Ultima oră

VIDEO!!! Căldură mare! Cum rezistă vrancenii temperaturilor arzătoare

Ziarul de Vrancea
13 aug 2014 2059 vizualizări
Atat oamenii, cat şi animalele au de suferit de pe urma caniculei u la Focşani, doar două dintre autobuzele de la Transport Public sunt dotate cu aer condiţionat u în ciuda caniculei de ieri, mulţi angajaţi au fost văzuţi lucrand sub soarele arzător la amiază u medicii recomandă consumul de apă, circularea în zone răcoroase, reducerea volumului de muncă, dar, mai ales, evitarea statului în soare u ca şi cum căldura nu ar fi suficientă, în unele localităţi sunt probleme şi cu alimentarea cu apă

Vreme de trei zile, judeţul Vrancea s-a înscris pe lista celor mai fierbinţi zone din Romania, iar avertizarea meteorologică de caniculă rămane valabilă şi astăzi. La temperaturi de peste 30 de grade chiar şi la umbră, oamenii resimt la maximum focul din atmosferă. Termometrele au urcat până aproape de 40 de grade celsius la amiază. Mulţi focşăneni în vârstă au ignorat avertismentele medicale şi au ieşit pe căldura sufocantă pe stradă. ”Am riscat pentru că avem nişte probleme de rezolvat. M-am protejat cu pălărie şi am consumat apă”, spune o bătrană care se afla pe stradă în miezul zilei, cănd soarele „topea” oraşul. „Stăm la o terasă, bem o apă rece. Suntem de dimineaţa pe drumuri. Ne odihnim un pic şi mergem pe lângă umbră”, a completat un alt focşănean care a decis să iasă pe caniculă. Pe căldura sufocantă transportul în comun nu este una dintre cele mai bune alegeri, mai ales în Focşani, ţinand cont că urbea nu dispune decat de două autobuze dotate cu aer condiţionat. Ion Diaconu, director la Direcţia Transport Public, spune că toate cele douăzeci şi unu de mijloace de transport în comun circulă prin Focşani, chiar dacă doar două pot asigura un sistem de aerisire. “Ne-am gandit să montăm aer condiţionat, dar costurile sunt foarte mari, ajung la 6.000 – 7.000 de euro. Avantajele sunt că vremea a fost destul de bună pană acum, iar cursa e scurtă, de maximum treizeci de minute”, a adăugat Diaconu. Acesta a ţinut să precizeze că toate autobuzele care vor fi achiziţionate de acum înainte vor fi, în mod obligatoriu, dotate cu aer condiţionat, însă problema nu va fi rezolvată în această vară. “Şi eu m-aş plange, recunosc”, mărturiseşte directorul Ion Diaconu. În ceea ce-i priveşte pe şoferi, aceştia primesc, la capăt de linie, apă de băut, pentru a-şi potoli setea.

Cainii, mai zgomotoşi în timpul nopţilor călduroase

La fel de mult ca oamenii, sunt afectate de caniculă şi animalele, care, din cauza căldurii, devin, uneori, mai agresive. La padocul de la Goleşti, aparţinand Primăriei Focşani, animalele sunt îngrijite cu atenţie, după cum ni se spune. Constantin Liciu, şeful Serviciului Ecarisaj, spune că spaţiile în care sunt ţinuţi cainii sunt acoperite, astfel încat să fie evitate problemele. “Animalele de la noi nu sunt agresive, ba chiar dimpotrivă, din cauza căldurii, sunt mai docile, mai calme”, spune Liciu. În schimb, mulţi focşăneni au reclamat gălăgia pe care o fac animalele în timpul nopţii, cand pornesc în căutare de hrană şi latră zgomotos, tulburand liniştea nocturnă a locatarilor. Şi animalele domestice sau cele de companie devin nervoase, mai ales dacă nu se bucură de tratament adecvat din partea stăpanilor. Aşa că veterinarii vă cer să le oferiţi apă, mancare adecvată şi să nu le ţineţi prea mult în soare.

Pe caniculă, în miezul zilei, langă asfaltul încins

Nici pentru angajaţii Direcţiei Dezvoltare nu există pauză de la muncă, în zilele caniculare. Adrian Grosu, purtător de cuvant la dezvoltare, spune că angajaţii beneficiază de apă şi de aer condiţionat la locul de muncă, dar, mai ales, de pauză între orele 11:00 şi 17:00. Cu toate acestea, în parcarea din zona Dogan, vis-à-vis de Capela Militară, ieri, la ora 14:00, aproximativ zece muncitori asfaltau ieri cu spor. Spun că au primit apă, însă nici gand de pauză, mai mult decat cea de masă, de maximum o oră. În acelaşi timp cu ei, o altă echipă presta de zor în Cartierul Bahne, la aceeaşi oră.

Angajaţii din panificaţie suportă temperaturi chiar mai mari decat cele de afară

Printre polii fierbinţelii, în această perioadă, se numără laboratoarele cofetăriilor şi ale brutăriilor, unde temperaturile depăşesc cu mult limita normală. La un program, de opt ore, reprezentanţii Comcereal – societate cu profil de panificaţie – declară că asigură angajaţilor suficientă apă, pentru a suporta gradele venite din cuptoarele încinse. În maternităţi, mamele şi nou-născuţii se bucură de răcoare, deşi, pentru a evita orice risc legat de sănătate, nu există aer condiţionat. 

Amenzi pentru angajatorii iresponsabili

Pentru a proteja angajaţii de riscurile pe care le pot provoca temperaturile caniculare, autorităţile sanitare recomandă tuturor agenţilor economici să-şi readapteze programul de lucru, în aceste zile. Sunt vizaţi salariaţii care lucrează în aer liber (construcţii, agricultură, activităţi portuare, autostrăzi), cei din industria textilă şi metalurgică sau din brutării. Angajatorii trebuie, aşadar, să reducă intensitatea şi ritmul activităţii fizice, să asigure ventilaţia şi pauzele, să pună la dispoziţie apă potabilă, echipament individual de protecţie şi duşuri. Cei care nu respectă prevederile OUG 99/2000 pot fi sancţionaţi cu o amendă, cuprinsă între 1.500 şi 2.000 de lei, potrivit reprezentanţilor Inspecţiei Muncii. (Alina-Elena VASILIU, Aurelian IVAN)

Centre de prim-ajutor în Panciu

La Panciu, oamenii pot apela la serviciile echipelor de prim-ajutor

Primăria Panciu a amenajat, pentru vremea caniculară, două centre de prim-ajutor: unul - în centrul oraşului, în incinta Asociaţiei Pensionarilor “Ioan Slavici”, iar cel de-al doilea - în incinta fostului restaurant Edelweiss, de pe strada Nicolae Titulescu. Punctele de prim-ajutor sunt dotate cu tensiometre, aparate de aer condiţionat şi dozatoare cu apă rece. Astfel, miercuri şi joi, pe durata avertizării meteorologice, modulele de ajutor vor fi deschise între orele 10:00 şi 16:30, timp în care va fi disponibilă permanent o echipă de lucru alcătuită dintr-un asistent medical şi un salariat al Primăriei. “Dacă avertizarea de Cod galben de caniculă se va prelungi, ele vor fi deschise şi după data de 14 august”, transmit reprezentanţii primăriei. (A. V.)


În lipsa unui acord scris din partea Ziarului de Vrancea, puteţi prelua maxim 500 de caractere din acest articol dacă precizaţi sursa şi inseraţi vizibil link-ul articolului: #insertcurrentlinkhere

Ziarul de Vrancea  nu este responsabil juridic pentru conţinutul textelor din comentariile de mai jos. Responsabilitatea pentru mesajele dumneavoastra vă revine în exclusivitate.

Comentarii: 0

Adaugă comentariu
Trebuie să fii autentificat pentru a putea posta un comentariu.
Ziarul de Vrancea doreste ca acest site sa fie un spatiu al discutiilor civilizate, al comentariilor de bun simt. Din acest motiv, cei care posteaza comentarii la articole trebuie sa respecte urmatoarele reguli:
1. Sa se refere doar la articolul la care posteaza comentarii.
2. Sa foloseasca un limbaj civilizat, fara injurii, calomnii, comentarii antisemite, xenofobe sau rasiste.
3. Sunt interzise atacurile la adresa autorilor, daca acestea nu au legatura cu textul.
4. Username-ul sa nu fie nume de personalitati ale vietii publice sau parodieri ale acestora.
Autorul unui articol poate fi criticat pentru eventuale greseli, incoerenta, lipsa de documentare etc.
Nerespectarea regulilor mentionate mai sus va duce la stergerea comentariilor, fara avertisment si fara explicatii.
Abaterile repetate vor avea drept consecinta interdictia accesului la aceasta facilitate a site-ului.