Local

Polițiștii vrânceni au acționat împreună cu reprezentanții mai multor instituții abilitate, pentru prevenirea și combaterea delictelor silvice

Ziarul de Vrancea
26 mar 2024 898 vizualizări

Pe parcursul săptămânii trecute, polițiștii vrânceni au acționat împreună cu reprezentanții mai multor instituții abilitate, pentru prevenirea și combaterea delictelor silvice și au efectuat mai multe controale, pe raza întregului județ, fiind constatate nereguli la regimul silvic și aplicate  sancțiuni contravenționale, în valoare de 18.000 de lei, fiind confiscată cantitatea totală de 20 mc de material lemnos.

Astfel, în perioada 22-24 martie, pe anumite intervale orare, polițiștii Secției 1 Poliție Rurală Golesti au acționat cu efective mărite, alături de polițiști  din cadrul Serviciului de Ordine Publică, Serviciului de Investigare a Criminalității Economice, reprezentanți R.A.R. Vrancea, specialiști silvici, din cadrul Gărzii Forestiere Focșani și Ocolului Silvic Focșani.

În urma celor 131 de controale efectuate, au fost legitimate 181 de persoane și controlate 94 de autovehicule.

Pentru neregulile constatate au fost aplicate 63 de contravenții, în valoare totală de peste 48.500 de lei, din care 14 pentru încălcarea Legii 61/1991 pentru sancționarea faptelor de încălcare a unor norme de conviețuire socială, a ordinii și liniștii publice, 6 - Legea 171/2010 privind stabilirea și sancționarea contravențiilor silvice, 31- O.U.G. 195/2002 privind circulația pe drumurile publice, 4 - O.G. 28/1999 privind obligația operatorilor economici de a utiliza aparate de marcat electronice fiscale, 6 - O.G. 23/2008 privind pescuitul şi acvacultura, 2 - alte acte normative.

Ca măsuri complementare, au fost retrase 5 certificate de înmatriculare și confiscat material lemnos în valoare de peste 16.000 de lei.

 B.P. Nr. 125 din 26 martie 2024                        


 


În lipsa unui acord scris din partea Ziarului de Vrancea, puteţi prelua maxim 500 de caractere din acest articol dacă precizaţi sursa şi inseraţi vizibil link-ul articolului: #insertcurrentlinkhere

Ziarul de Vrancea  nu este responsabil juridic pentru conţinutul textelor din comentariile de mai jos. Responsabilitatea pentru mesajele dumneavoastra vă revine în exclusivitate.

Comentarii: 0

Adaugă comentariu
Trebuie să fii autentificat pentru a putea posta un comentariu.
Ziarul de Vrancea doreste ca acest site sa fie un spatiu al discutiilor civilizate, al comentariilor de bun simt. Din acest motiv, cei care posteaza comentarii la articole trebuie sa respecte urmatoarele reguli:
1. Sa se refere doar la articolul la care posteaza comentarii.
2. Sa foloseasca un limbaj civilizat, fara injurii, calomnii, comentarii antisemite, xenofobe sau rasiste.
3. Sunt interzise atacurile la adresa autorilor, daca acestea nu au legatura cu textul.
4. Username-ul sa nu fie nume de personalitati ale vietii publice sau parodieri ale acestora.
Autorul unui articol poate fi criticat pentru eventuale greseli, incoerenta, lipsa de documentare etc.
Nerespectarea regulilor mentionate mai sus va duce la stergerea comentariilor, fara avertisment si fara explicatii.
Abaterile repetate vor avea drept consecinta interdictia accesului la aceasta facilitate a site-ului.