Ultima oră

Primăria Focșani a declanșat campania ”Curățenia de Paște”

Ziarul de Vrancea
22 mar 2017 1621 vizualizări
ampania de curățenie va dura până în Ajunul Sărbătorilor Pascale

Primăria Municipiului Focșani a anunțat că, începând de luni, 20 martie şi până ȋn Ajunul Sărbătorilor Pascale, se desfășoară campania „Curăţenia de Paşte”. ”Primăria Focșani împreună cu unitățile subordonate, Poliţia Locală Focşani şi Direcţia de Dezvoltare Servicii Publice Focşani, vor acţiona pentru mobilizarea cetăţenilor, a locatarilor şi a agenţilor economici pentru efectuarea curăţeniei de Paşte şi vor asigura materialele necesare pentru aceste acţiuni: unelte, saci, mănuşi”, se arată în comunicatul de presă al Primăriei Focşani. Municipalitatea face, de asemenea, un apel la toate asociaţiile de proprietari, dar şi la agenţii economici să se alăture acestui efort al comunităţii şi să contribuie, ȋn măsura posibilităţilor, la curăţenia oraşului şi la pregătirea sa pentru Sărbătorile Pascale. ”Pentru a putea asigura suportul necesar tuturor participanţilor, Poliţia Locală Focşani a devansat programul şi a acţionat deja în data de 20 martie 2017, începând cu orele 9.00, la intrarea în oraş, în partea de Nord spre restaurantul “Naşul”, precum şi ȋn intersecţia strada Măgura cu şoseaua de centură”, se mai precizează în comunicat. Marți, 21 martie a.c., elevii Colegiilor ”Ion Mincu” și ”Valeriu D. Cotea” au curățat Parcul Schuman, Grădina Publică și Parcul Teatru, elevii Școlii Postliceale Sanitare ”Hippocrate” au curățat Zona 8 Martie și B-dul Brăilei, iar sportivii de la CSM Focșani și LPS au făcut curățenie în Zona Stadionului Sud și Zona Polivalentă.  Miercuri, 22 martie, pe terenul fostului ”Mopaf” se vor implica în acțiunea de curățenie elevii de la Colegiul Economic ”Mihail Kogălniceanu” și angajații SC. ENET S.A.

Programul complet de curăţenie poate fi urmărit accesând http://www.focsani.info/fisiere/stiri/Curatenia_de_Paste.pdf .

Puteți solicita sprijin și materiale

Municipalitatea încurajează cetățenii să solicite sprijin sau materiale necesare, constând ȋn unelte, materiale de protecţie sau utilaje de transport deşeuri, apelând la cele două  unități subordonate, respectiv  Direcţia de Dezvoltare Servicii Publice - 0237 225 617 și Poliţia locală a Municipiului Focşani- 0237 215 030. (Z.V.)

 


În lipsa unui acord scris din partea Ziarului de Vrancea, puteţi prelua maxim 500 de caractere din acest articol dacă precizaţi sursa şi inseraţi vizibil link-ul articolului: #insertcurrentlinkhere

Ziarul de Vrancea  nu este responsabil juridic pentru conţinutul textelor din comentariile de mai jos. Responsabilitatea pentru mesajele dumneavoastra vă revine în exclusivitate.

Comentarii: 0

Adaugă comentariu
Trebuie să fii autentificat pentru a putea posta un comentariu.
Ziarul de Vrancea doreste ca acest site sa fie un spatiu al discutiilor civilizate, al comentariilor de bun simt. Din acest motiv, cei care posteaza comentarii la articole trebuie sa respecte urmatoarele reguli:
1. Sa se refere doar la articolul la care posteaza comentarii.
2. Sa foloseasca un limbaj civilizat, fara injurii, calomnii, comentarii antisemite, xenofobe sau rasiste.
3. Sunt interzise atacurile la adresa autorilor, daca acestea nu au legatura cu textul.
4. Username-ul sa nu fie nume de personalitati ale vietii publice sau parodieri ale acestora.
Autorul unui articol poate fi criticat pentru eventuale greseli, incoerenta, lipsa de documentare etc.
Nerespectarea regulilor mentionate mai sus va duce la stergerea comentariilor, fara avertisment si fara explicatii.
Abaterile repetate vor avea drept consecinta interdictia accesului la aceasta facilitate a site-ului.