Foto | Impresiile atrenorului-arbitru de șah vrâncean, Anton Soare de la lansarea cărții marelui maestru internațional Florin Ghiorghiu
LANSARE DE CARTE DE REFERINȚĂ
Sâmbătă 23 martie 2024 am avut fericitul privilegiu de a participa la o lansare de carte de referință în publicistica șahistă românească – ARTĂ ÎN ȘAH ȘI ÎN VIAȚĂ de marele maestru internațional Florin Gheorghiu. Evenimentul a fost ceva incognito pentru mine fiindcă nu am aflat de el decât cu mai puțin de 24 de ore. Ajunsesem în București vineri dimineață având pentru trei zile unele treburi personale / de familie și una profesională, participarea la Adunarea Generală a Federației Române de Șah de vineri 22 martie. La sfârșitul Adunării, secretarul general, domnul Gabriel-Andrei Grecescu, a făcut solicitarea să participăm în număr cât mai mare a doua zi la Palatul Parlamentului la lansarea de carte despre care aproape toți participanții știau. Eu și alți câțiva aflam abia atunci despre această lansare. Cu ajutorul domnului Alin Câmpeanu, membru în Consiliul Director al Federației, am avut marea bucurie să ne înscriem în extremis pe lista de acces în Palatul Parlamentului.
Lansarea a avut loc intre două turnee de prestigiu ale circuitului șahist Grand Prix România, prima etapă 2024, la care au participat doi șahiști vrânceni de mare viitor, Alin Dăscălescu și Darius Pană (la ambele turnee) și doi consacrați, maestrul FIDE Cătălin Pătrașcu și Dragoș Ion (la al doilea turneu, cel principal).
Bucuria inițială a participării mele la lansare a fost mult amplificată a doua zi de posibilitatea de a vorbi pe îndelete cu unul dintre idolii copilăriei și adolescenței mele și apoi, după ce am văzut cărțile, de calitatea ireproșabilă și de conținutul lor deosebit de valoros, pentru mine și sentimental. Cărțile oricum le doream dar când am văzut cum arată și ce conțin, satisfacția a fost enormă.
Cu domnul Florin Gheorghiu mai avusesem ocazia să mă întâlnesc de câteva ori abia în ultimul deceniu, deci foarte târziu raportat la perioada de când îi urmăream cariera, dar numai de două ori am avut posibilitateat să vorbim puțin la Sala „Nadia Comăneci“. De această dată, prin amabilitatea domniei sale de a vorbi, am avut ocazia să-mi reîncarc bateriile, baterii formatate cu șase decenii în urmă.
Se spune că legăturile de prietenie realizate în copilărie sunt cele mai puternice și durabile. Cred că tot astfel și legăturile de respect, admirație și atașament ale fanilor pentru idolii lor– artiști, sportivi, dascăli, personalități științifice de prestigiu etc. – sunt mai puternice și durabile tot cele realizate în copilărie. Una dintre aceste legături realizate în copilăria mea a fost cea cu șahistul Florin Gheorghiu la victoriile căruia exultam de bucurie sau sufeream cumplit la înfrângeri.
Am fost surprins de amabilitatea cu care m-a tratat idolul meu din adolescență acceptând cu toată disponibilitatea să facem poze cu șahiștii vrânceni de mare perspectivă și flatându-mă când mi-a acordat autograful cu neașteptata titulatură „prietenul meu“. Fără să-mi exprim surprinderea prin cuvinte, a sesizat – s-a relevat și în relațiile umane celebra intuiție șahistă a domniei sale – și mi-a dat de înțeles că nu trebuie să consider o exagerare fiindcă după atâția ani știe să discearnă și să identifice admirația dezinteresată și veridică a cuiva.
Deoarece mulți șahiști și iubitori ai șahului mai tineri și copiii nu cunosc suficient de bine trecutul de excepție al marelui maestru internațional, cel mai mare șahist român al tuturor timpurilor, doresc să prezint câteva aspecte demne de remarcat și de reținut.
Florin Gheorghiu s-a născut la 6 aprilie 1944 la Ploiești. A urmat Liceul „I. L. Caragiae“ din Ploiești, apoi Facultatea de Filologie din cadrul Universității București.
A învățat șah înainte de a învăța alfabetul. Primul care l-a inițiat în tainele sportului minții a fost tatăl său, Emilian Gheorghiu, șahist de categoria a II-a. Printre cei care i-au călăuzit apoi pașii în șah s-au detașat cu merite deosebite maestrul internațional Corvin Radovici și maestrrul Veniamin Urseanu.
A avut o ascensiune foarte rapidă obținând primele categorii șahiste la intervale foarte mici.
În 1957, la 13 ani, a devenit campion național la juniori.
În 1960, la doar 16 ani, a câștigat titlul de campion al României la seniori, devenind cel mai tânăr campion național.
În 1961 a cucerit la Haga titlul de vicecampion mondial la juniori dar cu un start remarcabil (5,5 puncte din 6 partide) a condus în clasament și a fost foarte aproape de cucerirea titlului care prin victoria la conaționalul nostru a revenit sovieticului Kaindji. Cu această ocazie, pentru stilul său imprevizibil, ofensiv, combinativ, un cotidian din Haga l-a numit „Tal al României“.
În 1962, după Olimpiada de la Varna, când printre rezultatele de mare răsunet a obținut o remiză la numărul 2 al fostei U.R.S.S., Paul Keres, la numai 18 ani a primit titlul de maestru internațional. De altfel, cu celebrul Paul Keres, toate cele 6 partide disputate în întreaga lor carieră s-au terminat nedecis, deși toate încleștările erau pe viață și pe moarte, cu fiecare partidă care trecea estonianul neînțelegând de ce nu-l poate învinge pe român. Dar acest amănunt nu a împiedicat înfiriparea unei frumoase prietenii între cei doi.
În 1963, la Vrnjacka Banja / Iugoslavia Florin al nostru a devenit în sfârșit campion mondial la juniori și a primit titlul de Maestru emerit al sportului.
În 1964 a obținut prima notă de mare maestru internațional.
În 1965, la Hamburg, l-a obligat pe campionul mondial Tigran Petrosian să propună remiză, într-o poziție avantajoasă pentru Florin, care a acceptat, rezultatul acesta fiindu-i suficient pentru primirea titlului de mare maestru internațional. Pentru anul 1965, era cel mai tânăr mare maestru internațional din istoria șahului, dar între timp vârsta la care s-a cucerit acest titlu a scăzut de câteva ori.
A fost unul dintre cei doi români – celălalt fiind Victor Ciocâltea – care au reușit să îl învingă pe viitorul celebru campion mondial la șah Robert James Fischer. Această victorie a obținut-o nu într-o partidă oarecare, nu într-un turneu oarecare, ci la Olimpiada de șah din 1966 de la Havana, tot așa cum și Victor Ciocâltea reușise cu patru ani în urmă la Olimpiada de la Varna.
Cu triplul campion mondial Mihail Botvinnik, considerat unul dintre primii 6-10 șahiști ai lumii din toate timpurile, a jucat o singură partidă la Monte Carlo în 1968 pe care a încheiat-o remiză. Este o performanță foarte rară să fii contemporan cu Botvinnik și să nu ai palmares negativ cu el.
Cu un alt campion mondial, Boris Spasski, a realizat remiză la Campionatul Mondial studențesc pe echipe de la Marianske Laazne în 1962.
În 1972, la Palma de Mallorca, a câștigat la viitorul vicecampion mondial Viktor Korcinoi după ce în 1965 la București partida dintre ei se încheiase remiză.
A jucat pentru România la 14 olimpiade, dintre acestea la prima masă la 10 olimpiade, la masa a doua la trei olimpiade și la masa a 3-a la o olimpiadă (Varna 1962, când avea doar 18 ani). La olimpiadele din 1968, Lugano, 1974, Nisa, 1978, Buenos Aires, 1986, Dubai, nu a suferit nici o înfrângere.
Cu naționala României a jucat la cinci campionate europene, numai la prima masă, în 1965, Hanburrg, 1973, Bath, 1977, Moscova, 1989, Haifa, 1992, Debrecen.
Tot cu naționala României a jucat la 15 balcaniade, la prima masă la 14 balcaniade și la masa a doua o dată.
În 1969 la turneul „Meralco“ de la Manilla / Filipine a reușit un rarisim rezultat de 11 puncte din 11 posibile, la 3,5 puncte de al doilea clasat, fiind spulberat recordul lui Robert Fischer de 10,5 din ediția anterioară. Era ceva de neimaginat până atunci la un concurs cu multe nume mari, evenimentul fiind denumit de presa internațională „Recordul Manila 1969“, „Rezultatul absolut“ etc. Evenimentul a fost un fel de precursor al celebrei note de 1 de la Olimpiada de la Montreal al gimnastei Nadia Comăneci. După festivitatea de premiere, președintele Republicii Filipine, Ferdinand Marcos, foarte entuziasmat, i-a acordat onorul ca unui șef de stat invitându-l să tracă în revistă garda de onoare cu tot fastul oficial. Dar lucrurile nu s-au oprit aici, lui Florin Gheorghiu i s-a acordat și titlul de „Cetățean de Onoare“ al capitalei filipineze. În 1966, după victoria de la Havana asupra lui Fischer, compatriotul nostru a primit de la președintele Fidel Castro un foarte elegant cadou care a făcut mare vâlvă la timpul respectiv, stârnind chiar invidia unora. Iată că după „Recordul Manila 1969“, Ferdinand Marcos îl depășește în atenții pe Fidel Castro. De data aceasta n-au mai putut fi cârcotași care să diminueze meritele prin afirmații ca în 1966: „O conotație politică! Trebuia scos în evidență de Castro că un șahist dintr-o țară socialistă a învins un american.“
Un succes cu totul și cu totul deosebit pentru perioada sa de apogeu a fost câștigarea în trei ani consecutivi a Campionatului Statelor Unite (U.S. Open) în 1979, Chicago, 1980, Atlanta, 1981, Palo Alto. A fost primul șahist din afara Statelor Unite care a reușit această performanță și deocamdată singurul român. În toate aceste trei competiții nu a înregistrat nici o înfrângere, bilanțul total fiind 25 de victorii și 11 remize.
Lista realizărilor este lungă, pe de o parte, ar fi nevoie de un spațiu foarte mare pentru a arăta câte turnee a câștigat și la câte a terminat pe locuri fruntașe, pe de altă parte, nu vreau să estompez dorința iubitorilor de șah de a afla mai multe.
Cea mai bună clasare internațională a fost la 1 ianuarie 1980 ca număr 10 mondial când a atins coeficientul ELO FIDE 2605, performanță încă neegalată de vreun alt șahist român. Dar să reținem fără dubii numărul 10 mondial fiindcă evaluarea punctajului ELO a suferit modificări și cifra de 2605 din 1980 echivalează în prezent cu peste 2700 puncte, aproape 2800.
Îl consider unul dintre monștrii sacri ai șahului românesc, alături de Ion Bălănel, Victor Ciocâltea, Elisabeta Polihroniade (ordine cronologică) și, extinzând la antrenori de șah, Mircea Pavlov.
A fost lector de franceză la Universitatea din București fiind și un bun vorbitor de engleză, rusă, germană și spaniolă, predând ocazional și în unele din aceste limbi.
A fost decorat cu Medalia Națională „Pentru Merit“, clasa I.
A fost declarat cetățean de onoare al municipiului Ploiești.
Este primul șahist inclus în HALL OF FAME-ul șahului românesc.
Recomand tuturor celor interesați, nu doar admiratorilor marelui maestru, dacă nu pot cumpăra cele trei volume ale monumentalei cărți, fiindcă deosebita calitate a hârtiei și numărul mare de poze color au impus un preț pe măsură, măcar să o împrumute fiindcă merită citită fără nicio reținere.
Făcând o glumă, dacă îmi permiteți, nu o recomand fanilor care au un alt idol român în șah, fiindcă nu-l văd bine pe respectivul idol dacă un fan al său citește cartea marelui maestru Florin Gheorghiu.
Anton SOARE
Anunțuri ZdV Premium
De același autor
