Social

CAR “Milcov” a sărbătorit ieri 60 ani de “viaţă” cu muzică şi voie bună

Raluca Manolache
16 mai 2013 1548 vizualizări
Casa de ajutor reciproc pentru pensionari a fost înfiinţată în anul 1953, după desfiinţarea instituţiilor de acest gen existente pană atunci.CAR are acum 2.500 de membri şi vrea să ajungă la 5.000 de membri în următorii cinci ani

Casa de Ajutor Reciproc a Pensionarilor “Milcov” a fost ieri în sărbătoare la împlinirea a 60 de ani de existenţă. Instituţia care îi ajută pe cei de varsta a treia să treacă peste dificultăţile financiare a marcat momentul printr-o întalnire cu pensionarii, colaboratorii şi reprezentanţii instituţiilor locale cu care lucrează. CAR este condusă în prezent de Sandu Ploscaru, cel care a avut iniţiativa organizării evenimentului. Activitatea şi istoria Casei de Ajutor Reciproc au fost prezentatepe scurt în cadrul unui film, în care narator a fost chiar soţia preşedintelui CAR, învăţătoarea pensionară Cornelia Ploscaru. CAR a fost înfiinţată în 14 mai 1953, în baza Decretului 204 din 17 noiembrie 1951. Această activitate în sprijinul pensionarilor a început însă cu cateva decenii mai devreme, după cum a arătat Vasile Ţibrea, cel care va realiza o monografie a CAR “Milcov”. “În zece ani, numărul membrilor a crescut de la 1.500 la 2.500. CAR are toate motivele să crească frumos în următorii ani. Principiile după care ne ghidăm activitatea sunt “Respectă-te pe tine însuţi, respectă-i pe ceilalţi şi fii răspunzător pentru activităţile tale””, au spus reprezentanţii CAR în filmul de prezentare. Pe langă împrumuturile acordate persoanelor de varsta a treia, CAR organizează în fiecare an excursii pentru membrii care vor viziteze lăcaşuri de cult din judeţ şi nu numai. Mai mult, reprezentanţii Casei de Ajutor Reciproc au spus că activităţile derulate au dus la legarea unor prietenii între varstnici, iar unii dintre ei chiar şi-au unit destinele.

Asociaţiile pentru pensionari datează din perioada interbelică

Planurile de viitor ale instituţiei sunt ca în cinci ani să crească la 5.000 de membri, ca din 2014 dobanda sa fie stabilită în funcţie de cuantumul pensiei, fondul depus şi împrumutul solicitat. De asemenea, membrii CAR cu venituri reduse vor beneficia de împrumuturi de pană la 500 de lei fără dobandă. La evenimentul organizat ieri au participat Teodora Fantanaru, directorul Bibliotecii Judeţene “Duiliu Zamfirescu”, care colaborează cu CAR “Milcov” pentru diverse activităţi destinate pensionarilor. Consilierul Local Radu Niţu, Vasile Valcu, preşedintele  Consiliului Judeţean al Persoane Varstnice, Gheorghe Mocanu, preşedintele Asociaţiei Veteranilor de Război. Conducerea CAR le-a acordat diplome cuplurilor care au împlinit 50 de căsătorie, motiv pentru care consilierul Radu Niţu a propus ca iniţiativa să fie realizată în comun cu Primăria Foşcani care premiază, de asemenea, cele mai longevive căsătorii. La final, organizatorii le-au oferit participanţilor un program de artistic în care cap de afiş a fost interpreta de muzică populară Geta Postolache, cea care a creat o atmosferă deosebită printre cei prezenţi, şi care se ţine bine chiar dacă are aproape o varstă cu CAR-ul. Cateva melodii a interpretat şi colega ei de scenă Lina Vetrescu, o cantăreaţă pe nedrept uitată în ultimii ani. Activitatea de ajutor reciproc datează în Focşani din perioada interbelică, potrivit informaţiilor  prezentate de Vasile Ţibrea. Acesta a spus că în anul 1933 a apărut în municipiu o filială a Asociaţiei Solidare a Pensionarilor Civili, care a rezistat pană după al doilea război mondial. Instituţiile de acest gen au fost desfiinţate prin Decretul 204 din 1951, după care doi ani mai tarziu a apărut CAR Milcov, care a înglobat în cadrul ei casele de ajutor reciproc existente pană atunci. (Mihai BOICU)


În lipsa unui acord scris din partea Ziarului de Vrancea, puteţi prelua maxim 500 de caractere din acest articol dacă precizaţi sursa şi inseraţi vizibil link-ul articolului: #insertcurrentlinkhere

Ziarul de Vrancea  nu este responsabil juridic pentru conţinutul textelor din comentariile de mai jos. Responsabilitatea pentru mesajele dumneavoastra vă revine în exclusivitate.

Comentarii: 1

Adaugă comentariu
ION BĂTRANU, acum 4003 zile, 8 ore, 50 minute, 26 secunde
Pe fundalul încăperii se zărește o vitrină probabil , cu trofeele entității despre care autorul articolului evită să informeze.Am înțeles din desfășurător că se ocupă de bunăstarea citeste integral
Trebuie să fii autentificat pentru a putea posta un comentariu.
Ziarul de Vrancea doreste ca acest site sa fie un spatiu al discutiilor civilizate, al comentariilor de bun simt. Din acest motiv, cei care posteaza comentarii la articole trebuie sa respecte urmatoarele reguli:
1. Sa se refere doar la articolul la care posteaza comentarii.
2. Sa foloseasca un limbaj civilizat, fara injurii, calomnii, comentarii antisemite, xenofobe sau rasiste.
3. Sunt interzise atacurile la adresa autorilor, daca acestea nu au legatura cu textul.
4. Username-ul sa nu fie nume de personalitati ale vietii publice sau parodieri ale acestora.
Autorul unui articol poate fi criticat pentru eventuale greseli, incoerenta, lipsa de documentare etc.
Nerespectarea regulilor mentionate mai sus va duce la stergerea comentariilor, fara avertisment si fara explicatii.
Abaterile repetate vor avea drept consecinta interdictia accesului la aceasta facilitate a site-ului.