebuie să fii autentificat pentru a putea posta un comentariu.
Ziarul de Vrancea doreste ca acest site sa fie un spatiu al discutiilor civilizate, al comentariilor de bun simt. Din acest motiv, cei care posteaza comentarii la articole trebuie sa respecte urmatoarele reguli:
1. Sa se refere doar la articolul la care posteaza comentarii.
2. Sa foloseasca un limbaj civilizat, fara injurii, calomnii, comentarii antisemite, xenofobe sau rasiste.
3. Sunt interzise atacurile la adresa autorilor, daca acestea nu au legatura cu textul.
4. Username-ul sa nu fie nume de personalitati ale vietii publice sau parodieri ale acestora.
Autorul unui articol poate fi criticat pentru eventuale greseli, incoerenta, lipsa de documentare etc.
Nerespectarea regulilor mentionate mai sus va duce la stergerea comentariilor, fara avertisment si fara explicatii.
Abaterile repetate vor avea drept consecinta interdictia accesului la aceasta facilitate a site-ului.