Internațional

Diagnostic dificil, descoperit cu ajutorul serialului "Dr. House"

Ziarul de Vrancea
7 feb 2014 928 vizualizări
O insuficienţă cardiacă pe cât de severă pe atât de inexplicabilă, o febră de origine necunoscută, o îngrijorătoare deficienţă vizuală şi auditivă, o misterioasă inflamare a esofagului - acest caz al unui bărbat german în vârstă de 55 de ani, fără antecedente medicale serioase, era un mister pentru medici.

Până când un profesor de la Clinica universitară din Marbourg, Juergen R. Schaefer, a făcut legătura cu evenimentele relatate într-un episod din serialul american "Dr. House", în care era evocat un caz improbabil de otrăvire cu cobalt. "Căutând o cauză validă care să combine toate aceste simptome şi amintindu-ne de un episod din serialul «Dr. House» pe care l-am utilizat ca material pedagogic pentru studenţii la medicină, am început să bănuim o intoxicaţie cu cobalt", a explicat profesorul german într-un articol apărut în prestigioasa revistă medicală britanică The Lancet. "Dosarul său medical era practic gol, cu excepţia operaţiilor de înlocuire a celor două şolduri ale sale cu proteze", a precizat acelaşi medic.
În noiembrie 2010, proteza stângă s-a spart şi a fost înlocuită cu o proteză care a avut părţi din metal. La şase luni după aceea, pacientul, care a avut până atunci o stare de sănătate bună, a început să prezinte simptome inexplicabile care mergeau de la reflux esofagian până la probleme cardiace. Odată ce medicul german a făcut această legătură, o radiografie a permis descoperirea unor aşchii metalice la nivelul şoldului, iar testele sangvine şi cele de urină au arătat o intoxicaţie cu cobalt şi crom, două metale folosite la fabricarea acelei proteze. "Intoxicaţia cu cobalt este o cauză bine cunoscută de cardiomiopatie de peste 50 de ani, dar în principal pentru angajaţi din oţelării, expuşi la metal, sau în cazul unor alimente şi băuturi contaminate cu cobalt", a explicat acelaşi profesor.
"A fost o şansă pentru mine, să fiu la curent cu aceste lucruri, graţie serialului «Dr. House». Acest fapt demonstrează că un program de divertisment bine realizat este capabil nu doar să amuze, ci şi să educe şi chiar să salveze vieţi", a declarat medicul Juergen R. Schaefer.
Serialul american "Dr. House" îl are ca personaj central pe medicul Gregory House, interpretat de actorul britanic Hugh Laurie, care se confruntă în fiecare episod cu rezolvarea unui mister medical.


În lipsa unui acord scris din partea Ziarului de Vrancea, puteţi prelua maxim 500 de caractere din acest articol dacă precizaţi sursa şi inseraţi vizibil link-ul articolului: #insertcurrentlinkhere

Ziarul de Vrancea  nu este responsabil juridic pentru conţinutul textelor din comentariile de mai jos. Responsabilitatea pentru mesajele dumneavoastra vă revine în exclusivitate.

Comentarii: 1

Adaugă comentariu
dalida, acum 3729 zile, 18 ore, 9 minute, 31 secunde
LIteralmente, nu exista episod din serialul 'Doctor Hose', indiferent de sezon, pe care sa il fi ratat. Si tare mi-as fi dorit sa continue seria. Dar l-au inchis. PACAT!!!
Trebuie să fii autentificat pentru a putea posta un comentariu.
Ziarul de Vrancea doreste ca acest site sa fie un spatiu al discutiilor civilizate, al comentariilor de bun simt. Din acest motiv, cei care posteaza comentarii la articole trebuie sa respecte urmatoarele reguli:
1. Sa se refere doar la articolul la care posteaza comentarii.
2. Sa foloseasca un limbaj civilizat, fara injurii, calomnii, comentarii antisemite, xenofobe sau rasiste.
3. Sunt interzise atacurile la adresa autorilor, daca acestea nu au legatura cu textul.
4. Username-ul sa nu fie nume de personalitati ale vietii publice sau parodieri ale acestora.
Autorul unui articol poate fi criticat pentru eventuale greseli, incoerenta, lipsa de documentare etc.
Nerespectarea regulilor mentionate mai sus va duce la stergerea comentariilor, fara avertisment si fara explicatii.
Abaterile repetate vor avea drept consecinta interdictia accesului la aceasta facilitate a site-ului.