Foto | Informații explozive despre cel mai valoros fabulist român, Grigore Alexandrescu, și legăturile sale cu Focșaniul
A fost un autor iscusit de fabule (poate cel mai mare de la noi din țară), ne-a lăsat și alte poezii, unele studiate la școală, printre care poate fi amintită „Umbra lui Mircea la Cozia.” Ceea ce însă probabil mai puțini știu, este faptul că Grigore Alexandrescu a locuit o perioadă la Focșani, unde și-a legat destinele de o focșăneancă de altădată, după cum atestă în mod absolut autentic colecția de condici bisericești păstrată la Arhivele Naționale Vrancea.
Dar să vedem cum a ajuns un personaj important al literaturii române de secol al XIX lea, la noi, la Focșani. Grigore Alexandrescu s-a născut la Târgoviște la o dată nesigură: 1810,1812 sau 1814, într- o familie destul de înstărită. Și-a pierdut părinții prin1927 și a fost nevoit sa meargă la București la un unchiu al său. Lângă cămăruța acestuia a dat peste o adevărată comoară, o bibliotecă bogată din care a citit cu lăcomie aproape tot. A mai avut un noroc. La școala pe care a urmat-o s-a împrietenit cu Ion Ghica, care a ajuns ulterior mare politician, prim-ministru și ministru de nenumărate ori. Dar a legat inițial o relație bună cu Ion Heliade Rădulescu cu ajutorul căruia a și publicat prima sa poezie. Mai târziu însă, s-au certat. A încercat o perioadă și cariera armelor. Și așa s-a trezit că a fost trimis la ordin să păzească frontiera de la Focșani. Să numere oile din turmele ce se perindau pe acolo și să întrebe de pașaport (pe atunci numit "răvaș de drum") pe toți ce treceau granița din Valahia în Moldova și invers. Acesta a fost primul lui contact cu târgușorul nostru, în anul 1835, când se bănuiește că ar fi avut și o legătură amoroasă, din care s-ar fi născut fiul său natural, dar nerecunoscut, un anume Ion C Nicolescu. Dar mai multe în legătură cu acest subiect puteși afla accesând titlul alăturat al articolului: EDITORIAL: Grigore Alexandrescu (1810-1885) – 213 ani de la nașterea fabulistului care a descris Ruinurile Târgoviștei publicat de site-ul chindiamedia.ro
Meseria de militar nu i-a plăcut deloc. Așa că, în 1837 a demisionat și s-a întors la București. S-a dedicat întru totul scrisului și a reușit să compună mai multe poezii pe care le-a publicat în primul său volum de versuri, în anul 1838. A urmat cel de -al doilea câțiva ani mai târziu.Prima lui funcție cu leafă a fost aceea de secretar la curtea domnitorului Gheorghe Bibescu unde lua în evidență toate jalbele ce veneau la domnie, pe care le tria. Dacă erau de competența curții domnești le rezolva, dacă țineau de alte zone ale administrației, le direcționa într-acolo.
A urmat anul 1848 cu tulburările lui. Gheorghe Bibescu a abdicat, iar pașoptiștii din Țara Românească, printre care și poetul, inițial victorioși, s-au trezit apoi, persecutați și urmăriți de forțele contrarevoluționare. Anul următor lucrurile s-au mai liniștit și sub noul domn luminat Barbu Știrbey li s-au iertat revoluționarilor „faptele cele rele” din trecut.
Grigore Alexandrescu a primit o altă funcție importantă în stat, aceea de șef al Arhivelor Statului de la București. Atunci mai era o Direcție a Arhivelor Statului și la Iași, până în timpul lui Alexandru Ioan Cuza, când s-au unit cele două, sub denumirea „Direcțiunea Generală a Arhivelor Statului”. În noua funcție de arhivist șef Grigore Alexandrescu a rămas de la 1849 până la1855 și pe lângă unele realizări minore a lăsat și o poezioară năstrușnică, parțial adevărată și azi, care sună așa:
„În Arhiva României,
Unde statul grămădește
Tot ce nu- i mai trebuiește,
Hârtii, condici osândite,
Judecăți nenorocite,
Are cuiburi din vechime
Numeroasă șoricime
Seminție roditoare
Și de literi rozătoare"
Fiind un slujbaș sârguincios, i s-au atribuit si alte funcții în ierarhia superioară de stat: Secretar la Senat, membru al unei Comisii documentare de cercetare a averilor mănăstirești, apoi director al "Eforiei Spitalelor" (o denumire veche a Ministerului Sănătății) și poate cea mai mare, aceea de ministru al Cultelor. Toate acestea l-au recomandat pentru cea mai importantă misiune a sa funcționărească, aceea de a fi membru al Comisiei Centrale de la Focșani. Organismul instituit prin Convenția de la Paris din 1858 și însărcinat cu elaborarea unor legi comune noului stat înfiripat pe scena Europei: Principatele Unite Moldova și Tara Românească. Prin decretul dat la Iași în 30 martie 1860, Alexandrescu împreună cu Ștefan Golescu, Manoil Antonescu și E. Predescu au fost numiți în Comisia Centrală de la Focșani reprezentând Țara Românească.
Foto:Raluca, focșăneanca devenită soția lui Grigore Alexandrescu
Așa că în primăvara lui 1860 a fost desemnat să participe la ședințele acestui for legislativ de la Focșani.Tot în această perioadă și-a cunoscut și viitoarea soție, respectiv pe Raluca, vlăstarul feminin al unei familii cu vază în târgul acesta de odinioară. Raluca se trăgea din vestita familie a Stamatinilor, celebră pe vremuri în Focșaniul vechi. În zona străzii Moldova, lângă Liceul „Gheorghe Asachi”, fost nr 2 sau MIU se poate observa o micuță biserică ce are are hramul „Sfinții Voievozi”. Acesteia i se mai zice și „Biserica Stamatinilor” sau „Stamatinești”, deoarece a fost construită de un bătrân strămoș al Stamatinilor și dusă la bun sfârșit de altul, pe nume Săndulache Stamatin, care se odihnește în spatele ctitoriei familiei sale, sub o cruce mare de piatră. Pe aceasta se află și o inscripție în versuri lăsată cu limbă de moarte de acest boier repausat la anul 1837. Epitaful sună așa: „1837 Ghen.(ianuarie) 28. Trecătorule priveşte că aici odihneşte Ţărâna unui muritor, carile a fost în lume trăitor, Ca şi tine. iar acum nesimțitor. Săndulache Stamain biv vel ( fost mare) spătar, După cum în viață m 'am chemat, acum țărână şi pământ."
Ei bine în familia acestui dregător de altădată s-au născut trei băieți, dintre care ne interesează mai mult unul, Gavril sau Gabriel. Pentru că acesta a fost socrul poetului nostru Grigore Alexandrescu. Cu toate că era foarte bogat, Gavril a acceptat să-și căsătorească fata cu un amploiat al statului, pe deasupra și poet, într- un cuvânt cu un om obișnuit fără mare avere.
Foto: Cununia de pe 29 mai 1860 dintre Raluca Stamatin și Grigore Alecsandrescu consemnată cu litere chirilice în registrul Bisericii Stamatinilor
Așa că la 29 mai 1860 s-a cununat Grigore Alecsandrescu, membru Comisia Centrală, de 45 de ani, din Târgoviște cu Raluca Stamatin, de 18 ani, din Focșani. Dar s-a zis că din acest moment al legării destinelor celor doi miri s-a pornit o gravă problemă de sănătate mintală la Grigore Alexandrescu. A scris chiar prietenul său, Ion Ghica că fost otrăvit de o fostă iubită. Acesta a bănuit și felul otrăvii și anume beladona sau mătrăguna, dovadă că la acea epocă se folosea destul de des această iarba toxică-mătrăguna. Respectiva plantă, poate fi văzută la țară, prin diverse locuri, având boabe negre lucioase, de care până și copiii au învățat să se ferească. Ea produce în mintea omenească, inițial, o stare de euforie, după care, urmează o depresie cumplită. O fi fost adevărată teoria prietenului Ion Ghica! Poate i s-a adus un borcan cu dulceață otrăvită, lui Grogore Alexandrescu, la Focșani, iar el a mâncat din ea și a înnebunit!
Dar să nu uităm, că viața lui Grigore Alexandrescu nu a fost deloc ușoară, iar stresul nu a lipsit deloc din existența lui. Mai ales că specialiștii afirmă, că stresul poate duce la îmbolnăvirea minții. Părinții morți, traiul greu la București, funcții de răspundere și obositoare. Atunci când a ajuns la Focșani și a lucrat din primăvara lui 1860, ca membru la Comisia Centrală, nu era căsătorit, încă. Cununia a făcut-o în mai 1860, când se bănuiește că fosta iubită i-a strecurat dulceața otrăvită în bucătărie. Cu toate că nu apucase încă otrava cea perfidă, i s-a reproșat că nu a avut, încă de la început, nicio inițiativă și niciun spor la lucrările Comisiei Centrale. Semn că în mintea sa se petreceau deja unele dereglaje. Să nu uităm că toata viața a fost un funcționar harnic, dovadă și numeroasele funcții cu care a fost însărcinat. Cu toate acestea, la Comisia Centrală de la Focșani nu a mai dat deloc randament. Ba chiar a fost îndepărtat rapid din această poziție.
Foto:Anghelina fiica lui Grigore Alexandrescu
Restul vieții și l-a petrecut într-o stare neclară, amestecând delirul cu luciditatea. Din fericire, i s-a născut o fată, Anghelina, care i-a alinat ultima parte a vieții și l-a ajutat să treacă și peste moartea soției Raluca, decedată cu câțiva ani înaintea lui. În anul 1885 a părăsit și poetul această lume, fără a primi la moarte considerația ce i s-a arătat în timpul vieții. Dus la groapă de câțiva cunoscuți și uitat de toată lumea, a mai avut parte doar de câteva cuvinte de apreciere venite dinspre prietenul său Ion Ghica și poetul Vasile Alecsandri. Cu toate acestea, Grigore Alexandrescu își va păstra locul său important în istoria literaturii românești de secol al XIX lea pentru totdeauna.
Florin Marian Dîrdală, documentarist la Serviciul Județean Vrancea al Arhivelor Naționale
Florin Marian Dîrdală este colaborator al Ziarului de Vrancea
Citiți mai multe poezii și versuri scrie de Grogore Alexandrescu accesând titlul alăturat al articolului : Poezii si Versuri Poet: Grigore Alexandrescu publicat pe site-ul poeziisiversuri.com
Anunțuri ZdV Premium
De același autor
