Social

CAR Pensionari “Milcov” îşi va lansa monografia

Mihai Boicu
17 sep 2014 1297 vizualizări
Casa de Ajutor Reciproc Pensionari “Milcov” va lansa pe 25 septembrie, la Ateneul Popular “Maior Gheorghe Pastia” din Focşani, o monografie a acestei instituţii de întrajutorare a pensionarilor.

Lucrarea a fost realizată de profesorul Vasile Ţibrea, care a lucrat doi ani la scrierea istoriei CARP. “Monografia cuprinde această activitate de la momentul în care au apărut primele forme de întrajutorare în Focşani, pană în zilele noastre. Evoluţia CAR a fost foarte sinuoasă, ca orice activitate. Acum suntem pe un drum drept şi avem posibilitatea să organizăm activităţi culturale, drumeţii, colaborăm cu Biblioteca Judeţeană”, spune Sandu Ploscaru, preşedintele CARP “Milcovul”. Acesta spune că monografia realizată de profesorul Vasile Ţibrea este mai mult “o poveste”, care nu se concentrează doar pe date seci.  “Este mult mai o poveste scrisă într-un asemenea stil încat cine începe să o citească nu o mai lasă din mană”, a afirmat Sandu Ploscaru. Acesta spune că această formă de ajutorare a pensionarilor va rezista în continuare pentru că este foarte eficientă şi ajută persoanele care nu mai au acces la creditele bancare din cauza varstei. CARP “Milcov”a împlinit anul trecut 60 de ani de existenţă, moment pe care l-a sărbătorit într-un cadru festiv alături de membri şi colaboratori. (M. B.)


În lipsa unui acord scris din partea Ziarului de Vrancea, puteţi prelua maxim 500 de caractere din acest articol dacă precizaţi sursa şi inseraţi vizibil link-ul articolului: #insertcurrentlinkhere

Ziarul de Vrancea  nu este responsabil juridic pentru conţinutul textelor din comentariile de mai jos. Responsabilitatea pentru mesajele dumneavoastra vă revine în exclusivitate.

Comentarii: 0

Adaugă comentariu
Trebuie să fii autentificat pentru a putea posta un comentariu.
Ziarul de Vrancea doreste ca acest site sa fie un spatiu al discutiilor civilizate, al comentariilor de bun simt. Din acest motiv, cei care posteaza comentarii la articole trebuie sa respecte urmatoarele reguli:
1. Sa se refere doar la articolul la care posteaza comentarii.
2. Sa foloseasca un limbaj civilizat, fara injurii, calomnii, comentarii antisemite, xenofobe sau rasiste.
3. Sunt interzise atacurile la adresa autorilor, daca acestea nu au legatura cu textul.
4. Username-ul sa nu fie nume de personalitati ale vietii publice sau parodieri ale acestora.
Autorul unui articol poate fi criticat pentru eventuale greseli, incoerenta, lipsa de documentare etc.
Nerespectarea regulilor mentionate mai sus va duce la stergerea comentariilor, fara avertisment si fara explicatii.
Abaterile repetate vor avea drept consecinta interdictia accesului la aceasta facilitate a site-ului.