Orgoliile unui medic roman, motivul rezilierii contractului cu Spitalul AKH?
Jurnalista Paula Rusu a publicat, pe site-ul paularusu.ro, o scrisoare trimisă în decembrie anul trecut de Narcis Copcă, managerul Spitalului Sfanta Maria din Bucureşti către spitalul AKH, şi spune că acesta este adevăratul motiv pentru care spitalul vienez a reziliat unilateral contractul prin care erau realizate intervenţii de transplant pulmonar romanilor înscrişi pe listă. "Clinica din Viena a devenit ţinta atacurilor doctorului Copcă, cel care în plin scandal nu accepta un audit medical străin în spitalul lui decat după alegeri. Auditul nu a mai avut loc niciodată", scrie Paula Rusu. Ea a publicat corespondenţa purtată de Copcă cu reprezentanţii AKH. “Prin aceasta vă informăm că nu sunteţi bineveniţi pe 8 şi 9 decembrie să faceţi o vizită oficială sau neoficială la Spitalul Sfanta Maria. Dacă nu veţi respecta rugămintea noastră, o să considerăm atitudinea dumneavoastră că o lipsă de respect, că nu doriţi o colaborare bună şi onestă şi că vă amestecaţi voit în politicile de sănătate publică naţionale. Aşa că, vom fi nevoiţi să acţionăm în consecinţă, să deschidem o anchetă oficială şi să informăm publicul", este unul dintre fragmentele scrisorii.
Un raport al Corpului de Control al ministrului Sănătăţii realizat în timpul mandatului ministrului Vlad Voiculescu a arătat nereguli în acreditarea pentru transplantul de plămani a Spitalului Sfanta Maria. Ulterior, Narcis Copcă a depus o plangere penală la Parchet împotriva lui Voiculescu, pe care l-a acuzat că refuză să finanţeze transplanturile de plăman.
Vlad Voiculescu a anunţat, vinerea trecută, că îi va da în judecată pe primarul general al Capitalei, Gabriela Firea, şi pe Narcis Copcă, pentru declaraţiile pe care aceştia le-au făcut în legătură cu unitatea medicală şi transplantul de plăman. Voiculescu spunea că va avea plăcerea să prezinte "întregul fir al evenimentelor foarte curand şi va fi interesant".
Spitalul AKH din Viena a anunţat că nu va mai realiza intervenţii de transplant pulmonar romanilor înscrişi pe listă, după ce a realizat cele cinci transplanturi cerute de România anul trecut.