Ultima oră

VIDEO!!! Victimele carnagiului de la Modruzeni, duse la groapă cu căruţele

Ziarul de Vrancea
9 oct 2015 3721 vizualizări
Tatăl şi fiica au fost îngropaţi împreună, la Modruzeni u o altă familie a lăsat trei copii orfani, în urma accidentului de duminică seara u "Rugăm Ministerul de Interne să facă dreptate”, au cerut reprezentanţii Partidei Romilor Pro Europa din Vrancea, prezenţi la funeralii

Strigătele de jale au răsunat joi, la orele prânzului, în cartierul Modruzeni din Mărăşeşti după ce sute de persoane, familie, prieteni şi cunoscuţi i-au condus pe ultimul drum pe cei patru decedaţi în urma accidentului din week-end, de pe E85. Căruţa în care se aflau cele 12 persoane a fost izbită în plin de un Audi, după ce atelajul nesemnalizat a pătruns pe drumul european. Ionuţ Cosmin Rânză, tatăl, Simina Gabriela Constantin, fiică, Corina Constantin şi Dorel Constantin au fost joi conduşi pe ultimul drum, la biserica “Adormirea Maicii Domnului”. Unii dintre copiii celor decedaţi se află încă în spital, fără a şti că părinţii lor au plecat definitiv din această lume. La tristul eveniment au fost prezenţi şi reprezentanţi ai Partidei Romilor Pro Europa din Vrancea, prin preşedintele Valerică Ceobotaru şi secretarul judeţean Constantin Toader. Aceştia au ţinut să-i asigure pe cei prezenţi de sprijinul acestei formaţiuni. “S-a întâmplat nenorocirea iar eu vă promit că împreună cu echipa o să luăm legătura pe partea juridică să vă reprezentăm în aceste accidente, că o să avem grijă de dvs şi de copiii dvs. Acestei femei i-au rămas în urmă patru copii, acest tată de un copil stă alături de fiica sa, este foarte dureros. Rugăm Ministerul de Interne să facă dreptate”, a rostit Constantin Toader la căpătâiul celor morţi.

Au rămas şi fără casă

Pe câte o platformă, trasă de un tractor şi de o pereche de cai, cei patru decedaţi au fost conduşi pe ultimul drum iar în urma lor a mers un întins cortegiu de maşini şi căruţe. Familia lui Ionuţ Cosmin Rânză are o situaţie financiară extrem de delicată şi ar putea ajunge în stradă după ce a pierdut casa în urma executării silite a unui credit bancar neachitat la vreme. În spitalul din Focşani se mai află internaţi cu diferite traumatisme în urma accidentului suferit, alţi patru copii şi doi adulţi. Copiii sunt ai femeii decedate iar din spusele rudelor aceştia îşi aşteaptă cu nerăbdare mama care nu îi va mai strânge însă niciodată în braţe. Rudele sunt nemulţumite că în secţia de Pediatrie a Spitalului Judeţean copiii ar fi trataţi discriminatoriu. Cei doi reprezentanţi ai romilor au promis că vor merge să discute şi cu managerul spitalului, Constantin Mîndrilă, vis-a-vis acest aspect. (G SAVA, A. IVAN)


Un material filmat de la înmormântarea de joi de la Mărăşeşti puteţi urmări şi în secţiunea WebTV a cotidianului Ziarul de Vrancea.

Get your own valid XHTML YouTube embed code

În lipsa unui acord scris din partea Ziarului de Vrancea, puteţi prelua maxim 500 de caractere din acest articol dacă precizaţi sursa şi inseraţi vizibil link-ul articolului: #insertcurrentlinkhere

Ziarul de Vrancea  nu este responsabil juridic pentru conţinutul textelor din comentariile de mai jos. Responsabilitatea pentru mesajele dumneavoastra vă revine în exclusivitate.

Comentarii: 1

Adaugă comentariu
, acum 3121 zile, 20 ore, 15 minute, 11 secunde
Da,sa se faca dreptate,nenorocitul care a patruns cu caruta pe E 85 fara sa se asigure sa plateasca toate despagubirile
Trebuie să fii autentificat pentru a putea posta un comentariu.
Ziarul de Vrancea doreste ca acest site sa fie un spatiu al discutiilor civilizate, al comentariilor de bun simt. Din acest motiv, cei care posteaza comentarii la articole trebuie sa respecte urmatoarele reguli:
1. Sa se refere doar la articolul la care posteaza comentarii.
2. Sa foloseasca un limbaj civilizat, fara injurii, calomnii, comentarii antisemite, xenofobe sau rasiste.
3. Sunt interzise atacurile la adresa autorilor, daca acestea nu au legatura cu textul.
4. Username-ul sa nu fie nume de personalitati ale vietii publice sau parodieri ale acestora.
Autorul unui articol poate fi criticat pentru eventuale greseli, incoerenta, lipsa de documentare etc.
Nerespectarea regulilor mentionate mai sus va duce la stergerea comentariilor, fara avertisment si fara explicatii.
Abaterile repetate vor avea drept consecinta interdictia accesului la aceasta facilitate a site-ului.