Niciun candidat pentru secţia de interne de la Spitalul Focşani
Niciun medic de la Spitalul Judeţean de Urgenţă “Sf. Pantelimon” Focşani nu îşi doreşte să conducă secţia de boli interne. Ieri a fost ultima zi de înscriere pentru concursul organizat în vederea ocupării posturilor de şefi secţii de la Spitalul Focşani, iar pentru secţia de interne nu s-a arătat niciun doritor. Pentru celelalte secţii: obstetrică-ginecologie, neonatologie, pediatrie, neurologie, şef boli infecţioase, şef Serviciul Judeţean de Medicină Legală există câte un candidat. Comisia de concurs urmează să verifice dosarele candidaţilor şi să le valideze pentru concurs. Aceste posturi nu au fost ocupate în urma concursului organizat spre sfârşitul anului trecut pentru că, în cele mai multe situaţii, candidaţii nu s-au prezentat la probe. Excepţii fac secţiile de obstetrică ginecologie, unde nu a existat niciun candidat, pediatrie, unde dr. Gheorghe Munteanu, nu a promovat concursul şi Serviciul de Medicină Legală, unde nu s-au îndeplinit condiţiile în ceea ce priveşte comisia de examen. Medicii care au promovat concursul organizat în decembrie nu au semnat nici până la această dată contractele de administrare. Aceasta pentru că Ministerul Sănătăţii nu a validat pentru moment rezultatele concursului.
Dr. Gheorghe Munteanu se judecă pentru funcţie
După organizarea primului concurs, nemulţumit de rezultatul obţinut, dr. Gheorghe Munteanu, fostul şef al secţiei de pediatrie, a decis să cheme în judecată Spitalul Judeţean, în calitate de angajator. Acesta le solicită magistraţilor de la Tribunalul Vrancea să anuleze concursul organizat de unitate. Reamintim că dr. Gheorghe Munteanu, care ocupa postul de şef de ani de zile, nu a reuşit să obţină punctaj de trecere după susţinerea probei scrise.
În acest moment secţiile sunt conduse de următorii doctori:
- dr. Mitel Burcă– cardiologie
- dr. Liviu Petrea - chirurgie general
- dr. Gabriela Carmen Iacob – neonatologie (interimat)
- dr. Mariana Aignătoaie - A.T.I.
- dr. Vasile Anuţoiu – pediatrie (interimat)
- dr. Mariana Buleu – neurologie (interimat)
- dr. Daniela Nicolescu - pneumologie – 100 puncte
- dr. Georgeta Şerban - boli infecţioase (interimat)
- dr. Gabriela Florea - psihiatrie
- dr. Dana Mariana Dincă - UPU-SMURD
- dr. Viorica Andronic - anatomie patologică
- dr. Dinu Maiorov -laborator radiologie şi imagistică medicală
- dr. Adriana Cherciu – interne (interimat)
- dr. Silviu Lucasievici – SML (interimat)
- dr. Ioan Plăcintă - OG (interimat). (Raluca MANOLACHE)