Ultima oră

Primarul din Milcovul, bătut la discotecă

Mihai Boicu
29 iun 2015 7206 vizualizări
Mihai Neaţă, primarul din Milcovul, a primit un pumn în ochi în noaptea de sâmbătă spre duminică, la discoteca familiei sale din localitate.

Incidentul a avut loc în jurul orei 3.30, iar primarul a fost nevoit să conducă şedinţa de azi a Consiliului Local cu un singur ochi, cel drept, întrucât cu stângul nu putea să privească. În ciuda acestui fapt, social-democratul Mihai Neaţă nu a făcut plângere la poliţie. Primarul spune că între grup de patru persoane din Vinatori, satul Mirceşti, şi doi locuitori din comună au avut loc discuţii, dar care nu au degenerat. La un moment dat soţia sa, care este patroana în acte a discotecii, i-a condus afară pe cei doi tineri din Milcovul, iar primarul a ieşit împreună cu ei. “În momentul acela, unul dintre cei de la Mirceşti a venit în viteză dinăuntru spre uşă. Eu l-am prins în braţe la uşă, l-am dus afară şi în momentul când am vrut să-l întorc să vorbesc cu el m-a lovit în ochi şi a fugit imediat cu un taxi care era pregătit. Nu am făcut plângere la poliţie. A doua zi l-a sunat taximetrul pe fiul meu şi a spus că îşi cere scuze, s-a speriat, nu a vrut să mă lovească”, a declarat primarul Mihai Neaţă. Acesta a avut discoteca înainte de a fi ales primar, iar acum firma este administrată de soţia sa. (M. B.)


În lipsa unui acord scris din partea Ziarului de Vrancea, puteţi prelua maxim 500 de caractere din acest articol dacă precizaţi sursa şi inseraţi vizibil link-ul articolului: #insertcurrentlinkhere

Ziarul de Vrancea  nu este responsabil juridic pentru conţinutul textelor din comentariile de mai jos. Responsabilitatea pentru mesajele dumneavoastra vă revine în exclusivitate.

Comentarii: 5

Adaugă comentariu
gogu, acum 2942 zile, 6 ore, 43 minute
Ce asta este prima bataie? Au fost multe si mai grele. La discoteca lui a fost cazuri grele nu ca asta ,de la un asemenea om nu te poti astepta la alt ceva. Milcovenii ar face o mare gresala sa citeste integral
DRAGOS, acum 3224 zile, 14 ore, 35 minute, 35 secunde
PARCA-I PIRATUL DIN CARAIBE!!MASCA(-RICIUL)!!!
Ilie, acum 3224 zile, 21 ore, 33 minute, 54 secunde
chiar imi pare rau pentru dvs. Sunteti un om deosebit, felicitari!!!
bosket, acum 3224 zile, 23 ore, 28 minute, 28 secunde
Cum adica "l-a sunt taximetrul"? Poate taximetristul...
kkk, acum 3225 zile, 2 ore, 14 minute, 44 secunde
mda, acum ne priveste cu un ochi critic...
Trebuie să fii autentificat pentru a putea posta un comentariu.
Ziarul de Vrancea doreste ca acest site sa fie un spatiu al discutiilor civilizate, al comentariilor de bun simt. Din acest motiv, cei care posteaza comentarii la articole trebuie sa respecte urmatoarele reguli:
1. Sa se refere doar la articolul la care posteaza comentarii.
2. Sa foloseasca un limbaj civilizat, fara injurii, calomnii, comentarii antisemite, xenofobe sau rasiste.
3. Sunt interzise atacurile la adresa autorilor, daca acestea nu au legatura cu textul.
4. Username-ul sa nu fie nume de personalitati ale vietii publice sau parodieri ale acestora.
Autorul unui articol poate fi criticat pentru eventuale greseli, incoerenta, lipsa de documentare etc.
Nerespectarea regulilor mentionate mai sus va duce la stergerea comentariilor, fara avertisment si fara explicatii.
Abaterile repetate vor avea drept consecinta interdictia accesului la aceasta facilitate a site-ului.