Ultima oră

VIDEO!!! Atacaţi de "inamici", elevii militari au învăţat cum pot supravieţui în sălbăticie

Raluca Manolache
1 iul 2015 2095 vizualizări
Cei opt băieţi şi trei fete, cu vârste cuprinse între 12 ani şi 17 ani, au putut vedea cum se apără militarii în situaţii critice, fiind simulată şi o ambuscadă u elevii au fost iniţiaţi în acordarea primului ajutor în caz de înţepătură, muşcături, înec sau fracturi, şi au învăţat cum se pot orienta în pustietate

Au fost “atacaţi” de inamici şi au învăţat principalele tehnici de supravieţuire în sălbăticie. Acestea au fost primele “lecţii” primite de elevii incluşi în proiectul “Cercetaş pentru trei zile”, realizat de Brigada 282 Infanterie Mecanizată „Unirea Principatelor” Focşani. Rareş Iamandi, Fabio Oprişan, Matei Constantinescu, Vlad Bot, Bogdan Bălăceanu, Rareş Peicu, Alexandru Dobre, Florin Toader, Andra Cristea, Irina Militaru şi Irina Paraschiv. Aceştia sunt cei 11 elevi care au spus “DA” provocării făcute de militarii din cadrul Brigăzii 282 Infanterie Mecanizată şi marţi au mers în tabăra amenajată în zona localităţii Pădureni. După ce au fost instruiţi şi echipaţi corespunzător, pentru a intra în pielea militarilor, elevii au avut parte şi de prima surpriză. Nici bine nu au ajuns în tabără, că au fost atacaţi de “terorişti”. Cei opt băieţi şi trei fete, cu vârste cuprinse între 12 ani şi 17 ani, au putut vedea cum se apără militarii în astfel de situaţii, fiind simulată o ambuscadă.
 

Tehnici de supravieţuire
 

Aşa se oţine apa în pădure

 Şi pentru că orice militar adevărat trebuie să supravieţuiască în orice situaţie, elevii au învăţat ce trebuie să facă pentru a supravieţui în condiţii extreme şi să se descurce cu ajutorul lucrurile aflate în natură, lemn sau pietre. Astfel, elevii au fost iniţiaţi în acordarea primului ajutor în caz de înţepătură, muşcături, înec sau fracturi, şi au învăţat cum se pot orienta în momentul în care se află în pustietate, cum pot improviza un foc şi cum pot filtra apa. Au învăţat şi cum se poate amenaja un adăpost. “Am încercat iniţial să vedem dacă prinde acest subiect la copii. Ne-am gândit doar pentru doi copii însă, datorită numărului mare de înscrişi, 28 de înscrişi, am reuşit să suplimentăm până la 11 copii. De ieri dimineaţă (marţi n.r.) în urma trierii şi anunţării acestora, cu acordul părinţilor, ne-am deplasat către zona de tabără. Primirea a fost interesantă, am încercat să îi surprindem, au trecut printr-o zonă în care un grup de rebeli încercau să atenteze la siguranţa locuitorilor. (...) Am făcut topografie, încercăm să îi învăţăm să se deplaseze după azimut, cu ajutorul busolei, am văzut cum se captează apă, prezentăm metodele de aprindere a focului, pregătirea hranei pentru zonă izolată folosind doar ce avem în zonă”, a detaliat lt. col. Vali Roman, ofiţerul de informare şi relaţii publice de la Brigada 282 Infanterie Mecanizată.

O experienţă cu care nu mulţi tineri se pot mândri

Fie că îşi doresc să intre în sistemul militar, fie că au participat la acest proiect din curiozitate, elevii au fost încântaţi de experienţa trăită. „A fost o experienţă de neuitat. Am fost alături de cei mai buni prieteni şi am învăţat foarte multe lucruri interesante. Acest proiect mi s-a părut o idee foarte interesantă, a avut o bază foarte bine determinată şi foarte multe activităţi. Toată lumea a fost foarte drăguţă cu noi, fiecare informaţie ne-a fost dată pe tavă, nu a trebuit să cerem nimic. Mi-a plăcut”, a spus Rareş Iamandi. Şi Andra Cristea a fost încântată de acest exerciţiu mai ales că i-ar surâde o carieră în domeniu. “Vreau să văd cum o să fie viitorul meu pentru că vrea să intru în sistem şi mi se pare ceva unic. Nu ai de două ori ocazia să vezi cu ochii tăi cum este să fii cercetaş, mai ales că folosim armele şi ustensilele lor. Este ceva deosebit. Am avut parte de experienţe noi, am învăţat cum să ne orientăm după busolă”, ne-a povestit tânăra. Irina Militaru, cea mai mică din grupă, spune că, fiind şi mai mică de statură, a vrut să vadă "cum este să fii mai mare". "Am ţinut şi o armă în mână şi a fost interesant, frumos. Am învăţat ceva ce cred că nu o să uit şi aş folosi ce am învăţat dacă ar fi cazul”, ne-a spus şi Irina. Proiectul s-a desfăşurat pe perioada a trei zile, dar pentru anul viitor militarii vor să pregătească un proiect mult mai amplu care să se realizeze în munţii Vrancei, la Soveja. (Raluca MANOLACHE)

Studenţi în practică

Tot în această perioadă la Brigada 282 Infanterie Mecanizată “Unirea Principatelor” Focşani se află şi şapte studenţi stagiari de la Academia Forţelor Terestre. Timp de două săptămâni, aceştia îşi desfăşoară la Focşani practica obligatorie şi pot vedea cum îşi organizează şi realizează militarii misiunile. (R. M.)

Get your own valid XHTML YouTube embed code

În lipsa unui acord scris din partea Ziarului de Vrancea, puteţi prelua maxim 500 de caractere din acest articol dacă precizaţi sursa şi inseraţi vizibil link-ul articolului: #insertcurrentlinkhere

Ziarul de Vrancea  nu este responsabil juridic pentru conţinutul textelor din comentariile de mai jos. Responsabilitatea pentru mesajele dumneavoastra vă revine în exclusivitate.

Comentarii: 1

Adaugă comentariu
danb, acum 3221 zile, 17 ore, 39 minute, 58 secunde
Vestea buna este ca inca mai avem ceva din asa-zisa "salbaticie", in acest caz concret vreo 3 copaci si-o balta. Daca dansii doresc insa sa cunoasca adevarata salbaticie ar putea incerca sa citeste integral
Trebuie să fii autentificat pentru a putea posta un comentariu.
Ziarul de Vrancea doreste ca acest site sa fie un spatiu al discutiilor civilizate, al comentariilor de bun simt. Din acest motiv, cei care posteaza comentarii la articole trebuie sa respecte urmatoarele reguli:
1. Sa se refere doar la articolul la care posteaza comentarii.
2. Sa foloseasca un limbaj civilizat, fara injurii, calomnii, comentarii antisemite, xenofobe sau rasiste.
3. Sunt interzise atacurile la adresa autorilor, daca acestea nu au legatura cu textul.
4. Username-ul sa nu fie nume de personalitati ale vietii publice sau parodieri ale acestora.
Autorul unui articol poate fi criticat pentru eventuale greseli, incoerenta, lipsa de documentare etc.
Nerespectarea regulilor mentionate mai sus va duce la stergerea comentariilor, fara avertisment si fara explicatii.
Abaterile repetate vor avea drept consecinta interdictia accesului la aceasta facilitate a site-ului.