Internațional

Pană unde este pregătit să meargă Putin în Ucraina?

Ziarul de Vrancea
14 sep 2014 628 vizualizări
Analiştii au luat în considerare un scenariu în care Rusia să pună mana pe cea mai mare parte a Ucrainei

Kievul l-a acuzat pe preşedintele rus Vladimir Putin că vrea să "ia Ucraina", un scenariu pe care mai mulţi experţi îl iau în considerare, apreciind că Moscova are porniri războinice şi ar putea să anexeze pană la jumătate din ţară, relatează AFP. "Scopul lui Putin este nu doar regiunile (separatiste din est) Doneţk şi Lugansk, el vrea să ia întreaga Ucraină", a denunţat sambătă premierul ucrainean Arseni Iaţeniuk. Primul pas ar fi crearea unui "culoar" care să asigure o legătură între frontiera rusă şi Crimeea, penisnula ucraineană anexată de către Rusia în martie. "Nu poate să accepte ideea ca Ucraina să facă parte din familia europeană, el vrea să restaureze Uniunea Sovietică", a adăugat Iaţeniuk. Occidentalii acuză Rusia că a trimis peste 1.000 de militari să lupte alături de separatiştii proruşi, ceea ce Moscova dezminte. De la intrarea în vigoare a armistiţiului între Kiev şi rebeli, o mare parte din teritoriul de la frontiera cu Rusia nu se află sub controlul autorităţilor ucrainene, începand de la Lugansk şi pană la coasta de la Marea Azov. O serie de analişti apreciază că Rusia încearcă să creeze în acest fel un stat-marionetă care să-i permită să menţină presiunea asupra Kievului, ca în Georgia - unde două regiuni separatiste au primit ajutorul militar al Moscovei, în 2008. Moscova nu are interesul să aibă o "zonă-tampon", a replicat Sergei Lavrov, ministrul rus de Externe, nici în Ucraina şi nici în Republica Moldova, referindu-se la Transnistria, o regiune separatsită moldoneană care şi-a declarat independenţa în 1990, susţinută în ascuns de Rusia. Alţii cred că Putin, care agită de şase luni conceptul "Novorusia" - "Noua Rusie", un termen din perioada ţaristă care desemna noi teritorii ale Imperiului rus -, vrea să meargă mult mai departe.

O ofensivă rusă chiar din octombrie

În Polonia, cercetători de la Institutul pentru Relaţii Internaţionale (PISM) au avertizat că o nouă ofensivă va avea loc în această iarnă în Ucraina. Scenariul cel mai realist prevede o intervenţie rusească la sfarşitul lui octombrie, cu scopul de a finaliza ceea ce armistiţiul a creat deja, şi anume o cale de trecere terestră, lungă de 300 de kilometri şi lată de 50 de kilometri, care să garanteze aprovizionarea cu produse alimentare şi energie a Crimmei din Rusia. Al doilea scenariu, "probabil în proporţie de 30%", evocă proclamarea în ianuarie a unei "Novorusii" în jumătatea de sud a Ucrainei, cucerită de către 50.000 pană la 70.000 de militari ruşi, care va permite crearea unei legături între Transnistria şi Rusia, prin Crimeea. Economia ucraineană va fi, în acest scenariu, foarte dur afectată, pierzand şapte porturi maritime, inclusiv Odesa, şi două centrale nucleare. Produsul său Intern Brut (BIB) va scădea cu 27%, iar un milion de persoane vor fi strămutate. În fine, scenariul cel mai negru preconizează o împărţire a ţării, Rusia urmand să controleze estul industrializat, ceea ce ar reduce Ucraina la teritoriul din dreapta Niprului, în urma intervenţiei a peste 100.000 de militari ruşi şi unor pierderi importante în randul acestora. Cercetători de la Institutul britanic RUSI au evocat asemenea scenarii încă din aprilie, subliniind că industria rusă de armament depinde în proporţie de 30% de produse ucrainene care nu pot fi înlocuite, şi anume în domeniul rachetelor şi aviaţiei, ceea ce ar putea determina Moscova să ocupe sudul şi estul Ucrainei, pentru a-şi securiza aprovizionarea.




În lipsa unui acord scris din partea Ziarului de Vrancea, puteţi prelua maxim 500 de caractere din acest articol dacă precizaţi sursa şi inseraţi vizibil link-ul articolului: #insertcurrentlinkhere

Ziarul de Vrancea  nu este responsabil juridic pentru conţinutul textelor din comentariile de mai jos. Responsabilitatea pentru mesajele dumneavoastra vă revine în exclusivitate.

Comentarii: 0

Adaugă comentariu
Trebuie să fii autentificat pentru a putea posta un comentariu.
Ziarul de Vrancea doreste ca acest site sa fie un spatiu al discutiilor civilizate, al comentariilor de bun simt. Din acest motiv, cei care posteaza comentarii la articole trebuie sa respecte urmatoarele reguli:
1. Sa se refere doar la articolul la care posteaza comentarii.
2. Sa foloseasca un limbaj civilizat, fara injurii, calomnii, comentarii antisemite, xenofobe sau rasiste.
3. Sunt interzise atacurile la adresa autorilor, daca acestea nu au legatura cu textul.
4. Username-ul sa nu fie nume de personalitati ale vietii publice sau parodieri ale acestora.
Autorul unui articol poate fi criticat pentru eventuale greseli, incoerenta, lipsa de documentare etc.
Nerespectarea regulilor mentionate mai sus va duce la stergerea comentariilor, fara avertisment si fara explicatii.
Abaterile repetate vor avea drept consecinta interdictia accesului la aceasta facilitate a site-ului.