Politică

Primarul Sectorului 3, Robert Negoiță: „Nu mă mai regăsesc în formațiunea din care mai fac parte oameni precum Bădălău sau Oprișan”

Ziarul de Vrancea
8 iul 2020 3031 vizualizări

Primarul Sectorului 3, Robert Negoiță, a declarat, luni la Digi24 că nu dă șanse de reușită președintelui interimar al PSD, Marcel Ciolacu, deoarece partidul pe care îl conduce este plin de „căpușe, hiene cu dinți rânjiți”. Candidat pentru un nou mandat, acesta spune că nu se mai regăsește în formațiunea din care mai fac parte oameni precum Niculae Bădălău sau Marian Oprișan.

„Nu cred în șansele de reușită (ale lui Marcel Ciolacu – n.red.). Văd căpușe, hiene cu dinți rânjiți că «uite PNL s-ar putea să se împiedice și venim noi iarăși, avem noi grijă să...». Nu mă regăsesc acolo.

Am menționat câteva nume. L-am menționat pe domnul Bădălău, care iată, un PSD atât de reformat, încât îl premiază să-l trimită la Curtea de Conturi, ca vicepreședinte. Nu e doar o nenorocire pentru prezent, ci pentru următorii 9 ani. E un exemplu foarte prost pentru societate. Adică în România cum poți să te realizezi? Te duci, ești servil, cu capul plecat, fără competențe nici profesionale și nici morale. Am vorbit despre domnul Oprișan, un alt exemplu. Nu aș vrea să fac o listă, că ar putea să pară o chestiune de persoane. Este o chestiune de principii”, a declarat Robert Negoiță.

Acesta susține că, deși a făcut parte mai mult timp din Partidul Social Democrat, nu înseamnă că nu mai are dreptul la identitate.

„Nu ești de acord cu atitudinea părinților tăi. Dacă nu existau ei, tu nu erai. Este foarte adevărat. Am crescut în acest partid și am învățat foarte multe lucruri despre politică, asta nu înseamnă că nu mai am dreptul la opinie, la identitate, că mi-a șters rațiune, că gândesc și că trec prin propriul filtru.

Nu este foarte corectă această gândire, că «ai fost cu ei, tre să mori cu ei»”, a explicat primarul.

El spune că niciodată nu a văzut politica ca „un mod de a te pricopsi”.

„Nu de aceea am intrat în politică sau m-am dus la primărie, că vreau să sifonez bugetul Primăriei. De aceea îmi și asum. Din nefericire, este singura instituție publică din România unde este transparență totală. Este singura modalitate de a face un pas spre normalitate și către acea Românie pe care ne-o dorim”, a spus Negoiță.

Acesta a negat că intenția sa de a nu mai candida la Primărie din partea PSD este legată de faptul că Victor Ponta și-a anunțat posibila candidatură.

Despre Nicușor Dan, Robert Negoiță a spus că „ar putea să aibă o fărâmă de onestitate, ceea ce este foarte mult în politică”.

„Așteptările mele în ceea ce-l pivește este să fie măcar onest”, a adăugat el.

Edilul Sectorului 3 a mai făcut o afirmație cel puțin surprinzătoare, referitor la integritatea persoanei care deține funcția de primar.

„Este foarte mare nevoie în politică de oameni în care să ai încredere. Să fii primar este o onoare atât de mare încât în mod normal o persoană trebuie să fie capabilă să-și dea viața. Cei care își permit să înșele încrederea celor care și-au dat votul ca să fie reprezentați, pentru ei aș reintroduce pedeapsa capitală. Este inadmisibil să vezi oameni care ajung să se cațere în funcții publice pentru a-și satisface nevoile proprii ale camarilei”, a declarat Robert Negoiță.

Robert Negoiță a anunțat, luni, că la alegerile locale din această toamnă nu va mai candida din partea PSD.

Text informații:digi24.ro


În lipsa unui acord scris din partea Ziarului de Vrancea, puteţi prelua maxim 500 de caractere din acest articol dacă precizaţi sursa şi inseraţi vizibil link-ul articolului: #insertcurrentlinkhere

Ziarul de Vrancea  nu este responsabil juridic pentru conţinutul textelor din comentariile de mai jos. Responsabilitatea pentru mesajele dumneavoastra vă revine în exclusivitate.

Comentarii: 0

Adaugă comentariu
Trebuie să fii autentificat pentru a putea posta un comentariu.
Ziarul de Vrancea doreste ca acest site sa fie un spatiu al discutiilor civilizate, al comentariilor de bun simt. Din acest motiv, cei care posteaza comentarii la articole trebuie sa respecte urmatoarele reguli:
1. Sa se refere doar la articolul la care posteaza comentarii.
2. Sa foloseasca un limbaj civilizat, fara injurii, calomnii, comentarii antisemite, xenofobe sau rasiste.
3. Sunt interzise atacurile la adresa autorilor, daca acestea nu au legatura cu textul.
4. Username-ul sa nu fie nume de personalitati ale vietii publice sau parodieri ale acestora.
Autorul unui articol poate fi criticat pentru eventuale greseli, incoerenta, lipsa de documentare etc.
Nerespectarea regulilor mentionate mai sus va duce la stergerea comentariilor, fara avertisment si fara explicatii.
Abaterile repetate vor avea drept consecinta interdictia accesului la aceasta facilitate a site-ului.