Sport

MOZAIC STIRI SPORTIVE: Meci cu multe bube la Ploieşti

Ziarul de Vrancea
6 oct 2015 594 vizualizări
Formaţia Petrolul Ploieşti a încheiat la egalitate, scor 1-1 (0-0), meciul susţinut, luni, pe teren propriu, în compania echipei ACS Poli Timişoara, în etapa a XIII-a a Ligii I.

Timişorenii au deschis scorul în min. 69, cu un şut formidabil de la 20 de metri al lui Fernando Llorente, gazdele egaland trei minute mai tarziu prin Fernando Velasco.. Partida a fost foarte grea pentru brigada condusă de Alexandru Tudor, căreia i s-a reproşat un gol valabil anulat înscris de Elek, un henţ în faza premergătoare golului marcat de gazde şi un penalty neacordat  - de către timişoreni, plus un alt penalty neacordat ploieştenilor. În urma acestui rezultat, cele două echipe îşi păstrează locurile în clasament: Timişoara – locul VIII, cu 14 puncte, iar Petrolul deţine lanterna cu două puncte.

Haţegan fluieră în preliminarii

Arbitrul Ovidiu Haţegan va conduce la centru partida dintre echipa naţională a Macedoniei şi reprezentativa Ucrainei, din penultima etapă a preliminariilor Campionatului European din 2016, a anunţat, ieri, site-ul oficial al UEFA.
Haţegan va fi ajutat de asistenţii Octavian Şovre şi Sebastian Gheorghe, de arbitrii adiţionali Alexandru Tudor şi Sebastian Colţescu, iar Radu Ghinguleac va fi arbitru de rezervă. Partida Macedonia - Ucraina, din penultima etapă a grupei C a Campionatului European, se va disputa vineri, de la ora 21.45.

Bronzuri la haltere

Sportiva romană Loredana Heghiş a cucerit două medalii de bronz, luni, în limitele categoriei 58 kg (Under-23), la Campionatele Europene de haltere pentru juniori şi tineret de la Klaipeda (Lituania).  Heghiş a obţinut bronzul la stilul aruncat, cu 102 kg, devansată de rusoaica Maria Lubina, 105 kg, şi de Mouna Skandi (Spania), 104 kg.  Romanca a luat a doua medalie de bronz la total, cu 185 kg, primele două locuri fiind ocupate de Lubina, 190 kg, şi de Skandi, 188 kg.  La stilul smuls, Heghiş (57,90 kg) a terminat pe locul 5, cu 83 kg, cat a ridicat şi rusoaica Ala Kaitukova (57,65 kg), mai uşoară la greutatea corporală. Lubina a terminat pe primul loc, cu 85 kg, a doua a fost turcoaica Rabia Zengin, tot 85 kg, podiumul fiind completat de Skandi, 84 kg.

Crosul caştigător

Jucătoarea de tenis Simona Halep a fost nominalizată la “lovitura lunii septembrie” de către site-ul WTA, cu un punct caştigat în meciul disputat cu sportiva britanică Johanna Konta, în optimile de finală ale turneului de la Wuhan.
La scorul 4-1 în decisiv, Halep a anulat o posibilitate de break, cu o minge trimisă cu dreapta în cros, dintr-o poziţie dificilă. Simona Halep a pierdut în cele din urmă acea partidă, după ce a condus cu 5-1 în setul decisiv. Alături de romancă, mai sunt nominalizate Ana Ivanovic, Agnieszka Radwanska, Maria Şarapova şi Johanna Konta, ultima cu un punct caştigat în meciul cu Venus Williams.
Fanii pot alege lovitura lunii septembrie pană joi, iar rezultatele anchetei vor fi anunţate a doua zi.

Finală rusească la Cupa Mondială de şah

Rusul Serghei Kariakin a caştigat Cupa Mondială de şah, competiţie desfăşurată la Fairmont Hotel din Baku (Azerbaidjan).  În finala turneului, el a s-a impus cu scorul de 6-4 în faţa compatriotului său Peter Svidler.  După scorul de 2-2 s-au disputat şase partide de departajare, care au stabilit numele învingătorului. 
Peter Svidler a caştigat în primele două jocuri disputate în compania lui Serghei Kariakin şi mai avea nevoie doar de o remiză pentru a termina turneul pe primul loc. Dar, Kariakin a avut o puternică revenire, puţin scontată de specialişti, şi a obţinut şi el două victorii la rand. El s-a desprins apoi în caştigător surprinzător, după meciurile de departajare cu timp redus de joc. Cupa Mondială de şah, ediţia 2015, a reunit la startul său 128 de sportivi.

 “Cormoranii” s-au înţeles cu Klopp

Conducerea grupării Liverpool speră să ajungă la un acord cu Jürgen Klopp pentru ca acesta să preia echipa engleză pană cel tarziu vineri, el urmand să-l înlocuiască pe Brendan Rodgers, demis la finalul săptămanii trecute. Klopp, în varstă de 48 de ani, este favorit pentru acest post, un alt tehnician dorit fiind italianul Carlo Ancelotti. Potrivit BBC, discuţiile cu reprezentanţii lui Klopp decurg foarte bine, iar Liverpool vrea ca germanul să conducă echipa la meciul cu Tottenham, programat la 17 octombrie. Pe de altă parte, Rodgers, în varstă de 42 de ani, s-a declarat "extrem de dezamăgit" pentru că a fost demis, subliniind că a fost o onoare şi un privilegiu să conducă echipa timp de trei ani şi jumătate.

Alertă cu bombă la Doneţk

Stadionul echipei Şahtar Doneţk, Donbass Arena, a fost evacuat, ieri dimineaţă, din cauza unei alerte cu bombă, a anunţat site-ul oficial al formaţiei pregătite de Mircea Lucescu.  Potrivit sursei citate, o bombă ar fi fost plasată în sediul centrului umanitar Rinat Ahmetov, care ajută victimele conflictului din Ucraina şi care este situat în incinta sportivă. "Angajaţii şi voluntarii au fost evacuaţi de pe stadion şi din împrejurimi. Investigaţiile sunt în curs de desfăşurare", a anunţat şahtior, pe site-ul oficial. Din cauza conflictului din estul Ucrainei, Şahtar Doneţk îşi dispută meciurile de pe teren propriu la Lvov, din vara anului 2014.

Mourinho, acuzat

Antrenorul echipei Chelsea, José Mourinho, a fost acuzat de comportament nesportiv, pentru declaraţiile făcute la adresa arbitrajului după meciul cu Southampton (1-3), a anunţat federaţia engleză (FA). Tehnicianul portughez poate răspunde la această acuzaţie pană joi. La încheierea meciului, Mourinho a afirmat că arbitrii se tem să ia decizii favorabile echipei Chelsea deoarece apoi ar putea fi criticaţi în presă. Chelsea Londra a fost învinsă, sambătă, pe teren propriu, cu scorul de 3-1, de Southampton şi după opt etape ocupă locul 16 în clasament, cu opt puncte.

Carolina scapă de suspendare

Patinatoarea italiană Carolina Kostner va putea reveni în competiţie la 1 ianuarie 2016, după ce a ajuns la un acord cu Agenţia Mondială Antidoping (WADA) şi Agenţia Italiană Antidoping referitor la suspendarea primită la 16 ianuarie. La 16 ianuarie, patinatoarea Carolina Kostner a fost suspendată un an şi patru luni de către Tribunalul Antidoping al Comitetului Olimpic Italian pentru că l-a ajutat pe Alex Schwazer să evite un control antidoping în 2012, la Oberstdorf.
Iniţial, suspendarea lui Kostner urma să se încheie în mai 2016, dar în urma acestui acord ea va putea evolua de la 1 ianuarie.

Antrenor rus la Legia

Tehnicianul rus Stanislav Cercesov a fost numit în funcţia de antrenor principal al echipei poloneze Legia Varşovia, înlocuindu-l pe norvegianul Henning Berg. Fostul portar rus în varstă de 52 de ani a semnat un contract pană la finalul sezonului cu Legia Varşovia. Stanislav Cercesov a mai pregătit în cariera sa formaţiile Kufstein, Wacker Tirol, Spartak Moscova, Jemciucina Soci, Terek Groznîi, Amkar Perm şi Dinamo Moscova. Tehnicianul norvegian Henning Berg a fost demis din funcţia de antrenor principal al echipei poloneze Legia Varşovia, după ce echipa a remizat, în deplasare, cu Gornik Zabrze, scor 2-2, în campionatul Poloniei, şi după ce a pierdut ambele meciuri din grupele Ligii Europa, 0-1 cu FC Midtjylland şi 0-2 cu SSC Napoli.

Garreth Bale, number one in Wales

Atacantul echipei Real Madrid, Gareth Bale, a fost desemnat jucătorul galez al anului pentru a cincea oară, a treia oară consecutiv, el obţinand acest premiu din partea Federaţiei de Fotbal din Ţara Galilor. Bale a caştigat şi premiul fanilor, dar şi distincţia oferită de ceilalţi jucători. Gareth Bale a mai primit acest trofeu în 2010, 2011, 2013 şi 2014.



În lipsa unui acord scris din partea Ziarului de Vrancea, puteţi prelua maxim 500 de caractere din acest articol dacă precizaţi sursa şi inseraţi vizibil link-ul articolului: #insertcurrentlinkhere

Ziarul de Vrancea  nu este responsabil juridic pentru conţinutul textelor din comentariile de mai jos. Responsabilitatea pentru mesajele dumneavoastra vă revine în exclusivitate.

Comentarii: 0

Adaugă comentariu
Trebuie să fii autentificat pentru a putea posta un comentariu.
Ziarul de Vrancea doreste ca acest site sa fie un spatiu al discutiilor civilizate, al comentariilor de bun simt. Din acest motiv, cei care posteaza comentarii la articole trebuie sa respecte urmatoarele reguli:
1. Sa se refere doar la articolul la care posteaza comentarii.
2. Sa foloseasca un limbaj civilizat, fara injurii, calomnii, comentarii antisemite, xenofobe sau rasiste.
3. Sunt interzise atacurile la adresa autorilor, daca acestea nu au legatura cu textul.
4. Username-ul sa nu fie nume de personalitati ale vietii publice sau parodieri ale acestora.
Autorul unui articol poate fi criticat pentru eventuale greseli, incoerenta, lipsa de documentare etc.
Nerespectarea regulilor mentionate mai sus va duce la stergerea comentariilor, fara avertisment si fara explicatii.
Abaterile repetate vor avea drept consecinta interdictia accesului la aceasta facilitate a site-ului.