Ultima oră

Victima unui accident a fost dusă cu elicopterul SMURD la Bucureşti

Raluca Manolache
27 iul 2014 1179 vizualizări
Bărbatul a fost transferat la Bucureşti după ce, în urma accidentului, a paralizat

Elicopterul SMURD a aterizat la Focşani pentru victima unui accident de circulaţie. Un bărbat de 47 ani din comuna Slobozia Bradului, care se afla în stare foarte gravă după ce a fost implicat într-un eveniment rutier, a fost preluat sambătă de către elicopterul Serviciului Mobil de Urgenţă, Reanimare şi Descarcerare (SMURD) din Bucureşti. Solicitarea a venit din partea medicilor de la Ambulanţă şi de la Spitalul Judeţean de Urgenţă "Sfantul Pantelimon" Focşani . Elicopterul a aterizat după-amiază pe terenul ce aparţine Armatei, pacientul fiind adus aici de către un echipaj de la Serviciul de Ambulanţă Judeţean. Bărbatul a fost transferat la Spitalul  Clinic de Urgenţă "Bagdasar-Arseni" după ce a fost diagnosticat de medici cu “traumatism coloană lombară, traumatism cranio-cerebral, tetraplegie postraumatică (pierderea completă a mişcărilor membrelor n.r.)”. Acesta a fost rănit grav după ce a fost implicat sambătă dimineaţă într-un eveniment de circulaţie produs în afara localităţii Slobozia Bradului. Bărbatul de 47 ani se afla într-o căruţă împreună cu un sătean de 57 ani în momentul în care atelajul a fost lovit de o maşină condusă de un şofer de 24 ani din Ilfov. Impactul a fost atat de violent încat şi celălalt bărbat din căruţă a fost transportat de urgenţă la Bucureşti. Medicii de la Ambulanţă l-au dus pe acesta la Spitalul Clinic de Urgenţă Floreasca, diagnosticul pus de medici fiind de “politraumatism prin accident rutier, escoriaţii faciale, traumatism cranio-facial, traumatism de coloană cervicală, de bazin, traumatism umăr drept şi torace”. Poliţiştii continuă cercetările în cazul accidentului produs pe şoseaua europeană. (Raluca MANOLACHE)


În lipsa unui acord scris din partea Ziarului de Vrancea, puteţi prelua maxim 500 de caractere din acest articol dacă precizaţi sursa şi inseraţi vizibil link-ul articolului: #insertcurrentlinkhere

Ziarul de Vrancea  nu este responsabil juridic pentru conţinutul textelor din comentariile de mai jos. Responsabilitatea pentru mesajele dumneavoastra vă revine în exclusivitate.

Comentarii: 0

Adaugă comentariu
Trebuie să fii autentificat pentru a putea posta un comentariu.
Ziarul de Vrancea doreste ca acest site sa fie un spatiu al discutiilor civilizate, al comentariilor de bun simt. Din acest motiv, cei care posteaza comentarii la articole trebuie sa respecte urmatoarele reguli:
1. Sa se refere doar la articolul la care posteaza comentarii.
2. Sa foloseasca un limbaj civilizat, fara injurii, calomnii, comentarii antisemite, xenofobe sau rasiste.
3. Sunt interzise atacurile la adresa autorilor, daca acestea nu au legatura cu textul.
4. Username-ul sa nu fie nume de personalitati ale vietii publice sau parodieri ale acestora.
Autorul unui articol poate fi criticat pentru eventuale greseli, incoerenta, lipsa de documentare etc.
Nerespectarea regulilor mentionate mai sus va duce la stergerea comentariilor, fara avertisment si fara explicatii.
Abaterile repetate vor avea drept consecinta interdictia accesului la aceasta facilitate a site-ului.