Internațional

Se împart teritorii în apropierea graniţei Romaniei?

Ziarul de Vrancea
8 feb 2015 701 vizualizări
Liderii Rusiei, Ucrainei, Germaniei şi Franţei discută un plan de pace miercuri, la Minsk u în calcul vor fi luate şi delimitarea unor teritorii dintre Rusia şi Ucraina

Liderii Rusiei, Ucrainei, Germaniei şi Franţei se vor întalni miercuri în capitala belarusă Minsk pentru a discuta un plan de pace menit să pună capăt conflictului din estul Ucrainei, a anunţat duminică Berlinul, citat de BBC News Online. Anunţul a fost făcut după ce cancelarul german Angela Merkel, preşedintele francez Francois Hollande, şeful statului ucrainean Petro Poroşenko şi liderul rus Vladimir Putin au discutat ieri la telefon despre planul de pace. Merkel, Hollande, Poroşenko şi Putin au avut o conferinţă telefonică "extinsă" duminică, a precizat purtătorul de cuvant al Guvernului german, Steffen Seibert, într-un comunicat. Cei patru lideri au discutat "un pachet de măsuri" pentru a încerca să ajungă la "un acord cuprinzător privind soluţionarea conflictului din estul Ucrainei", a declarat Seibert, adăugand că oficialii intenţionează să se întalnească miercuri. Preşedintele ucrainean Petro Poroşenko şi-a exprimat speranţa că discuţiile de la Minsk vor conduce la un acord de încetare a focului "rapid şi necondiţionat" între cele două părţi. Reuniunea de la Minsk va avea loc doar dacă "pană atunci reuşim să convenim asupra unui număr de puncte", a precizat la randul său, preşedintele rus Vladimir Putin. Printre divergenţe se numără şi dimensiunea teritoriului neutru, în genul celui din Transnistria. Semnatarii unui acord anterior de încetare a focului - Ucraina, Rusia, reprezentanţi ai separatiştilor şi Organizaţia pentru Securitate şi Cooperare în Europa (OSCE) - se vor întalni de asemenea la Minsk miercuri, a mai anunţat Seibert. Preşedintele francez, Francois Hollande, şi cancelarul german, Angela Merkel, au lansat o iniţiativă de pace în speranţa soluţionării crizei ucrainene. Hollande şi Merkel au fost joi şi vineri în Ucraina şi în Rusia pentru discuţii cu preşedintele ucrainean, Petro Poroşenko, şi cel rus, Vladimir Putin.

Putin comparat cu un tiran

Ministrul britanic de Externe, Philip Hammond, l-a acuzat ieri pe preşedintele rus, Vladimir Putin, că se poartă ca un "tiran de la jumătatea secolului XX" în cazul Ucrainei, relatează Sky News. Hammond a apreciat că anexarea peninsulei Crimeea de către Rusia este ilegală şi a adăugat că situaţia trebuie să revină la normal. "Nu vedem nici un motiv să tolerăm un astfel de comportament revoltător şi învechit din partea Kremlinului", a precizat el. "Acest om a trimis trupe peste o graniţă internaţională şi a ocupat un teritoriu al altei ţări în secolul XXI, acţionand ca un tiran de la jumătatea secolului XX. Naţiunile civilizate nu se comportă astfel", a subliniat ministrul britanic. "Poziţia Marii Britanii este că în acest moment nu considerăm furnizarea de arme (Ucrainei) cel mai bun lucru, dar, desigur, dacă situaţia pe teren se schimbă, putem schimba această poziţie", a adăugat el.

50.000 de persoane au fost ucise în estul Ucrainei

Aproximativ 50.000 de persoane ar fi fost ucise în conflictul armat din estul Ucrainei, potrivit unei estimări a serviciilor de informaţii germane care depăşeşte cu mult cifrele oficiale, relatează Europa Liberă în pagina electronică. Potrivit unei surse din serviciile de informaţii germane, citată de cotidianul Frankfurter Allgemeine Zeitung (FAZ), numărul victimelor din estul Ucrainei ar fi de zece ori mai mare decat bilanţul oficial. ONU estimează că peste 5.000 de persoane au fost ucise în confruntările dintre separatiştii proruşi şi forţele ucrainene în estul Ucrainei, de la declanşarea conflictului în aprilie 2014. Preşedintele ucrainean, Petro Poroşenko, a prezentat sambătă, în cadrul discursului său la Conferinţa pentru Securitate de la Munchen, mai multe paşapoarte şi cărţi de identitate ale unor militari ruşi ucişi sau capturaţi în timp ce luptau în Ucraina, relatează The Guardian în ediţia electronică. Poroşenko a sugerat ironic că documentele "s-au pierdut" prin vehicule militare care aveau rezervoarele de combustibil pline.




În lipsa unui acord scris din partea Ziarului de Vrancea, puteţi prelua maxim 500 de caractere din acest articol dacă precizaţi sursa şi inseraţi vizibil link-ul articolului: #insertcurrentlinkhere

Ziarul de Vrancea  nu este responsabil juridic pentru conţinutul textelor din comentariile de mai jos. Responsabilitatea pentru mesajele dumneavoastra vă revine în exclusivitate.

Comentarii: 0

Adaugă comentariu
Trebuie să fii autentificat pentru a putea posta un comentariu.
Ziarul de Vrancea doreste ca acest site sa fie un spatiu al discutiilor civilizate, al comentariilor de bun simt. Din acest motiv, cei care posteaza comentarii la articole trebuie sa respecte urmatoarele reguli:
1. Sa se refere doar la articolul la care posteaza comentarii.
2. Sa foloseasca un limbaj civilizat, fara injurii, calomnii, comentarii antisemite, xenofobe sau rasiste.
3. Sunt interzise atacurile la adresa autorilor, daca acestea nu au legatura cu textul.
4. Username-ul sa nu fie nume de personalitati ale vietii publice sau parodieri ale acestora.
Autorul unui articol poate fi criticat pentru eventuale greseli, incoerenta, lipsa de documentare etc.
Nerespectarea regulilor mentionate mai sus va duce la stergerea comentariilor, fara avertisment si fara explicatii.
Abaterile repetate vor avea drept consecinta interdictia accesului la aceasta facilitate a site-ului.