Ultima oră

Ucigaşul gropar de la Vulturu a ajuns în arest pentru 30 zile

Ziarul de Vrancea
8 aug 2014 6553 vizualizări
Cristea Cernat, bărbatul care a recunoscut că este autorul teribilului omor de la Vulturu, a ajuns după gratii u crima a avut loc în seara zilei de 1 august

Tribunalul Vrancea a decis ieri arestarea preventivă pentru 30 de zile a lui Cristea Cernat, bărbatul de 59 de ani, din Vulturu. “Admite propunerea. Dispune arestarea preventivă a inculpatului Cernat Cristea, pe o durată de 30 zile, începând cu 8.08.2014. Cu drept de contestaţie”, se arată în decizia de ieri a instanţei. Bărbatul a fost reţinut în cursul zilei de joi, după ce, în seara zilei de miercuri, oamenii legii descoperiseră în grădina sa cadavrul lui Ioan Ichim, de 65 ani, care fusese dat dispărut de familie de pe 1 august. Iniţial, oamenii legii au crezut că bărbatul ori a plecat de acasă ori şi-ar fi pus capăt zilelor din cauza problemelor pe care le avea. Ulterior, aceştia au primit informaţii că Ichim şi Cernat  ar fi băut împreună, după care a fost înregistrată dispariţia acestuia. Aşa au decis anchetatorii, ajutaţi de oameni din sat să caute şi în gospodăria lui Cernat, moment în care au descoperit o săpătură proaspătă în fundul grădinii. Cadavrul celui dispărut a fost descoperit mutilat şi într-o stare avansată de putrefacţie în groapa improvizată la circa 40-50 cm adancime. Medicii legişti au stabilit că moartea a fost una violentă, cauzată de loviturile primite de victimă cu un corp dur, o bucată de lemn de la o treaptă de scară, cu care Cernat  l-a lovit în mod repetat pe Ichim, după ce între aceştia a izbucnit un conflict. Autorul a încercat în primă fază să incendieze trupul neînsufleţit în încercarea de a-şi ascunde urmele. A doua zi a decis să-l îngroape, ceea ce a şi făcut. Numai că, pentru că groapa era prea mică, i-a secţionat cu sapa un picior şi apoi l-a îndesat cu picioarele, după care l-a acoperit cu pămant. Miercuri, după ce trupul vecinului său a fost descoperit, Cernat a recunoscut faptele. Acesta a fost luat în cătuşe de oamenii legii, după care, la audieri a spus ce anume s-a întamplat. Decizia de ieri nu este definitivă, fiind supusă contestaţiei.  (Gabriel SAVA)

Şi-a omorat vecinul, i-a dat foc şi apoi l-a îngropat în grădină!

Oamenii legii au găsit, miercuri după-amiază, cadavrul băbatului dispărut de vineri în grădina criminalului.Tovarăşul de pahar l-a ucis vineri seara, a încercat să-i de foc, iar sambătă dimineaţa l-a îngropat în fundul grădinii.Trupul neînsufleţit a fost mutilat cu unealta cu care vecinul criminal a săpat mormantul.Suspectul a fost reţinut ieri după amiază, iar azi va ajunge la instanţă cu propunere de arestare preventivă."Este foarte violent”, ne-a spus soţia bărbatului reţinut

O crimă teribilă a îngrozit comuna Vulturu, miercuri după amiază, cand trupul lui Ioan Ichim, de 65 de ani din localitate, a fost găsit îngropat în grădina vecinului său Cristea Cernat, de 59 de ani. Ichim fusese căutat de familie încă de vineri, cand a şi fost dat dispărut. Fapta lui Cristea Cernat a ieşit la iveală miercuri seara, după ce vecinii au văzut în grădina acestuia se aflau urme de săpături proaspete. Aceştia au început să-şi pună întrebări, mai ales că din locul respectiv venea un miros greu. Suspicioşi, oamenii au mers la poliţie şi au reclamat situaţia. “Am fost prin grădină şi am văzut o săpătură proaspătă. Am sunat la poliţie şi au venit la faţa locului. Am săpat şi am găsit un pantof, o mănuşă. Am dat apoi de pulover ”, a spus unul dintre bărbaţii care i-a ajutat pe poliţişti să îl dezgroape pe mort.
 

Bătut, incendiat şi îngropat
 

Criminalul va ajunge astăzi în faţa judecătorilor cu propunere de arestare preventivă

 La faţa locului s-au deplasat imediat specialiştii criminalişti, dar şi procurorul de caz, Paul Mihăilă, de la Parchetul de pe langă Tribunalul Vrancea. Poliţiştii nu fost nevoiţi să îl caute foarte mult pe Cristea Cernat, principalul suspect aflandu-se în casă. Acesta nu a opus rezistenţă şi le-a povestit oamenilor legii ce s-a întamplat. Crima s-ar fi produs vineri seara, după ce ambii bărbaţi au consumat circa doi litri de ţuică. Într-un moment de furie Cristea Cernat s-a năpustit asupra prietenului de pahar, după cum spun oamenii legii. “În ziua de 01.08.2014, cei doi au consumat băuturi alcoolice, au avut o discuţie în contradictoriu în urma căreia victima a fost lovită de mai multe ori, leziuni care au dus la deces”, a precizat inspectorul principal Bogdan Toader, purtătorul de cuvant al IPJ Vrancea. La audierile de ieri şi după cercetările la faţa locului s-a stabilit că Cernat l-a lovit pe Ichim cu o bucată de lemn, respectiv cu o treaptă de scară, în zona capului, după ce victima i-a cerut gazdei cateva legume din grădină. Pe fondul consumului de alcool, Cernat s-a enervat, l-a lovit în cap şi peste corp, iar în momentul în care a considerat că ar fi mort, a încercat să-i dea foc cu o carpă îmbibată în motorină. Trupul neînsufleţit a rămas în grădină pană a doua zi, cand a fost îngropat.
 

Bărbatul dispărut, căutat în raul Siret
 

Sătenii spun că Ioan Ichim fusese dat dispărut de membrii familiei încă de săptămana trecută. Sesizaţi, poliţiştii l-au căutat de bărbatul care locuia singur şi chiar au solicitat sprijinul pompierilor pentru că au bănuit că acesta s-ar fi înecat în rau. Pompierii scafandri au mers pe raul Siret în încercarea de a-l găsi pe acesta. “A fost un om cuminte. Nu am cuvinte. Era un om bland. Nu ştim cum s-a putut întampla aşa ceva”, spune unul dintre vecinii bărbatului. Dacă despre Ioan Ichim se spun numai cuvinte de laudă, la adresa principalului suspect au existat numai reproşuri. “Am trăit 14 ani cu dansul. A vrut să îmi ia gatul cu flexul. Săptămana trecută a vrut să intre peste mine în casă să mă omoare. Este foarte violent”, ne-a spus soţia bărbatului, Irina Cernat. După ce oamenii legii l-au scos pe Cernat încătuşat, sătenii l-au huiduit şi l-au scuipat. De faţă la momentul cand poliţiştii au scos trupul neînsufleţit a fost şi sora victimei, care şi-a jelit fratele ucis cu atata cruzime.
 

Suspectul a fost reţinut pentru 24 de ore
 

Oamenii legii au aşteptat şi primele concluzii ale medicilor legişti care, în urma autopsiei, au descoperit un raport de cauzalitate între leziunile produse şi moartea lui Ioan Ichim. “S-a luat măsura reţinerii pentru 24 de ore urmand ca maine (n.r.- azi) suspectul, care a recunoscut faptele, să fie dus la instanţă cu propunere de arestare preventivă. Acesta este cercetat sub aspectul comiterii infracţiunilor de omor calificat şi profanare de morminte”, a precizat procurorul de caz. Cernat nu părea să fie prea treaz în momentul în care, miercuri seara, a fost dus în cătuşe la sediul poliţiei. Acesta nu şi-a manifestat vreun regret pentru cele întamplate, mai ales că modalităţile în care a încercat să scape de trupul neînsufleţit indică o stăruinţă a sa în activitatea infracţională. Conform unor surse judiciare, trupul neînsufleţit avea “intestinele scoase” după ce criminalul l-a tarat pe Ichim prin curte circa 30 metri iar apoi, în momentul în care l-a băgat în groapă, l-a lovit de un ciot. Acesta a continuat să lovească trupul cu o sapă pentru a-l îndesa în mormantul improvizat. Oamenii legii au apreciat că fapta de la Vulturu se numără printre crimele “urate” din Vrancea din ultimii ani. (Raluca MANOLACHE, Gabriel SAVA)

Și-a omorât vecinul și l-a îngropat în grădină

Un bărbat în varstă de 66 de ani din comuna Vulturu, pe nume Ionel Ichim, dispărut de acasă săptămâna trecută, a fost găsit decedat în urmă cu puțin timp pe raza localităţii.

Primele informaţii arată că decesul acestuia ar fi fost unul violent. Se pare că bărbatul a fost lovit crunt, după care și-a pierdut viața, iar cadavrul a fost îngropat într-o grădină, în încercarea autorilor de a-şi ascunde urmele. Bărbatul a fost căutat de familie, inclusiv cu o barcă pe raul Siret. Familia bănuia că Ionel Ichim s-ar fi sinucis, ipoteză care, iată, nu s-a confirmat. O echipă de cercetare se află la faţa locului în încercarea de a stabili ce s-a întâmplat și cine i-a luat viața omului care nu a mai fost găsit de vineri.

Potrivit unei informații de ultimă oră, principalul suspect în cazul omorului de la Vulturu este localnicul Cristea Cernat, de 60 de ani. Omul este bănuit că și-a omorât vecinul după care l-a îngropat în grădina din spatele casei sale. Se pare că omorul a avut loc în casa criminalului. Potrivit oamenilor din localitate, suspectul este cunoscut ca o fire violentă, care umbla adesea înarmat cu un cuțit. O echipă de reporteri de la ZdV se află la fața locului, așa că vom reveni cu detalii.

Moarte suspectă la Blidari

Un caz asemănător celui în urma căruia fostul ofiţer MApN Costel Cucută de la Urecheşti a ajuns în mormant se află în atenţia procurorilor vranceni. Marin Dobrescu, de 48 de ani din Blidari, comuna Cîrligele, a decedat miercuri la o unitate spitalicească din Galaţi după ce, aşa cum afirmă familia acestuia, ar fi avut un conflict cu vecinul său, Irimia Marcu, de 30 de ani. Procurorii au anunţat că efectuează în acest caz cercetări sub aspectul comiterii infracţiunii de lovituri cauzatoare de moarte şi aşteaptă rezultatele necropsiei pentru a se pronunţa asupra unei eventuale reţineri. Martor la momentul în care tatăl său ar fi fost lovit de vecin este chiar fiul victimei, un minor în varstă de 16 ani, care a fost audiat la Parchet împreună cu mama lui. Discuţiile au pornit de la o fosă septică, în urmă cu o săptămană, conflictul avand loc în cursul zilei de joi. (G. S.)


 

 

 

 


În lipsa unui acord scris din partea Ziarului de Vrancea, puteţi prelua maxim 500 de caractere din acest articol dacă precizaţi sursa şi inseraţi vizibil link-ul articolului: #insertcurrentlinkhere

Ziarul de Vrancea  nu este responsabil juridic pentru conţinutul textelor din comentariile de mai jos. Responsabilitatea pentru mesajele dumneavoastra vă revine în exclusivitate.

Comentarii: 0

Adaugă comentariu
Trebuie să fii autentificat pentru a putea posta un comentariu.
Ziarul de Vrancea doreste ca acest site sa fie un spatiu al discutiilor civilizate, al comentariilor de bun simt. Din acest motiv, cei care posteaza comentarii la articole trebuie sa respecte urmatoarele reguli:
1. Sa se refere doar la articolul la care posteaza comentarii.
2. Sa foloseasca un limbaj civilizat, fara injurii, calomnii, comentarii antisemite, xenofobe sau rasiste.
3. Sunt interzise atacurile la adresa autorilor, daca acestea nu au legatura cu textul.
4. Username-ul sa nu fie nume de personalitati ale vietii publice sau parodieri ale acestora.
Autorul unui articol poate fi criticat pentru eventuale greseli, incoerenta, lipsa de documentare etc.
Nerespectarea regulilor mentionate mai sus va duce la stergerea comentariilor, fara avertisment si fara explicatii.
Abaterile repetate vor avea drept consecinta interdictia accesului la aceasta facilitate a site-ului.