Jurnalism cetatenesc

Aceasta e părerea mea: Rușinea așteptărilor noastre

Gh. Băeșu
17 feb 2020 1854 vizualizări

Titlul sugerează starea economică și socială a României după 30 de ani de minciună și promisiuni neonorate marca politicienilor postdecembriști; lor li se datorează prăpastia în care suntem, versiunea profesorului Iamandi de la Academia Româno-Americană. În societatea noastră, libertatea de a scrie și a spune părerea este tot mai puțin agreată, lăsând loc unor perorații uniforme și periculoase cu privire la ceea ce suntem și ce am făcut cu democrația noastră.

Democrația ca formă de stat este împărțită în bogați și foarte bogați, săraci și foarte săraci (înapoi în feudalism – vezi emigrația). Cele petrecute în țara noastră sunt catalogate drept o tragedie, spectacol al nenorocirilor. Democrația s-a făcut în așa fel încât nimeni să nu răspundă de proasta administrare a resurselor materiale și umane existente. Amatorismul, acoliții, diletanții și corupții, obsedați de căpătuială, grupuri care se drapează cu un liberalism improvizat lovesc cu intenție concurența și drepturile omului. Activiști de partid cu un trecut dubios ocupă scaune în ierarhia țării, au urmărit, urmăresc și vor urmări scopurile proprii de îmbogățire. Legile noastre prost gândite și scrise cu piciorul sunt nerespectate chiar de către cei care se consideră garantul societății civile.

Sărăcia record s-a cuibărit pe meleagurile noastre, obligând aproximativ 5 milioane de oameni să părăsească țara. Cele mai mici investiții pentru populație sunt aici. Testele elevilor ne plasează în coada Europei, licențe obținute prin telefon și doctori cu plagiatul în buzunar. Subminarea României este facilitată de hotărârile luate cu ușile închise în loc de lumina zilei.

Mi-am propus să explic în detaliu starea și cauzele care au dus și vor duce, în continuare, la un dezastru național, și anume: împrumuturile bancare, emigrația, dezvoltarea țării, salarii și pensii foarte mari, nerespectarea Constituției și legilor țării.

  1. Împrumuturile bancare, soluție păguboasă care grevează generațiile următoare, dar, și mai grav, că acești bani sunt gestionați pentru plăți neproductive, salarii, pensii speciale și asistați social. Paradoxal sau nu, în depozitele Băncii Naționale sunt aproximativ 45 miliarde euro, bani ai poporului român și se naște fireasca întrebare: De ce apelăm la străini pentru împrumuturi? 103 miliarde euro este datoria actuală, reprezentând 52% din produsul intern brut, admisibil fiind 30-35%. De regulă, împrumuturile se fac în exclusivitate pentru investiții. Am trăit, trăim și vom trăi din împrumuturi. Suntem la un pas de Grecia, care are credibilitate internațională, o flotă puternică, un turism pe măsură, produse din pește și măsline aducătoare de valută. Noi ce mai avem de amanetat??
  2. Emigrația, flagel ce deteriorează societatea românească, compusă din muncitori calificați, medici, profesori, ingineri, economiști, școliți și pregătiți de statul român; va recupera vreodată această cheltuială România? Desigur, străinii beneficiază de serviciile celor plecați, fără să cheltuie niciun ban. Distrugerea economiei a lăsat pe drumuri și fără resurse acești oameni. Au apărut destrămări de familii, copii fără părinți îngroșând abandonul școlar. Iată unde duce lipsa locurilor de muncă! Nedezvoltarea este lipsa oamenilor de valoare și a patrioților, locuri ocupate de nepricepuți, ignoranți, nepăsători, având un singur scop – îmbogățirea din averea țării. Arătăm aici că stranierii au contribuit financiar la valuta depozitată și fără drept de contribuție fără cetățean. Emigrația este o catastrofă națională, nemaiîntâlnită în istoria României și un atentat la siguranța națională. Ce șansă au acești oameni să vină în țară? Există totuși o soluție – promovarea la scară națională a investițiilor. Cândva eram în primele zece țări ale Europei în materie de infrastructură industrială. Europa este compusă din 46 de țări. Noi ocupăm locul 43 în dezvoltare.
  3. Dezvoltarea țării înseamnă progres social, trai decent pentru cetățeni și siguranță națională. Am distrus tot, fără a pune nimic în loc. Cel mai important indicator de progres este produsul intern brut, indicator sustenabil și aducător de venituri. Stipulăm aici lipsa industriei chimice, siderurgice, metalurgice, a construcțiilor de mașini, a fabricilor de stofe și postavuri, mobilă, combinate alimentare. Independența energetică – o amintire. Cu 9 milioane teren agricol, am distrus fabrica de tractoare, utilaje, avem o agricultură de subzistență, păgubită de 4,5 milioane hectare irigate, 800.000 ha perdele de protecție, fără pomicultură și legumicultură. Mâncăm roșii și ardei din Turcia și Spania, pere din Argentina, morcovi și castraveți din Polonia. Nici silvicultura nu a scăpat de incompență și nepăsare – se taie anual 19 milioane mc masă lemnoasă legal și, ilegal, 20 milioane mc. Pădurea, singura noastră bogăție palpabilă, este decimată de aleșii poporului și de străini. Urmare a acestei anomalii și a veniturilor ilicite, s-a distrus ecositemul, terenurile au devenit alunecătoare, iar lipsa vegetației a facilitat inundațiile. Resursele subsolului le-am dat pe nimic canadienilor. Roșia Montană și Platoul continental și, mai nou, se pare că vom da spre exploatare altora și gazele din Marea Neagră. Nu avem autostrăzi; fiind la răscruce de vânturi, transporturile internaționale ne ocolesc. Legătura dintre este și vest se face pe alte căi. Nu avem drumuri și șosele pentru dezvoltarea turismului. Despre căi ferate adaptate la viteză nici nu poate fi vorba. Este regretabil că trăim în amorțeală și nu se face nimic pentru țară.
  4. Salarii și pensii, peste măsură de gândirea omenească a unei echități sociale, adăugând asistații social, reprezintă o povară nedreaptă, lipsită de orice calcul pe bază de norme și normative care reglează posibilitățile de plată și obligațiile statului. Cel mai grav și regretabil aspect este discrepanța dintre salariul maxim și cel minim, primul de 30-35 de ori mai mare decât salariul minim, care face o diferență nemaiîntâlnită între producătorii de bunuri și produse și consumatorii de produs intern brut. Ce anomalie economică! Parlamentul, justiția, băncile, poliția și-au făcut salarii și pensii după bunul plac, sfidând cele mai elementare norme de conduită, ținând cont de resursele financiare existente. Sunt bugetari care primesc 70 – 75.000 lei lunar. Ce fac acești indivizi pentru acești bani, nemunciți și nedrept atribuiți? De aici poți să îți dai seama cât de proste sunt legile noastre în materie de dreptate socială. Facem o comparație cu alte țări: Japonia – un parlamentar are 10.000 euro, iar salariul mediu este 2.000 euro (raport 1 la 5). Anglia – un parlamentar primește 60.000 lire sterline anual; salariul mediu este de 38 – 40.000 lire sterline (raport 1 la 1,5). Irlanda de Nord – un parlamentar primește 40.000 de lire anual; salariul mediu este de 25 – 30.000 lire sterline anual (raport 1 la 1,6). Exemplele pot continua.... Nicăieri în lume nu există pensii speciale. Legal, o pensie de serviciu o merită aviatorii și minerii.
  5. Constituția este legea fundamentală a unei țări, egelă pentru toți, cu obligația respectării ei. Justiția a încălcat grosolan Constituția, prin nevalidarea voinței poporului de 300 parlamentari. În legislația trecută am avut 688 de parlamentari, acum avem 465, raportați la 16-17 milioane de locuitori. Statele Unite, cu 310 milioane de locuitori, are 535 parlamentari. Aprobarea pensiilor speciale, emanația unor oameni bolnavi mintal, este o încălcare murdară a normelor universale ale justiției. A se vedea articolul 2, aliniatul 2 și articolul 16 din Constituție. Legile noastre sunt interpretative și un motiv în plus pentru avocați de a scăpa de responsabilitate infractori, tâlhari, criminali, corupți, iar ca o mostră de anormalitate juridică, un individ în detenție pentru furt, după 2-3 ani de lipsire de libertate rămâne cu averea câștigată pe nedrept. De asemenea, în detenție, televizorul, telefonul, pachetele și vizitele sunt la ordinea zilei. Condițiile de detenție și averile neconfiscate încurajează infracționalitatea, furtul și agresiuni la adresa cetățeanului. Mai rău ca în Panama sau Burkina Faso.

Am enunțat aici câteva probleme generate de abuzuri deliberate, care vor duce în final la o explozie socială cu repercursiuni neprevăzute. Valoarea unui individ rezidă din ceea ce dă și face pentru societate și nu din ceea ce este capabil să primească. Ce faceți, beneficiari ai salariilor exorbitante și ai pensiilor, pentru țară? Ce merite aveți? Ce invenții și inovații ați făcut? Ați fost în război? Nimic din toate acestea!

Dacă vrei să spui adevărul, pregătește-te de suferință! Valabil numai într-o societate precară, instabilă și retrogradă, fără veleități de țară civilizată. Dacă vrei să vezi dezvoltarea unei țări, compară moneda națională cu valutele existente de schimb!

Gheorghe Băeșu, Focșani, Fundătura Ana Ipătescu 7

 

 

 


În lipsa unui acord scris din partea Ziarului de Vrancea, puteţi prelua maxim 500 de caractere din acest articol dacă precizaţi sursa şi inseraţi vizibil link-ul articolului: #insertcurrentlinkhere

Ziarul de Vrancea  nu este responsabil juridic pentru conţinutul textelor din comentariile de mai jos. Responsabilitatea pentru mesajele dumneavoastra vă revine în exclusivitate.

Comentarii: 0

Adaugă comentariu
Trebuie să fii autentificat pentru a putea posta un comentariu.
Ziarul de Vrancea doreste ca acest site sa fie un spatiu al discutiilor civilizate, al comentariilor de bun simt. Din acest motiv, cei care posteaza comentarii la articole trebuie sa respecte urmatoarele reguli:
1. Sa se refere doar la articolul la care posteaza comentarii.
2. Sa foloseasca un limbaj civilizat, fara injurii, calomnii, comentarii antisemite, xenofobe sau rasiste.
3. Sunt interzise atacurile la adresa autorilor, daca acestea nu au legatura cu textul.
4. Username-ul sa nu fie nume de personalitati ale vietii publice sau parodieri ale acestora.
Autorul unui articol poate fi criticat pentru eventuale greseli, incoerenta, lipsa de documentare etc.
Nerespectarea regulilor mentionate mai sus va duce la stergerea comentariilor, fara avertisment si fara explicatii.
Abaterile repetate vor avea drept consecinta interdictia accesului la aceasta facilitate a site-ului.