Povestea Lenuței Căpraru de la Dumbrăveni și a copiilor ei merge mai departe
Povestea Lenuţei Căpraru, din comuna Dumbrăveni, a impresionat o ţară întreagă. Ziarul de Vrancea a publicat-o în urmă cu o lună de zile și ea poate fi citită dând clik pe articolul:Această mamă singură și copiii ei.Rămasă fără nici un sprijin cu 10 copii, dintre care 6 merg la şcoală, femeia s-a întors în satul natal unde a fost lăsată de un vecin să locuiască într-o casă dărăpănată, fără curent electric şi fără apă curentă. Muncitoare de felul ei, femeia nu s-a pierdut cu firea, a pus mâna la treabă şi a înjghebat un adăpost, să nu rămână copiii sub cerul liber. În ultimii 2 ani au dus-o foarte greu, acum însă, de când o ţară întreagă a aflat de necazul lor, traiul li s-a schimbat mult.
Trăiau de pe o zi pe alta, ca frunza pe apă. Grija cea mare a mamei era să aibă ce pune pe masă copiilor care n-au lipsit o zi măcar de la şcoală. Mereu curaţi şi îmbrăcaţi decent, era de mirare cum de reuşeau să fie aşa când aveau un singur rând de haine pentru şcoală, de luni până vineri, dar pe poartă ieşeau cu ţinuta pusă la punct. Secretul ni l-a dezvăluit unul dintre băieţi, Gigel care, pe timp frumos, îşi spăla hăinuţele seara şi până dimineaţă erau uscate. Poate că nu mulţi ştiau că e un singur rând de haine, dar copiii sufereau pe lângă colegii lor mai norocoşi. Nu s-au plâns niciodată, tot timpul au apreciat eforturile mari pe care mama lor le-a făcut pentru a-i trimite la şcoală. După reportajul apărut în Ziarul de Vrancea , au venit pachete şi bani din toată ţara, pentru mama şi copiii pe care îi ţine alături, pentru care luptă să-i vadă realizaţi în viaţă, să-şi facă un viitor frumos. Lenuţa a primit nenumărate telefoane, scrisori de încurajare şi de admiraţie pentru curajul avut, în momentul în care a decis să-şi ia viaţa în propriile-i mâini, să-şi asume creşterea şi educarea copiilor.
„Am suferit mult, mă simţeam singură şi abandonată alături de un bărbat abuziv, care nu mi-a spus o vorbă bună vreodată, dar m-a lovit de multe ori. Mă ameninţă acum cu moartea, dar nu mă mai tem de el, pentru că nu mă mai simt singură. O doamnă din Mehedinţi m-a sunat, mi-a spus - plângând - că dacă era mai aproape de mine, eram ca fiica ei. M-a sunat un domn şi mi-a spus că o ţară întreagă e alături de mine, că am fost un exemplu, pentru că am rămas alături de copii şi am grijă de ei, nu ca alţii, să-şi lase copiii abandonaţi”, ne spune Lenuţa Căpraru.
Am mers din nou la Dumbrăveni, să vedem cum se mai descurcă. Surpriza a fost mare. Am ajuns odată cu copiii şi cadrele didactice de la Şcoala Gimnazială din comuna Garoafa, care au adus multe daruri pentru cei 10 copii. Greutăţile cu care se confruntă, modestia şi devotamentul Lenuţei i-a impresionat şi pe ei.
„Nu credeam că în zilele noastre există asemenea cazuri. Mă emoţionează, pe mine cel puţin. Am adus perne, o plapumă, covoare, prosoape mari şi mici, îmbrăcăminte şi încălţăminte, jucării pentru cei mici, alimente, din partea unui grup de profesori şi părinţi. Am adus şi 30 de borcane de dulceaţă... Este darul din partea soţului meu, să nu plece copiii nemâncaţi, dimineaţa, la şcoală. Sper ca puţinul nostru, care a venit aicea, să le fie de ajutor. Noi vom mai veni, familia aceasta merită să fie ajutată. Nu-i uşor să-ţi asumi grija pentru 10 suflete, îţi trebuie multă iubire, devotament, multă muncă şi sacrificiu de sine - pe care doar o mamă iubitoare îl poate face. Doamna Lenuţa le are pe toate! Mulţumim celor care ne-au ajutat să ajungem aici cu aceste daruri, mulţumim domnului primar Gheorghe Maghearu, care a fost alături de noi”, ne-a spus prof. Rica Verdeţu., Şcoala Gimnazială Garoafa.
„M-a impresionat destinul acestei mame şi puterea ei de a lupta pentru copii. Şi eu sunt mamă şi am doi copii. Este foarte greu. Dânsa are 10 copii, este şi mai greu şi totuşi ţine copiii pe lângă ea”, ne-a spus şi Irena Vrabie.
Femeia, care o viaţă întreagă s-a chinuit şi a muncit pe brânci pentru fiecare leu în parte, nu credea că atâţia oameni de bine îi vor sări în ajutor, dar minunea s-a împlinit.
„Cu ajutorul celor cu suflet mare, am reuşit. Mi-am cumpărat lemne pentru iarnă. Mulţi au venit şi mi-au adus ce trebuie pentru iarnă: cartofi, ceapă, borcane cu murături. A venit o doamnă în vârstă şi mi-a spus că nu putea să mănânce la iarnă, când e zăpada mare, şi să nu vie să-mi aducă şi mie... Mult sprijin, mult ajutor îmi dau”, povesteşte cu lacrimi în ochi, Lenuţa Căpraru.
- Mergeţi mai uşor, mai departe? întreb.
„Da, să ştiţi că foarte uşor. Simt că acuma m-am născut din nou. Vreau să fiu lângă copii, să-i sprijin să ajungă ceva în viaţă, să nu mai treacă prin necazurile pe care le-am îndurat până acum”.
Scăpată de o parte din griji, Lenuţa are speranţa că viaţa lor va fi mai bună.
„Simt că acuma m-am născut. Poate că de acum încolo voi avea noroc să-mi pot creşte copiii mai uşor. Le zic mereu să gândească bine ce vor să facă, să înveţe, să fie respectuoşi, să-şi ajute colegii... Aşa cum ne ajută pe noi alţii, să ajute şi ei pe alţii. ”
Şi copiii sunt fericiţi. Au primit rechizite pentru şcoală, ghiozdane, îmbrăcăminte şi încălţăminte. Lenuţa spune că nu le mai este ruşine de colegii care-i vedeau purtând toată săptămâna aceleaşi haine, chiar dacă erau spălate în fiecare seară şi uscate până dimineaţa.
„Le mulţumesc tuturor celor care mi-au sprijinit copiii, spune Lenuţa emoţionată. Acum mă simt şi eu o mamă fericită şi mă uit cu mândrie după ei, când pleacă şi când vin de la şcoală”
Lenuţa Căpraru are speranţa că va reuşi să repare şi căsuţa - chiar dacă nu este a ei - până când iarna îşi va intra în drepturi. ( Janine VADISLAV )
Citiți și:Această mamă singură și copiii ei
