România, una şi nedespărţită!“
În 1927, scriitorul Ştefan Zweig publica volumul Orele astrale ale omenirii, în care arăta că acestea sunt momente bine determinate ale istoriei umanităţii, apărute ca urmare a inspiraţiei unui geniu sau, dimpotrivă, într-un mod cu totul neaşteptat şi inconştient, dar care generează fapte sau evenimente extraordinare, memorabile, care rămân în conştiinţa umanităţii pentru eternitate: „Întotdeauna sunt necesari, în sânul unui popor, milioane de oameni ca să apară un geniu, întotdeauna trebuie să se scurgă milioane de ore nefolositoare ale timpului lumii până când se arată o oră cu adevărat istorică, o oră astrală a omenirii“.
Astfel de „ore astrale“ au apărut în Istoria Românilor în anul 1918, când, în contextul agitat al sfârşitului „Marelui Război“, românii şi-au putut vedea împlinit visul milenar. Aşa cum scria regretatul istoric Florin Constantiniu, într-o lucrare de referinţă, O istorie sinceră a poporului român (1997), „...Unirea din 1918 a fost şi rămâne pagina cea mai sublimă a istoriei româneşti. Măreţia ei stă în faptul că desăvârşirea unităţii naţionale nu este opera nici a unui om politic, nici a unui guvern, nici a unui partid; este fapta istorică a întregii naţiuni române, realizată într-un elan ţâşnit cu putere din străfundurile conştiinţei unităţii neamului, un elan controlat de fruntaşii politici, pentru a-l călăuzi cu inteligenţă politică remarcabilă spre ţelul dorit.
Marea Unire nu a fost rezultatul participării României la război. Nici partizanii Antantei, nici cei ai Puterilor Centrale nu au avut în vedere revoluţia din Rusia şi destrămarea monarhiei austro-ungare. Raţionamentul lor s-a înscris formulei tradiţionale a raportului de putere interstate: victoria Antantei ne va da Bucovina, Transilvania şi Banatul, victoria Puterilor Centrale ne va da Basarabia; o biruinţă o excludea pe cealaltă, astfel că nimeni nu vedea cum ar fi cu putinţă ca toate aceste provincii să intre aproape simultan în frontierele Vechiului Regat.
Nu o victorie militară a stat la temelia României Mari, ci actul de voinţă al naţiunii române de a-şi da armătura teritorial-instituţională care este statul naţional.
O necesitate istorică - naţiunea trebuie să trăiască într-un stat naţional - s-a dovedit mai puternică decât orice guvern sau partid, culpabil de egoisme sau incompetenţă, şi, punând în mişcare naţiunea, i-a dat acea forţă uriaşă ca peste toate adversităţile să dea viaţă aspiraţiei sale: statul naţional.“
„Basarabia se declară Republica Democratică Moldovenească...“
În istoria multimilenară a pământului românesc dintre Prut şi Nistru nu a existat un moment mai înălţător decât revenirea jumătăţii răsăritene a moşiei Muşatinilor la Patria-Mamă. În timpul războiului ruso-turc din 1806-1812, Basarabia a fost încorporată de facto Imperiului ţarist. Anexarea de jure a Basarabiei la 16/28 mai 1812 de către Imperiul Rus a fost rezultatul unui complex de factori externi şi a avut consecinţe care sunt resimţite şi astăzi.
Evoluţia evenimentelor care au generat unirea Basarabiei cu Vechiul Regat a fost imprimată de dinamica procesului de dezmembrare teritorială a Rusiei ţariste după revoluţia rusă din martie 1917 şi, îndeosebi, după lovitura de stat bolşevică din 25 octombrie/7 noiembrie 1917. În contextul recunoaşterii de către guvernul Al. F. Kerenski a dreptului popoarelor „la autonomie, mergând până la autodeterminare“, în aprilie 1917 se forma, la Chişinău, Partidul Naţional Moldovenesc, al cărui preşedinte a fost ales Vasile Stroescu. Partidul a înscris în programul său „obţinerea celei mai largi autonomii administrative, judiciare, ecleziastice, şcolare şi economice a Basarabiei“. Profesorul şi pedagogul Onisifor Ghibu edita organul de presă al partidului, „Cuvântul Moldovenesc“.
În zilele de 2 – 6 noiembrie 1917 s-a desfăşurat Congresul de constituire a Sfatului Ţării, organism politic legislativ ales pe baze democratice, alcătuit din 150 de delegaţi (dintre care 105 români şi 45 reprezentanţi ai minorităţilor naţionale), condus de Ion Inculeţ şi având ca organ executiv Consiliul Directorilor, condus de Petre Erhan. La 2 decembrie 1917, Sfatul Ţării a adoptat Declaraţia solemnă, prin care: „Basarabia, sprijinită pe trecutul său istoric, se declară de azi înainte Republica Democratică Moldovenească...“. Primul său preşedinte a fost ales Ion Inculeţ, iar puterea executivă a fost preluată de Consiliul Directorilor.
În tot acest timp, teritoriul Basarabiei era teatrul distrugerilor provocate de trupele ruseşti aflate în retragere şi a încercărilor bolşevicilor de a prelua puterea. La 12 ianuarie 1918, diviziile 11 şi 13 de infanterie, respectiv, 1 şi 2 de cavalerie, comandate de generalul Ernest Broşteanu, au trecut Prutul, restabilind ordinea publică. În continuare însă, Rusia sovietică susţinea că Basarabia este parte a teritoriului său şi de aceea, în noaptea de 23/24 ianuarie 1918, Sfatul Ţării întrunit la Chişinău a proclamat în şedinţă solemnă şi prin vot unanim independenţa Republicii Democratice Moldoveneşti şi separarea ei de Republica Federativă Rusă.
Pregătirile pentru adoptarea hotărârii de realipire la Patria-Mamă au fost făcute în următoarele două luni.
Actul Unirii
La 27 martie/9 aprilie 1918, Sfatul Ţării, întrunit în sala de festivităţi a Liceului nr. 3 din Chişinău, a votat cu 86 de voturi pentru, 3 împotrivă şi 36 de abţineri Actul Unirii:
„În numele poporului Basarabiei, Sfatul ţării declară:
Republica Democratică Moldovenească (Basarabia), în hotarele ei dintre Prut, Nistru, Marea Neagră şi vechile graniţe cu Austria,...de azi înainte şi pentru totdeauna se uneşte cu Mama sa România.
Trăiască Unirea Basarabiei cu România, de-a pururea şi pentru totdeauna!
Preşedintele Sfatului ţării, I. Inculeţ
Secretarul Sfatului ţării, I. Buzdugan“.
(Sfatul ţării, şanul Iţ, nr. 4, din 30 martie 1918, p. 2)
Actul Unirii a fost citit de către Ion Buzdugan şi ascultat în picioare de către întreaga asistenţă. Şedinţa istorică, prezidată de către Ion Inculeţ, a avut ca invitaţi pe primul-ministru al României, Alexandru Marghiloman, Constantin Stere, generalul Constantin Hârjeu (ministrul de Război) şi alţi reprezentanţi ai guvernului român. Premierul Alexandru Marghiloman a declarat: „În numele poporului românesc şi al Regelui României, cu adâncă emoţie şi cu falnică mândrie iau act de hotărârea Sfatului ţării. La rândul meu, declar că de azi înainte Basarabia este pentru vecie unită cu România... Trăiască România, una şi nedespărţită!“
La 22 aprilie 1918, Regele Ferdinand I semna Decretul de Promulgare a Actului Unirii Basarabiei cu România.
Prof. Cătălin MOCANU
Anunțuri ZdV Premium
În categoria Jurnalism cetatenesc
Foto | A dispărut de două zile și este căutată, pisica-mascotă „Mau” a cafenelei „Chez nous” din Focșani
De același autor
