Se întamplă în Japonia: Munca peste program, “plafonată” la 100 de ore pe lună
Mai mult, spun detractorii proiectului, acesta va bate în cuie practici apărute după Al Doilea Război Mondial, unde valoarea atribuită unui salariat depinde de rezistenţa lui, o situaţie care se face vinovată de decesul câtorva sute de angajaţi în fiecare an.
Luna trecută, prezentând concluziile unui comitet special înfiinţat în septembrie 2016 pentru a lupta împotriva riscului de deces cauzat prin exces de muncă (”karoshi”), prim-ministrul Shinzo Abe a felicitat ”o etapă istorică în reformarea felului în care se munceşte în Japonia”. Durata excesivă a muncii este o problemă care depăşeşte domeniul sănătăţii. Ea frânează productivitatea (unii dintre angajaţi îşi încetinesc ritmul de lucru pentru a câştiga mai mulţi bani graţie orelor suplimentare plătite) şi le descurajează pe mame să muncească, în contextul în care în Japonia există o lipsă cronică de mână de lucru.
Ce fac sindicatele?
În prezent, durata legală de muncă este de 40 de ore pe săptămână, completată de un plafon teoretic de 45 de ore suplimentare pe lună, care dispare însă în neant atunci când există un acord între angajaţi şi companii.
Dacă reforma va fi adoptată, companiile care ignoră dispoziţiile legale vor fi pasibile de sancţiuni. Însă ele vor putea, totuşi, să ceară salariaţilor lor să muncească până la 100 de ore suplimentare pe lună în perioadele cu activitate intensă, fapt ce reduce dimensiunea reală a modificării legislative.
În cazul în care această excepţie se prelungeşte dincolo de un interval cuprins între două şi şase luni, pragul coboară la 80 de ore suplimentare pe lună (în medie), potrivit acestui acord, rezultatul unor negocieri intense între guvern, federaţia patronală Keidanren şi Confederaţia japoneză a sindicatelor muncitorilor (Rengo). Potrivit Keidanren, acceptarea unui plafon era iniţial un lucru de neconceput, în timp ce Rengo s-a opus la început propunerii de 100 de ore, considerată inacceptabilă, înainte ca ambele organizaţii să cedeze la presiunea guvernului, a precizat presa niponă.
În prezent, Rikio Kozu, directorul Rengo, vede în acest acord ”primul pas făcut în direcţia eliminării cazurilor de karoshi”, chiar dacă pragul de 80 de ore marchează intrarea în zona de risc, potrivit definiţiei date de autorităţi.
”La ora actuală, numeroşi angajaţi ai marilor companii fac 100 de ore suplimentare sau chiar mai mult de atât în fiecare lună. Deci Rengo poate să genereze impresia că a limitat orele suplimentare” fixând cota la 100 de ore, a explicat Shigeyuki Jo, consultant în resurse umane.
Un pas înapoi
Dacă ţările occidentale pot cu dificultate să înţeleagă un astfel de devotament faţă de muncă, salariţii din Japonia ”acceptă să muncească mai mult, în contrapartidă cu protejarea locului lor de muncă”, a explicat acelaşi expert nipon. În Japonia au apărut însă mai multe voci care au protestat faţă de acest proiect. ”Nu putem să acceptăm asta. E scandalos”, spune Emiko Teranishi, care reprezintă interesele asociaţiilor de rude ale victimelor făcute de karoshi. Soţul ei s-a sinucis în 1996, epuizat din cauza interminabilelor ore de muncă, fără niciun weekend liber. Administrator al unui restaurant din Kyoto, el se afla sub presiunea conducerii stabilimentului, care îi cerea constant să crească vânzările. ”Era deprimat. Îmi spunea că nu putea nici să mănânce, nici să doarmă. În fiecare dimineaţă, îi ceream să îşi ia o zi liberă, dar el se ducea totuşi la muncă”, a dezvăluit Emiko Teranishi.
O asociaţie de avocaţi specializaţi în dreptul muncii s-a declarat la rândul ei indignată de acel plafon, considerându-l ”total nepotrivit” şi ”imposibil de susţinut”. Un astfel de proiect echivalează cu o aprobare tacită a guvernului a unei limite, ”care poate pune în pericol sănătatea salariaţilor”, a declarat Ichiro Natsume, directorul asociaţiei. Într-un editorial publicat în presa niponă, Hifumi Okunuki, preşedintele sindicatului Tozen, s-a declarat ”întristat” de noul proiect legislativ: ”Câţi alţi angajaţi trebuie să mai moară înainte ca ţara noastră să se trezească?”.
