Ultima oră

Primar bătut noaptea la discotecă, ziua bumbăcit de consilieri la primărie

Mihai Boicu
30 iun 2015 2270 vizualizări
Primarul de la Milcovul, Mihai Neaţă, a încasat un pumn în plină figură, la discoteca familiei sale, care i-a afectat serios ochiul stâng. Deşi abia putea să mai privească, primarul nu a depus plângere împotriva agresorului. Primarul a condus ieri în acestă stare şedinţa Consiliului Local, unde a fost acuzat că vrea să-şi angajeze nepoata în primărie. "Este fiica fratelui meu şi îmi este ca o fiică. Ea nu are dreptul să participe la concurs?", insistă edilul. Proprii consilieri l-au trădat şi un proiect privind reabilitarea grădinţei din Milcovul nu a fost votat.

Mihai Neaţă, primarul comunei Milcovul, s-a ales cu un ochi umflat după ce a fost lovit cu pumnul de o persoană la discoteca deţinută de familia sa în localitate. Incidentul din noaptea de sâmbătă spre duminică l-a lăsat, practic, cu un singur ochi pe edil, pentru că la mai bine de o zi de la incident, acesta abia reuşea să privească un pic printre pleoape. Cu toate acestea, chiar şi cu ochiul stâng afectat, primarul de “stânga” a condus cu stoicism şedinţa Consiliului Local, unde a mai primit un “pumn” la figurat chiar de la proprii consilieri, care nu l-au susţinut la vot.

Bătaia, povestită chiar de primar

Scandalul a avut loc duminică dimineaţa, în jurul orei 3.30, şi a apărut în urma discuţiilor purtate între patru tineri din Mirceşti, Vânători şi doi din localitate. “A fost pur şi simplu un moment aiurea. Era pe la vreo 3.30, au venit patru băieţi, din câte am înţeles din Mirceşti, şi erau nişte discuţii mai aprinse cu doi băieţi din Milcovul. Cineva m-a anunţat: "nea Mihai vezi că aia se hârjonesc afară". Am ieşit, erau în discuţii, mi-au spus că nu e nicio problemă, că sunt prieteni, nu au nicio treabă între ei. Au intrat cei patru înăuntru şi le-am spus că dacă aveţi vreo problemă nu o rezolvaţi aici. "Bem şi noi o bere", mi-au spus. La un moment dat, după vreo trei, patru minute, cel de la Milcovul era între ei. I-am spus, "băi băiatule te-am rugat, termină cu discuţiile". "Nu, nea Mihai, suntem prieteni, nu e nicio problemă, nu e nimic". La trei şi cinci minute, cei doi de la noi de la Milcovul au făcut ceva, iar soţia i-a luat şi i-a invitat să-i dea afară. Nevasta-mea a ieşit cu ei afară, în momentul în care am văzut, am ieşit şi eu cu ei. În momentul în care am ajuns eu în uşa discotecii, la intrare văd val-vârtej venind unul dinăuntru. Am văzut că era unul din cei patru. L-am apucat de la spate, să-l ţin aşa, din viteză, şi am ajuns cu el până în stradă. În stradă i-am dat drumul şi am dat să-l întorc, să vorbesc cu el şi băiatul speriat şi mi-a tras una. A urcat în taxi şi a plecat, asta a fost toată treaba”, a povestit primarul din Milcovul. Mihai Neaţă nu a făcut plângere la poliţie, mai ales că a doua zi taximetristul l-a sunat pe fiul său şi i-a cerut scuze pentru incident.

Reabilitarea grădiniţei nu a fost aprobată

Primarul din Milcovul a condus şedinţa Consiliului Local “într-un ochi”. După ce a primit o lovitură în ochiul stâng, a primit o lovitură şi din partea stângă a eşichierului politic local. Deşi PSD are majoritatea, unii din consilieri au trecut de partea PNL şi au votat împotrivă sau s-au abţinut la un proiect pentru realizarea indicatorilor tehnico – economici pentru reabilitarea grădiniţei din faţa primăriei. Investiţia a primit finanţare prin PNDL, dar trebuia aprobată şi confinanţarea primăriei de circa 1 miliard de lei vechi. Primarul a propus să se refacă proiectul tehnic astfel încât la clădire să se construiască o anexă, în care să funcţioneze centrala şi alte utilităţi, astfel încât să rămână patru săli de clasă. “De ce nu s-au cerut oferte de la mai mulţi proiectanţi?”, a întrecat un consilier, în timp ce altul a spus că sunt preţuri foarte mari. Proiectul a picat la vot pentru că, aşa cum a spus şi secretara, “dacă şi ai dvs sunt împotrivă”, făcând referire la social – democraţii care nu au votat "pentru".

“Nepoata mea nu are voie la concurs?”

Un moment hilar a fost proiectul cu privire la transformarea unui post de consilier superior într-unul de consilier debutant. La prima vedere, nimic neobişnuit, pentru că, potrivit celor susţinute de oficialii primăriei, nu s-a prezentat nimeni la concurs pentru a fi contabil pe partea de venituri. Pe de altă parte, opozanţii primarului au spus că postul este “retrogradat” pentru ca să îndeplinească condiţiile de participare la concurs chiar nepoata primarului. “Din consilier superior fac consilier debutant, ca să pot angaja pe cineva”, ne-a spus primarul. Acesta a recunoscut că şi nepoata sa va participa la concurs. “Este fiica fratelui meu şi îmi este ca o fiică. Ea nu are dreptul să participe la concurs? Are facultate, are master. La concurs vin reprezentanţi ai Prefecturii, nu e nicio problemă”, a susţinut primarul. În şedinţă, consilierii au acuzat faptul că nu au ştiut când s-au organizat concursurile pentru postul de consilier superior, la care nu s-a prezentat nimeni. “Pe postul de bibliotecară este fiica doamnei secretare, l-a angajat consilier debutant pe ginerele ei, iar postul de consilier superior se reorganizează să vină nepoata primarului. De asta nu se vrea să vină lumea la şedinţe”, a pus punctul pe “i” în cele din urmă consilierul Mircea Lazăr. Primarul social-democrat a insistat că nepoata poate participa la concurs, mai ales că are facultate şi masterat. (Mihai BOICU)






În lipsa unui acord scris din partea Ziarului de Vrancea, puteţi prelua maxim 500 de caractere din acest articol dacă precizaţi sursa şi inseraţi vizibil link-ul articolului: #insertcurrentlinkhere

Ziarul de Vrancea  nu este responsabil juridic pentru conţinutul textelor din comentariile de mai jos. Responsabilitatea pentru mesajele dumneavoastra vă revine în exclusivitate.

Comentarii: 0

Adaugă comentariu
Trebuie să fii autentificat pentru a putea posta un comentariu.
Ziarul de Vrancea doreste ca acest site sa fie un spatiu al discutiilor civilizate, al comentariilor de bun simt. Din acest motiv, cei care posteaza comentarii la articole trebuie sa respecte urmatoarele reguli:
1. Sa se refere doar la articolul la care posteaza comentarii.
2. Sa foloseasca un limbaj civilizat, fara injurii, calomnii, comentarii antisemite, xenofobe sau rasiste.
3. Sunt interzise atacurile la adresa autorilor, daca acestea nu au legatura cu textul.
4. Username-ul sa nu fie nume de personalitati ale vietii publice sau parodieri ale acestora.
Autorul unui articol poate fi criticat pentru eventuale greseli, incoerenta, lipsa de documentare etc.
Nerespectarea regulilor mentionate mai sus va duce la stergerea comentariilor, fara avertisment si fara explicatii.
Abaterile repetate vor avea drept consecinta interdictia accesului la aceasta facilitate a site-ului.