Ultima oră

Trenul regal va opri, pe 1 Decembrie, în Gara Focşani

Ziarul de Vrancea
23 nov 2014 2664 vizualizări
Trenul, în care se vor afla principesa Margareta şi principele Nicolae, va ajunge de Ziua Naţională a României, la Focşani, la 13.45 şi va pleca la 14.15 u focşănenii sunt aşteptaţi să întâmpine Casa Regală pe peronul Euro-Gării construite pe locul fostei bijuterii arhitectonice, în guvernarea PSD 2000-2004

Eveniment special, de 1 Decembrie, Ziua Naţională a României, în Gara Focşani. Trenul regal, în care vor fi principesa Margareta şi principele Nicolae, va opri, în drumul de la Sinaia la Bucureşti, şi la Focşani. Potrivit unui comunicat de presă al Regelui Mihai I, reprezentanţii Casei Regale a României vor face, de Ziua Marii Uniri, un drum simbolic cu trenul de Sinaia spre Capitală, în memoria Regelui Ferdinand I şi a Reginei Maria. Invitaţi în trenul regal vor fi arhiducesa Maria Magdalena a Austriei, fiica principesei Ileana a României, împreună cu soţul ei. Anul acesta, familia regală a ales să se oprească în municipiile Ploieşti, Focşani, Râmnicu-Sărat şi Buzău, într-o călătorie simbolică de la Sinaia la Bucureşti.
Familia regală invită locuitorii acestor oraşe să vină la gară, pentru a aduce împreună un omagiu întemeietorilor României Mari, acesta fiind sensul zilei de 1 Decembrie. „Trenul regal a fost comandat de Regele Ferdinand I în anul 1926, în Italia, fiind livrat României după moartea lui Ferdinand, în anul 1928. Traseul şi orele de oprire ale trenului regal, în ziua de 1 decembrie 2014, vor fi: Gara Sinaia, sosirea familiei regale de la Castelul Peleş la ora 9,00 – plecarea trenului la ora 9,08; Gara Ploieşti Sud, sosire la ora 10,19 – plecare la ora 10,38; Gara Buzău, sosire la ora 11,55 – plecare la ora 12,10; Gara Râmnicu-Sărat, sosire la ora 12,47 – plecare la ora 13,02; Gara Focşani, sosire la ora 13,45 – plecare la ora 14,15. Trenul regal va aduce familia regală la Bucureşti, seara, la Gara Băneasa”, după cum se arată în comunicatul de presă. Evenimentul de la Focşani are o importanţă aparte, mai ales că aici s-a înfăptuit Mica Unire, la 24 ianuarie 1859, sub domnitorul Alexandru Ioan Cuza. Ce păcat însă că această călătorie simbolică a reprezentanţilor Casei Regale a României nu regăseşte la Focşani veghea gară, o adevărată bijuterie arhitectonică, pusă la pământ de guvernarea PSD, în timpul mandatului de ministru al Transporturilor al lui Miron Mitrea, actual deputat de Odobeşti, cu larga participare a lui Marian Oprişan. De pe ferestrele trenului regal, anul acesta, se va vedea euro-monstrul arhitectonic, care între timp a început să se şi dărâme, dar şi peroanele vechi, care n-au mai fost reabilitate din vremea comuniştilor. Poate, cine ştie, peroanele vor fi pline de focşănenii susţinători ai monarhiei, care să mascheze ruina din Gara Focşani. (Iulia CREŢU)



Traseul și orele de oprire ale Trenului Regal, în ziua de 1 decembrie 2014, vor fi:

Gara Sinaia, sosirea Familiei Regale de la Castelul Peleș, la ora 9, plecarea trenului la ora 9.08.
Gara Ploiești Sud, sosire la ora 10.19, plecare la ora 10.38.
Gara Buzău, sosire la ora 11.55, plecare la ora 12.10.
Gara Râmnicu-Sărat, sosire la ora 12.47, plecare la ora 13.02.
Gara Focșani, sosire la ora 13.45, plecare la ora 14.15.
Trenul Regal va aduce Familia Regală la București, seara, la Gara Băneasa.

Vom reveni cu amanunte


În lipsa unui acord scris din partea Ziarului de Vrancea, puteţi prelua maxim 500 de caractere din acest articol dacă precizaţi sursa şi inseraţi vizibil link-ul articolului: #insertcurrentlinkhere

Ziarul de Vrancea  nu este responsabil juridic pentru conţinutul textelor din comentariile de mai jos. Responsabilitatea pentru mesajele dumneavoastra vă revine în exclusivitate.

Comentarii: 2

Adaugă comentariu
invatatorul, acum 3441 zile, 13 ore, 3 minute, 9 secunde
In fotografie este Principele Nicolae, nu Principele Radu.
, acum 3442 zile, 2 ore, 11 minute, 34 secunde
Voi fi acolo
Trebuie să fii autentificat pentru a putea posta un comentariu.
Ziarul de Vrancea doreste ca acest site sa fie un spatiu al discutiilor civilizate, al comentariilor de bun simt. Din acest motiv, cei care posteaza comentarii la articole trebuie sa respecte urmatoarele reguli:
1. Sa se refere doar la articolul la care posteaza comentarii.
2. Sa foloseasca un limbaj civilizat, fara injurii, calomnii, comentarii antisemite, xenofobe sau rasiste.
3. Sunt interzise atacurile la adresa autorilor, daca acestea nu au legatura cu textul.
4. Username-ul sa nu fie nume de personalitati ale vietii publice sau parodieri ale acestora.
Autorul unui articol poate fi criticat pentru eventuale greseli, incoerenta, lipsa de documentare etc.
Nerespectarea regulilor mentionate mai sus va duce la stergerea comentariilor, fara avertisment si fara explicatii.
Abaterile repetate vor avea drept consecinta interdictia accesului la aceasta facilitate a site-ului.