Un băcăuan a făcut "spectacol" în mijlocul străzii în prima zi de Paşti
Un băcăuan de 39 de ani, Ion B., a fost protagonistul unui show nedorit de conducătorii auto şi de pietonii care circulau pe strada Republicii din Focşani. Bărbatul, care a consumat în exces alcool, a ieşit pur şi simplu pe stradă şi a început să se clatine şi să înjure la întâmplare. Nu i-a fost de ajuns trotuarul, a pătruns pe suprafaţa carosabilă unde a început să se certe cu şoferii care încercau să îl ocolească. După câteva minute, un martor a sunat la 112, iar la faţa locului au ajuns poliţiştii de la Biroul Rutier, care, deoarece bărbatul continua să se manifeste agresiv, i-au chemat pe colegii lor jandarmi. Aceştia l-au preluat şi, pentru că bărbatul prezenta şi mai multe răni în zona mâinii stângi, l-au prezentat la Unitatea de Primiri Urgenţe (UPU) pentru investigaţii suplimentare. Băcăuanul, despre care unii martori spun că ar fi om al străzii, nu a avut nici la spital un comportament mai decent. Acesta a continuat să înjure în ciuda prezenţei celor doi oameni ai legii care i-au cerut să se potolească. Asta în condiţiile în care Unitatea de Primiri Urgenţe era destul de aglomerată cu mai multe cazuri prezentate în prima zi de Paşte. Bărbatul riscă o amendă pentru tulburarea liniştii şi ordinii publice sau chiar un dosar penal. (G. SAVA)