Internațional

MOZAIC STIRI INTERNATIONALE: Insurgenţii preiau controlul asupra Mosul

Ziarul de Vrancea
10 iun 2014 517 vizualizări
Acesta este al doilea oraş ca mărime din Irak

Insurgenţii au preluat, ieri, controlul asupra oraşului Mosul, al doilea ca mărime din Irak, au anunţat oficialii, aceasta fiind o lovitură grea dată autorităţilor care par incapabile să împiedice avansul rebelilor. Mosul este al doilea oraş din ţară care a ajuns integral pe mâna rebelilor, după preluarea controlului, în ianuarie, asupra oraşului Fallujah, situat la vest de Bagdad. Potrivit unui ofiţer de rang înalt, gruprarea Statul Islamic în Irak şi Levant (SIIL) a preluat controlul asupra Mosulului, o informaţie neconfirmată de surse oficiale. Preluarea controlului acestui oraş sunnit de către persoane ostile puterii şiite, relevă situaţia haotică în domeniul securităţii în Irak, alimentată de profunde divergenţe politice, lupte pentru influenţă şi conflictul armat din Siria vecină.
Sute de bărbaţi înarmaţi au lansat în cursul nopţii un atac împotriva Mosul, un oraş considerat capitala nordului ţării, situat la circa 350 de kilometri de Bagdad şi au reuşit, în urma luptelor cu armata şi poliţia, să preia controlul sediului guvernatorului, al unor închisori şi televiziuni, înainte ca întreg oraşul să cadă în mâinile lor. Potrivit unui corespondent al AFP aflat la faţa locului, forţele de securitate şi-au abandonat vehiculele în timp ce mai multe posturi de poliţie au fost incendiate. "Oraşul Mosul, capitala provinciei Ninive, nu se mai află sub controlul statului şi este de-acum în mâinile insurgenţilor", a declarat pentru AFP un oficial din cadrul Ministerului de Interne, care a cerut protecţia anonimatului. Insurgenţii, care sunt de confesiune sunnită, au anunţat la megafon că au "venit să elibereze Mosulul şi că vor lupta numai împotriva celor care-i vor ataca", a adăugat el. Potrivit unui corespondent AFP la faţa locului, forţele de secuitate au abandonat vehiculele, iar posturi de poliţie au fost incendiate.
Irakul este devastat de violenţe, în care au fost omorâte peste 4.600 de persoane de la începutul lui 2014, potrivit unui bilanţ întocmit de către AFP pe baza unor informaţii de la surse medicale şi în domeniul securităţii.

Un avion "modern" rusesc a luat foc la aterizare

Prototipul, care ar urma să intre în dotarea armatei peste doi ani, costă aproximativ 100 milioane dolari

Un avion invizibil rusesc Suhoi T-50, care urmează să intre din 2016 în dotarea armatei ruse, a luat foc ieri, la aterizarea pe un aeroport din apropiere de Moscova, a anunţat constructorul Suhoi. Incidentul, care a avut loc pe aerodromul moscovit Gromov, nu s-a soldat cu victime şi nu pune sub semnul întrebării calendarul programului de teste al avionului T-50, a subliniat constructorul. O comisie de anchetă va analiza cauzele accidentului, potrivit comunicatului.
În 2011, o problemă la motor a întrerupt decolarea unui avion Suhoi T-50 la o demonstraţie a salonului internaţional de aeronautică Maks, din apropiere de Moscova.
Avionul T-50, singurul avion de vânătoare din generaţia a cincea produs în Rusia, a fost testat pentru prima oară în ianuarie 2010 şi urmează să intre în dotarea forţelor aeriene ruse începând din 2016. Considerat o replică a avionului american de vânătoare F-22, avionul Suhoi T-50 este în centrul programului de modernizare a armatei ruse, depăşită tehnologic de Occident. Aparatul, dezvoltat în cooperare cu India, costă aproximativ 100 de milioane de dolari, potrivit estimărilor experţilor.

Rasismul devine mai accentuat în perioade de criză economică

Oamenii cu probleme financiare tind să vadă distorsionat feţele celor de altă etnie

Rasismul devine mai acut în perioade de criză economică, oamenii percepând distorsionat feţele celor de altă etnie atunci când situaţia economică este precară. Un studiu recent efectuat la Universitatea din New York a stabilit că, în perioade de recesiune, oamenii percep chipurile persoanelor de altă etnie în mod distorsionat, ca fiind "mai închise la culoare" şi cu trăsături faciale mai pronunţate, fenomen care sporeşte probabilitatea discriminării. Astfel, "sărăcia resurselor" modifică percepţia pe care o au oamenii asupra chipului celorlalţi, studiul cercetătorilor americani confirmând un studiu din 2013, conform căruia rasismul a luat amploare în Marea Britanie, în urma dificultăţilor economice. Cercetătorii David Amodio şi Amy Krosch au efectuat patru experimente, la care au participat 285 de americani albi, şi au descoperit că oamenii percep diferit chipurile într-o perioadă de criză. "Este bine cunoscut că inegalităţile socio-economice dintre americanii albi şi minorităţile rasiale au crescut considerabil în condiţii de sărăcie economică. Descoperirile noastre indică faptul că penuria modifică modul în care oamenii percep vizual rasa altei persoane - iar această deformare perceptuală contribuie la inegalităţi", a declarat profesorul David Amodio.

Londra: Ţepe pentru oamenii străzii

Primarul Boris Johnson a cerut ridicarea unor ţepi instalate împotriva persoanelor fără adăpost la intrarea într-un imobil din Londra, pe care le-a catalogat "urâte, ineficiente şi stupide", răspunzând astfel unui petiţii care a adunat peste 40.000 de semnături până ieri la prânz. Boris Johnson s-a alăturat astfel persoanelor indignate de instalarea acestui dispozitiv menit să împiedice persoane fără adăpost să se adăpostească şi să doarmă la intrarea în imobil, în Southwark, la sud de Tamisa. Imagini cu dispozitivele metalice au făcut înconjurul reţelelor de socializare. Multe persoane s-au declarat "emoţionate" de instalarea dispozitivului, iar unele l-au comparat cu dispozitive folosite pentru alungarea porumbeilor. Petiţia online cere retragerea dispozitivului şi le este adresată lui Boris Johnson şi proprietarului imobilului. Primarul a cerut, într-un mesaj postat pe contul de Twitter, "retragerea cât mai rapid posibil" a acestor ţepi "urâte, ineficiente şi stupide". Cererii sale i s-a alăturat ministrul pentru Locuinţe Kris Hopkins, care a catalogat iniţiativa "deplorabilă şi profund îngrijorătoare". "Această abordare este nu doar inumană, dar nu face nimic în lupta împotriva cauzelor care conduc la acest fenomen, aruncând problema altora", a declarat, la rândul său, Jacqui McCluskey, directoarea pentru comunicare a Asociaţiei Homeless Link.

UE va ataca "abuzurile asupra libertăţii de mişcare"

Premierul britanic David Cameron a anunţat ieri la Harpsund, în Suedia, că a ajuns la un acord cu omologii săi german, suedez şi olandez pentru a "lupta împotriva abuzurilor asupra libertăţii de mişcare" în cadrul Uniunii Europene (UE), vizând românii şi bulgarii. "Am convenit să lucrăm împreună pentru a combate excesele libertăţii de mişcare", a declarat Cameron într-o conferinţă de presă comună cu Angela Merkel, Fredrik Reinfeldt şi Mark Rutte. "Este exact că ar trebui să fim liberi să călătorim în Europa pentru a munci, dar nu şi că ar trebui să fim liberi să profităm în mod necuvenit de sistemele protecţiei sociale", a adăugat Cameron. "Noi credem că UE trebuie să-şi schimbe răspunsul faţă de îngrijorările alegătorilor", a subliniat premierul britanic.
Campania în alegerile europene din Marea Britanie a fost dominată de problema drepturilor muncitorilor veniţi din cele mai sărace ţări din UE, în special din România şi Bulgaria, şi a condus la victoria unui partid care susţine ieşirea ţării din UE, Ukip. "Pentru a păstra libertatea de mişcare, avem nevoie de echitate pe piaţa muncii. Asta înseamnă atacarea abuzurilor care o ameninţă", a spus premierul olandez Mark Rutte.

Roşiile ar putea contribui la combaterea bolilor coronariene

Roşiile ar putea ajuta la prevenirea şi combaterea unor boli de tip coronarian datorită unui puternic antioxidant pe care îl conţin, potrivit unui studiu elaborat de oamenii de ştiinţă de la Universitatea Cambridge şi de la Cambridge University Hospitals NHS Trust. Experţii consideră că o doză zilnică de sos de roşii "ketchup" ar putea îmbunătăţi în mod semnificativ funcţionarea vaselor sanguine la pacienţii cu probleme de inimă. Participanţii la studiu au luat câte o pastilă cu un supliment numit "Ateronon", care conţine şapte miligrame de "licopen", substanţa care dă culoarea roşie tomatelor. Acest ingredient este de zece ori mai puternic decât vitamina E, iar studii anterioare au dovedit că este mai eficient dacă se consumă sub formă de "ketchup" sau cu ulei de măsline. Există evidenţe ştiinţifice ale faptului că o dietă de tip mediteranean, bogată în roşii dar şi în alte legume, fructe şi ulei de măsline, este benefică pentru sănătate. Evaluând rezultatele experimentului, cercetătorii au constatat o îmbunătăţire semnificativă a fluxului sanguin al antebraţului în cazul persoanelor care primiseră pastila de roşii, în comparaţie cu acelea care primiseră placebo

Un avion "modern" rusesc a luat foc la aterizare

Un avion invizibil rusesc Suhoi T-50, care urmează să intre din 2016 în dotarea armatei ruse, a luat foc ieri, la aterizarea pe un aeroport din apropiere de Moscova, a anunţat constructorul Suhoi. Incidentul, care a avut loc pe aerodromul moscovit Gromov, nu s-a soldat cu victime şi nu pune sub semnul întrebării calendarul programului de teste al avionului T-50, a subliniat constructorul. O comisie de anchetă va analiza cauzele accidentului, potrivit comunicatului.
În 2011, o problemă la motor a întrerupt decolarea unui avion Suhoi T-50 la o demonstraţie a salonului internaţional de aeronautică Maks, din apropiere de Moscova.
Avionul T-50, singurul avion de vânătoare din generaţia a cincea produs în Rusia, a fost testat pentru prima oară în ianuarie 2010 şi urmează să intre în dotarea forţelor aeriene ruse începând din 2016. Considerat o replică a avionului american de vânătoare F-22, avionul Suhoi T-50 este în centrul programului de modernizare a armatei ruse, depăşită tehnologic de Occident. Aparatul, dezvoltat în cooperare cu India, costă aproximativ 100 de milioane de dolari, potrivit estimărilor experţilor

Reouven Rivlin, ales preşedinte al Israelului

Candidatul dreptei Reouven Rivlin a fost ales ieri de Knesset al zecelea preşedinte al Israelului şi-i va urma în funcţie preşedintelui în exerciţiu Shimon Peres. După un scrutin în două tururi, Rivlin, susţinut de către partidul Likud al premierului Benjamin Netanyahu, a obţinut 63 de voturi, iar rivalul său Meir Sheetrit (centru) a obţinut 53 de voturi, potrivit preşedintelui Parlamentului Youli Edelstein. În Israel, funcţia de preşedinte este o funcţie protocolară. Imediat ce a fost ales, Reuven Rivlin, în vârstă de 74 de ani, a făcut o baie de mulţime pe culoarele Knessetului, dând mâna cu susţinătorii săi, deputaţi atât de dreapta, cât şi de stânga.
"Cred că ei (deputaţii) au ascultat ce simte poporul", a declarat noul preşedinte pentru televiziune, referindu-se la sondaje şi analize care-l prezentau ca învingător de mai multe săptămâni. Rivlin este un susţinător declarat al "Israelului Mare" şi un apărător al statului de drept.
De profesie avocat, el şi-a început cariera politică în 1988, în cadrul Likud (dreapta naţionalistă), când a fost ales deputat. Ulterior, a fost ales în două rânduri preşedinte al Parlamentului (2003-2006 şi 2009-2013).
Ideologic el face parte din aripa dură a dreptei israeliene şi nu şi-a ascuns niciodată ostilitatea faţă de crearea unui stat palestinian.
Reuven Rivlin va prelua funcţia la 28 iulie, fiind succesorul lui Shimon Peres, preşedintele în exerciţiu, în vârstă de 90 de ani, care va rămâne în istorie pentru rolul pe care l-a jucat în serviciul păcii.





În lipsa unui acord scris din partea Ziarului de Vrancea, puteţi prelua maxim 500 de caractere din acest articol dacă precizaţi sursa şi inseraţi vizibil link-ul articolului: #insertcurrentlinkhere

Ziarul de Vrancea  nu este responsabil juridic pentru conţinutul textelor din comentariile de mai jos. Responsabilitatea pentru mesajele dumneavoastra vă revine în exclusivitate.

Comentarii: 0

Adaugă comentariu
Trebuie să fii autentificat pentru a putea posta un comentariu.
Ziarul de Vrancea doreste ca acest site sa fie un spatiu al discutiilor civilizate, al comentariilor de bun simt. Din acest motiv, cei care posteaza comentarii la articole trebuie sa respecte urmatoarele reguli:
1. Sa se refere doar la articolul la care posteaza comentarii.
2. Sa foloseasca un limbaj civilizat, fara injurii, calomnii, comentarii antisemite, xenofobe sau rasiste.
3. Sunt interzise atacurile la adresa autorilor, daca acestea nu au legatura cu textul.
4. Username-ul sa nu fie nume de personalitati ale vietii publice sau parodieri ale acestora.
Autorul unui articol poate fi criticat pentru eventuale greseli, incoerenta, lipsa de documentare etc.
Nerespectarea regulilor mentionate mai sus va duce la stergerea comentariilor, fara avertisment si fara explicatii.
Abaterile repetate vor avea drept consecinta interdictia accesului la aceasta facilitate a site-ului.