Oamenii sunt cel mai puţin fericiţi între 45 şi 55 de ani
Starea de bine a oamenilor are forma unei curbe în "u", cu o scădere a tonusului după 30 de ani, arată un studiu amplu, realizat de cercetători anglo-saxoni. Studiul dezvăluie, în mod paradoxal, că oamenii nu se simt cel mai fericiţi la 20 de ani — când nimic nu li se pare imposibil — sau la 30 — cu împlinirea profesională şi familială caracteristice acestei vârste — şi nici după 40 de ani — după ce copiii pleacă de acasă şi părinţii sunt mai liberi, ci la 60. Perioada când nefericirea este cea mai mare se întinde de la 45 la 55 de ani.
În definirea stării de bine cercetătorii au reţinut trei variante. Una constă în a te simţi fericit şi a te bucura de plăceri ca un adevărat hedonist. A doua ţine mai mult de sentimentul datoriei împlinite, iar a treia, de eudemonism (doctrină morală care consideră că scopul conduitei umane este fericirea), fiind resimţită după găsirea unui sens în viaţă.
Bazându-se pe un sondaj de mare amploare, desfăşurat de The Gallup World Poll în peste 60 de ţări, cercetătorii au constatat că nivelul fericirii urmează o curbă. Oamenii sunt tot mai puţin fericiţi între 25 şi 40 de ani, apoi nivelul fericirii continuă să scadă, schimbând ulterior sensul pentru a atinge culmea în jurul vârstei de 60 de ani. Rezultatul confirmă faimoasa curbă în formă de 'u' — teorie lansată de economiştii David G. Blanchflower şi Andrew J. Oswald într-un studiu din 2013, care îi privea îndeosebi pe europeni.
În estul Europei, varstnicii nu sunt prea fericiţi
Cauzele nu au fost explicate ştiinţific, însă se presupune că în jurul vârstei de 40 de ani presiunile vieţii sunt cele mai intense: copii adolescenţi sau care se lansează cu greu în viaţa activă, credite de rambursat şi părinţi care îmbătrânesc şi au nevoie de îngrijiri. Şi la locul de muncă se desfăşoară o bătălie grea pentru promovare sau pentru simpla rămânere în firmă. Vârsta cuprinsă între 50 şi 60 de ani pare a aduce înţelepciune. După ce oamenii şi-au construit o carieră şi o familie, se bucură de ele, ambiţiile scad şi intervine eliberarea de o anumită presiune. Experienţa de viaţă se acumulează şi oamenii îmbătrânesc tot mai frumos, aflând că nici sexualitatea nu dispare la apariţia ridurilor.
Apogeul stării de bine în jurul vârstei de 60 de ani este valabil însă doar în cazul locuitorilor cu venituri ridicate din ţări anglo-saxone, ca Statele Unite, Canada, Marea Britanie, Irlanda, Australia şi Noua Zeelandă, fiindcă traiul este mai bun acolo unde există politici bune în privinţa pensionării, a sănătăţii şi a ocupării persoanelor vârstnice. Nu acelaşi lucru se întâmplă în Europa de Est şi fosta Uniune Sovietică, regiuni în care, dimpotrivă, starea de bine scade odată cu vârsta. În Africa însă, unde o persoană în vârstă este o referinţă respectată de ceilalţi, nivelul stării de bine nu variază cu vârsta.
Anunțuri ZdV Premium
De același autor
