Viața satului

Ce bani se dau prin APIA pentru măsurile cu impact asupra mediului

Ziarul de Vrancea
25 aug 2015 1963 vizualizări
Fermierii pot beneficia prin intermediul Agenţiei de Plăţi şi Intervenţie în Agricultură (APIA) de mai mulţi bani prin intermediul măsurilor cu impact asupra mediului şi a climei sau prin subvenţiile oferite.

În Vrancea s-au depus la APIA 24.300 de cereri la APIA, reprezentând un procent de 95% din cele care s-au depus anul trecut. Suprafaţa a fost de 155.000 de hectare, cu 10.000 de hectare mai mică decât în 2014, potivit datelor prezentate de Petrică Ichim, şef serviciu APIA Vrancea. Măsurile şi schemele de sprijin se împart în două categorii în funcţie de sursa fondurilor din care sunt finanţate. Este vorba de schema de plată pentru practici agricole benefice pentru climă şi mediu, finanţată din Fondul European de Garantare Agricolă, destinată fermerilor care asigură diversificarea culturilor, menţinerea pajiştilor permanente existente în cadrul exploataţiilor şi prezenţa unei zone de interes ecologic. A doua sursă sunt măsurile din PNDR, finanţate din Fondul European Agricol pentru Dezvoltare Rurală. O noutate în acest an este faptul că nu mai sunt cinci localităţi care primesc fonduri suplimentare pentru că sunt considerate defavorizate, numărul acestora crescând la 18. De asemenea, din suprafeţele fermierilor nu vor mai fi excluse lizierele, pomii răzleţi sau benzile înierbate.
Pentru schemele din AXA II a PNDR, cuantumurile anuale la hectarul eligibil sunt următoarele:
M10, P1 – pajişti cu înaltă valoare naturală - 93 euro
M10, P2.1 – practici agricole tradiţionale, lucrări manuale – 100 euro
M10, P2.2 – practici agricole tradiţionale, lucrări cu utilaje uşoare – 21 euro
M10, P3.2.1 – pajişti importante pentru păsări (lanius min., falco vesp.), lucrate manual – 159 euro
M10, P3.2.2- pajişti importante pentru păsări (lanius min., falco vesp.),utilaj uşor – 80 euro
M10, P4 – culturi verzi – 128 euro
M10, P7 – terenuri arabile importante ca zone hrănire pentru gâsca cu gât roşu – 250 euro
M11.1 – sprjin pentru conversie la metode de agricultură ecologică - stabilit anual
M11.2 – sprijin pentru meţinerea practicilor de agricutlură ecologică- stabilit anual
M13.1 – plăţi compensatorii pentru zona montană - 86 euro cu degresivitate
M13.2 – plăţi compensatorii pentru zona cu constrângeri – 70 de euro cu degresivitate (degresivitatea presupune că valoarea plăţilor scade pe măsură ce dimensiunea fermei creşte). (M. B.)


În lipsa unui acord scris din partea Ziarului de Vrancea, puteţi prelua maxim 500 de caractere din acest articol dacă precizaţi sursa şi inseraţi vizibil link-ul articolului: #insertcurrentlinkhere

Ziarul de Vrancea  nu este responsabil juridic pentru conţinutul textelor din comentariile de mai jos. Responsabilitatea pentru mesajele dumneavoastra vă revine în exclusivitate.

Comentarii: 0

Adaugă comentariu
Trebuie să fii autentificat pentru a putea posta un comentariu.
Ziarul de Vrancea doreste ca acest site sa fie un spatiu al discutiilor civilizate, al comentariilor de bun simt. Din acest motiv, cei care posteaza comentarii la articole trebuie sa respecte urmatoarele reguli:
1. Sa se refere doar la articolul la care posteaza comentarii.
2. Sa foloseasca un limbaj civilizat, fara injurii, calomnii, comentarii antisemite, xenofobe sau rasiste.
3. Sunt interzise atacurile la adresa autorilor, daca acestea nu au legatura cu textul.
4. Username-ul sa nu fie nume de personalitati ale vietii publice sau parodieri ale acestora.
Autorul unui articol poate fi criticat pentru eventuale greseli, incoerenta, lipsa de documentare etc.
Nerespectarea regulilor mentionate mai sus va duce la stergerea comentariilor, fara avertisment si fara explicatii.
Abaterile repetate vor avea drept consecinta interdictia accesului la aceasta facilitate a site-ului.