VIDEO | Astăzi despre: Geniul care a revoluţionat teatrul şi cinematografia românească şi s-a înscris în elita culturii mondiale: Lucian Pintilie - Regizorul care a oferit viziunea terifiantă a unei ţări și a unui sistem în plin haos
Lucian Pintilie, născut la 9 noiembrie 1933, la Tarutino, județul interbelic Cetatea Albă, Regatul României, azi în Ucraina - decedat la 16 mai 2018, a fost unul dintre cei mai mari regizori de teatru și film român. În vremurile dure ale regimului comunist, tânărul Pintilie s-a folosit de artă ca să arate lumii ceea ce romanii nu îndrăzneau să spună. Filmele și montările sale au provocat mari controverse astfel încât a fost determinat de regimul comunist să emigreze.
La 34 de ani, Lucian Pintilie realiza ceea ce criticii numesc şi în prezent cel mai important film românesc - “Reconstituirea”, o comedie neagră care arată cu sarcasm societatea românească sub dictatura comunistă. Bineînţeles, rebelul regizor a intrat imediat sub supravegherea atentă a autorităţilor care au boicotat filmul.
După “Reconstituirea”, a urmat un nou moment istoric - Pintilie a montat pe scena teatrului Bulandra spectacolul „Revizorul,” cu o distribuţie de excepţie: Toma Caragiu, Mariana Mihuț sau Victor Rebengiuc.
Dar pentru că, din nou, ironiza societatea în care românii trăiau, spectacolul a fost suspendat, iar lui Pintilie i-a fost interzis să mai monteze în România. Mai mult, Liviu Ciulei, directorul Teatrului “Bulandra” este destituit. La fel şi Toma Caragiu. Lui Pintilie i se dă un paşaport şi este obligat să părăsească ţara.
Altfel, de Liviu Ciulei îl leagă o poveste aparte. Cei doi au iubit aceeaşi femeie, pe actriţă Clody Bertola. Întâi, aceasta a fost soţia lui Ciulei, cu 10 ani mai tânăr, apoi au divorţat şi s-a căsătorit cu Lucian Pintilie, cu 20 de ani mai tânăr. Chiar şi aşa cei trei obişnuiau să îşi petreacă revelioanele împreună.
Pintilie avea să cucerească lumea teatrului la Paris sau în Statele Unite, dar s-a întors în ’81 în România şi a creat un alt mare film “De ce trag clopotele, Mitica?”(stirile protv)
A fost un artist atipic în peisajul cultural românesc: nu s-a mulțumit cu un statut călduț, ci a riscat, atât în spațiul public, cât și în filmele și spectacolele lui, unde și-a urmărit propriile obsesii. A făcut-o ingenios și intens, cu umor și incisivitate. Cenzura cu care a fost taxată arta lui în perioada comunistă l-a obligat să plece din țară, unde a revenit în anii ‘90, revitalizând cinematografia românească.
Un articol apărut în 1992 în revista Positif spunea despre proiecția filmului Reconstituirea – într-o „săptămână a filmelor inedite” de la Cinemateca franceză, în anii ‘70 – că „a fost revelaţia unui maestru care, împreună cu alţii din Est – Skolimovski, Tarkovski, Forman, Jancso, Makavejev –, zdruncina normele realismului socialist și anunţa marile răsturnări de astăzi.” În același articol, se vorbea despre revenirea lui Pintilie, după „atâția ani de liniște forțată în cinema”, cu Balanţa, „această uimitoare autopsie a României de azi, una din senzaţiile Festivalului de la Cannes. Mai iconoclast și mai lucid decât oricând, Pintilie ne oferă viziunea coșmarescă, terifiantă, a unei ţări și a unui sistem (cel vechi și nou) în plin haos. Intelectual clarvăzător, dar și cineast adevărat.”
Acum, trei decenii mai târziu, Pintilie e la fel de relevant pentru spectatori și artiști din toate generațiile. Tocmai de asta am invitat câțiva regizori români de film să vorbească despre influența pe care a avut-o asupra lor și a cinemaului românesc.(scena9.ro)
Lucian Pintilie s-a născut la data de 9 noiembrie 1933, la Tarutina, în Basarabia de Sud (în Bugeac, azi în regiunea Odesa, Ucraina).
După absolvirea Institutului de Artă Teatrală și Cinematografică din București, a montat o serie de spectacole la Teatrul Bulandra din București, printre care se pot enumera câteva spectacole antologice: Copiii soarelui (1961), Proștii sub clar de lună (1962), Cezar și Cleopatra (1963), Biedermann și incendiatorii (1964), Inima mea e pe înălțimi (1964), D'ale carnavalului (1966), Livada cu vișini (1967), Revizorul (1974), spectacol interzis de cenzură după cea de-a treia reprezentație), precum și două filme de lung metraj: Duminica la ora 6 și Reconstituirea.
Cel de-al doilea film al său, Reconstituirea narează povestea reconstituirii unui incident banal, o bătaie între doi tineri, întreprinsă de Miliție, care se transformă într-o crimă. Filmul a provocat un imens scandal, iar Nicolae Ceaușescu a dispus interzicerea filmului. Rolurile principale erau interpretate de Vladimir Găitan și George Mihăiță. Criticii de film consideră că acesta din urmă a făcut în Reconstituirea rolul cel mai important al carierei sale.
După scandalul interzicerii piesei Revizorul, Lucian Pintilie a primit un pașaport și a fost lăsat să plece din țară.
Piese montate în străinătate
Interdicția de a mai lucra în România îl determină să se expatrieze în 1975.[4] A continuat în străinătate seria spectacolelor de teatru montate pe câteva din scenele importante ale lumii. Dintre aceste montări amintim doar câteva:
- Théâtre National de Chaillot din Paris: Turandot (1974);
- Théâtre de la Ville din Paris: Pescărușul (1975), Biedermann și incendiatorii (1976), Jacques sau Supunerea și Viitorul e în ouă (1977), Cei din urmă (1978), Trei surori (1979), Rața sălbatică (1981), Azilul de noapte (1983]), Arden din Kent (1984), Astă seară se improvizează (1987), Trebuie să trecem prin nori (1988), Dansul morții (1990);
- Guthrie Theater din Minneapolis: Pescărușul (1983), Tartuffe (1984), Rața sălbatică (1988);
- Arena Stage din Washington: Tartuffe (1985), Rața sălbatică (1986), Livada cu vișini (1988).
Spectacole de operă
În paralel cu activitatea de regizor de teatru, a montat și spectacole de operă:
- Festivalul de la Avignon: Orestia (1979);
- Festivalul de la Aix-en-Provence: Flautul fermecat (1980, spectacol reluat la Opera din Lyon, Opera din Nisa, Teatro Reggio din Torino);
- Welsh National Opera din Cardiff: Rigoletto (1985), Carmen (1986, spectacol reluat la Opera din Vancouver).
Filme de lung metraj
În 1973 a realizat la Televiziunea iugoslavă filmul Salonul nr. 6 după nuvela omonimă a lui Cehov. În 1979 a filmat în România De ce trag clopotele, Mitică? după un scenariu propriu pornind de la piesa D'ale carnavalului a lui Ion Luca Caragiale, film interzis vreme de peste zece ani, până în 1990.
După 1990 se repatriază și face o serie de filme în România, în prima perioadă a deceniului al nouălea din secolul trecut, proiecte mai vechi, pe care nu le-a dus la bun sfârșit din pricina intervenției cenzurii. Toate sunt coproducții româno-franceze. În 1998 obține premiul juriului la Festivalul de Film de la Veneția pentru coproducția franco-română Terminus Paradis.
Funcții de conducere și activitate socială
În 1990 a fost numit Director al Studioului de Creație Cinematografică al Ministerului Culturii, poziție din care a sprijinit filme realizate de tineri regizori români, vezi cazul filmului lui Cristi Puiu, Marfa și banii. Lucian Pintilie, deși a avut o prezență mai degrabă discretă pe ecranele televizoarelor, s-a implicat în mod activ în opera de reformare morală a societății civile românești, fiind unul dintre membrii marcanți ai Grupului pentru Dialog Social. Singurul premiu pe care regizorul l-a acceptat în România a fost Premiul Gopo pentru întreaga operă acordat în 2007.
Distincții
A fost distins cu Ordinul Meritul Cultural clasa a V-a (1967) „pentru merite deosebite în domeniul artei dramatice”.[5]
Volume publicate
- În 1992 a publicat la Editura Albatros volumul Patru scenarii, care conține scenariile Colonia penitenciară (după Franz Kafka), Duelul (după A.P. Cehov), Balanța (ecranizat), și De ce bat clopotele, Mitică? (după D-ale carnavalului, de I.L. Caragiale, ecranizat).
- În 2003 a publicat la Editura Humanitas volumul autobiografic Bric-a-brac.
- În 2005 a publicat la Editura LiterNet volumele Pompa cu morfină și Capul de zimbru (scenariu după V. Voiculescu), disponibile în limbile română și franceză la Editura Liternet. Descărcarea volumelor e gratuită.
Filmografie
Ca regizor
- Duminică la ora 6 (1965)
- Reconstituirea (1968)
- Salonul numărul 6 (1978)
- De ce trag clopotele, Mitică? (1981)
- Balanța (1992), adaptarea romanului omonim al lui Ion Băieșu, a doua ecranizare după un alt film, Mere roșii, în regia lui Alexandru Tatos.
- O vară de neuitat (1994), adaptare a nuvelei Salata din romanul fluviu Cronică de familie de Petru Dumitriu
- Prea târziu (1996)
- Terminus Paradis (1998)
- După-amiaza unui torționar (2001)
- Niki Ardelean, colonel în rezervă (2003) (titlul francez Niki et Flo)
- Tertium non datur (2006), un scurt metraj realizat prin adaptarea nuvelei lui Vasile Voiculescu, Capul de zimbru
Ca scenarist
- Prea târziu (1996)
- Terminus Paradis (1998)
- După-amiaza unui torționar (2001)
- Tertium non datur (2006)
- Colonia penitenciară după Franz Kafka, publicat în 1992, neecranizat
- Duelul după A.P. Cehov, publicat în 1992, neecranizat
- Capul de zimbru după V. Voiculescu, publicat în 2005
Ca actor
- Valurile Dunării (1959)
De la Wikipedia, enciclopedia liberă
