Ultima oră

Tânărul Florin Alexandru Lazaroiu din Dumitrești care a murit în cumplitul accident rutier la Hanul Morii dorea să scape de maşina care i-a adus sfârşitul!

Ziarul de Vrancea
21 mai 2018 7850 vizualizări

Sfârșit tragic pentru un tânăr de 24 de ani, din județul Vrancea. Duminică dimineața, în jurul orei 8:00, acesta conducea un autoturism cu volanul pe partea dreaptă, pe Drumul Național 2 A, dinspre Constanța spre Hârșova, iar la intersecția din zona Hanul Morii, a intrat în coliziune cu un autobuz care efectua curse regulate Constanța – Brașov și care oprise la trecerea de pietoni. În urma impactului, băiatul de 24 de ani a murit pe loc, iar prietena sa, o adolescentă de 17 ani, a fost rănită. Aceasta a fost preluată de ambulanță și transporată la Spitalul Hârșova, având o traumă minoră. Potrivit IPJ, accidentul s-a produs pe fondul nerespectării distanței minime obligatorii între autovehicule și a vitezei.

Citiți și:(Update) Vrâncean de 24 de ani mort într-un accident rutier pe DN 2A, în judeţul Constanţa;

Vrânceanul mort în accidentul de pe DN 2A, în judeţul Constanţa, este din Dumitrești

De remarcat că autoturismul a fost avariat în partea dreaptă, pe partea cu volanul. Dacă ar fi avut volanul pe stânga, cea care și-ar fi pierdut viața ar fi fost minora de 17 ani. Acesta este al doilea accident tragic, din ultima perioadă, în care este implicat un autoturism cu volanul pe dreapta. La sfârșitul lunii martie a.c., doi soți din Buzău au arsde vii în propria mașină, după ce aceasta a fost lovită în plin de un autoturism cu volan pe partea dreaptă, condus de un tânăr de 26 de ani, intrat în depășire. Mașina celor doi soți a fost învăluită imediat de flăcări, iar la sosirea echipajelor de salvare nu s-a mai putut face nimic, cei doi erau carbonizați.

Cine este tânărul decedat

Tânărul în vârstă de 24 de ani, din Vrancea, care a murit în cumplitul accident de la Hanul Morilor din Constanța se numeşte Alexandru Florin Lăzăroiu. El postase un anunţ pe Facebook, cu câteva săptămâni înainte de nenorocire, prin care anunţa că vinde maşina cu volan pe dreapta!

Mașinile cu volan pe dreapta ar putea fi interzise

Aceste accidente ridică, din nou, semne de întrebare referitor la siguranța conducerii mașinilor cu volan pe dreapta pe șoselele din România. Un proiect de modificare a legislației în privința acestor autovehicule stă de doi ani în Parlament. Documentul, care prevede printre altele, montarea unui sistem corespunzător de oglinzi în partea stânga-față, a fost deocamdată respins de Camera Deputaților.

În prezent, cei de la Registrul Auto Român sunt obligați să le dea aviz mașinilor deja înmatriculate în Uniunea Europeană, chiar dacă ar putea reprezenta un pericol pe șoselele din România. Se cere doar echiparea lor cu faruri care emit un fascicul luminos orientat spre partea dreaptă a drumului.

O altă recomandare cere schimbarea lămpii de ceață de pe partea dreaptă pe partea stângă. În ultimii 3 ani, în România au fost înmatriculate 38.000 de mașini cu volanul pe dreapta. Conducerea Registrului Auto Român se gândește să interzică aceste autoturisme după ce Marea Britanie va ieși din Uniunea Europeană. Dacă restricția ar fi impusă de acum, România ar riscă să fie sancționată de Bruxelles, așa cum a pățit Polonia.(D.A., A.C.)

Articol preluat de pe site-ul replicaonline.ro/


În lipsa unui acord scris din partea Ziarului de Vrancea, puteţi prelua maxim 500 de caractere din acest articol dacă precizaţi sursa şi inseraţi vizibil link-ul articolului: #insertcurrentlinkhere

Ziarul de Vrancea  nu este responsabil juridic pentru conţinutul textelor din comentariile de mai jos. Responsabilitatea pentru mesajele dumneavoastra vă revine în exclusivitate.

Comentarii: 0

Adaugă comentariu
Trebuie să fii autentificat pentru a putea posta un comentariu.
Ziarul de Vrancea doreste ca acest site sa fie un spatiu al discutiilor civilizate, al comentariilor de bun simt. Din acest motiv, cei care posteaza comentarii la articole trebuie sa respecte urmatoarele reguli:
1. Sa se refere doar la articolul la care posteaza comentarii.
2. Sa foloseasca un limbaj civilizat, fara injurii, calomnii, comentarii antisemite, xenofobe sau rasiste.
3. Sunt interzise atacurile la adresa autorilor, daca acestea nu au legatura cu textul.
4. Username-ul sa nu fie nume de personalitati ale vietii publice sau parodieri ale acestora.
Autorul unui articol poate fi criticat pentru eventuale greseli, incoerenta, lipsa de documentare etc.
Nerespectarea regulilor mentionate mai sus va duce la stergerea comentariilor, fara avertisment si fara explicatii.
Abaterile repetate vor avea drept consecinta interdictia accesului la aceasta facilitate a site-ului.