Internațional

Papa a facut o minune

Ziarul de Vrancea
6 apr 2005 838 vizualizări
O familie mexicana afirma ca Ioan Paul al II-lea ar fi vindecat de leucemie baietelul. Infaptuirea unei minuni deschide calea pentru o canonizare. Pentru specialistul pe problemele Vaticanului Patrick Agnew, dosarul lui Ioan Paul al II-lea este un "dosar bun", dar deschiderea lui prematura ar fi neinspirata.

O familie mexicana afirma ca, in 1990, Papa Ioan Paul al II-lea l-a vindecat in mod miraculos pe fiul lor, in virsta de patru ani, care suferea de leucemie si carora medicii nu-i mai dadeau nici o speranta, iar informatia a fost confirmata de dioceza de Zacatecas (nordul Mexicului). Familia si dioceza considera ca este vorba despre o minune. In cadrul Bisericii Catolice, infaptuirea unei minuni deschide calea pentru o canonizare. "Era grav bolnav, medicina nu mai putea face nimic, dar aveam speranta ca interventia Papei va reusi sa-l vindece, ceea ce s-a si intimplat", a relatat, luni, Felipe de Jesus Badillo, tatal lui Heron Badillo, care are in prezent 19 ani si este elev in ultima clasa de liceu. Faptele s-au petrecut in timpul vizitei Papei, in mai 1990. Familia s-a putut apropia de Ioan Paul al II-lea, la aeroportul de la Zacatecas, gratie mijlocirii episcopului diocezei, Javier Lozano Barragan, in prezent cardinal si ministru al Sanatatii la Vatican. "Micutul nostru Heron a devenit un altul dupa ce a fost atins de Papa; l-a sarutat pe cap - pe care nu mai avea par - si i-a spus ceva in limba sa. Apoi a reinceput sa manince si a redevenit sanatos, fara nici un alt tratament", a relatat tatal baietelului vindecat.

Savirsirea unui miracol este necesara pentru a fi proclamat preafericit

Cardinalul Lozano Barragan spune ca a fost vorba despre o "minune". Anul trecut, familia s-a dus la Vatican si a fost primita de Papa, "care isi amintea foarte bine de episodul petrecut pe aeroportul Zacatecas". Dioceza Zacatecas dispune de documente referitoare la aceste fapte si "este dispusa sa depuna marturie", a declarat preotul Humberto Salinas, purtator de cuvint al diocezei. Dosarele de canonizare sint instrumentate la Vatican de catre Congregatia pentru cauza sfintilor, in termene care variaza. Pontificatul lui Ioan Paul al II-lea a accelerat procedurile, care pina atunci puteau dura chiar si secole. Padre Pio, "capucinul cu stigmate", a devenit sfint in 2002, la 24 de ani dupa moartea sa. Jose Maria Escriva de Balaguer, fondatorul puternicei organizatii Opus Dei, mort in 1975, a fost canonizat in 2002. Calea catre obtinerea statutului de sfint nu va putea fi parcursa atit timp cit nu se poate stabili ca potentialul candidat a infaptuit minuni. Savirsirea unui miracol este necesara pentru a fi proclamat preafericit, iar o a doua minune infaptuita poate justifica statutul de sfint. In majoritatea cazurilor, este vorba despre miracole postume. Pentru specialistul pe problemele Vaticanului Patrick Agnew, dosarul lui Ioan Paul al II-lea este un "dosar bun", dar deschiderea lui prematura ar fi neinspirata. "Trebuie sa treaca timpul, nu trebuie asteptate declaratii in aceasta saptamina", a declarat el.


În lipsa unui acord scris din partea Ziarului de Vrancea, puteţi prelua maxim 500 de caractere din acest articol dacă precizaţi sursa şi inseraţi vizibil link-ul articolului: #insertcurrentlinkhere

Ziarul de Vrancea  nu este responsabil juridic pentru conţinutul textelor din comentariile de mai jos. Responsabilitatea pentru mesajele dumneavoastra vă revine în exclusivitate.

Comentarii: 0

Adaugă comentariu
Trebuie să fii autentificat pentru a putea posta un comentariu.
Ziarul de Vrancea doreste ca acest site sa fie un spatiu al discutiilor civilizate, al comentariilor de bun simt. Din acest motiv, cei care posteaza comentarii la articole trebuie sa respecte urmatoarele reguli:
1. Sa se refere doar la articolul la care posteaza comentarii.
2. Sa foloseasca un limbaj civilizat, fara injurii, calomnii, comentarii antisemite, xenofobe sau rasiste.
3. Sunt interzise atacurile la adresa autorilor, daca acestea nu au legatura cu textul.
4. Username-ul sa nu fie nume de personalitati ale vietii publice sau parodieri ale acestora.
Autorul unui articol poate fi criticat pentru eventuale greseli, incoerenta, lipsa de documentare etc.
Nerespectarea regulilor mentionate mai sus va duce la stergerea comentariilor, fara avertisment si fara explicatii.
Abaterile repetate vor avea drept consecinta interdictia accesului la aceasta facilitate a site-ului.