VIDEO Astăzi despre: Fărâmiță Lambru - Instrumentistul de suflet al Mariei Tănase, care a făcut din el poate cel mai cunoscut lăutar român din toate timpurile
Fărâmiță Lambru (n. 15 septembrie 1927, București — d. 12 decembrie 1974, București) a fost un cunoscut lăutar (acordeonist virtuoz și cântăreț) român de etnie romă.
Ce a urmat este poveste, o poveste ce ar putea părea neverosimilă dacă nu am putea citi memoriile lui Harry Brauner sau dacă nu am putea asculta puținele înregistrări cu cei doi lăutari intrați în legendă. Cei doi colindă lumea, cu Fărâmiță acompaniind-o pe marea doamnă a cântecului românesc, înregistrează la Electrecord și rămân prieteni până la sfârșitul vieții artistei. Câțiva ani după plecarea acesteia, regizorul Francisc Munteanu îl distribuie în filmul ,,Dincolo de barieră” , realizat în1965, bazându-se atunci când a făcut alegerea pe șarmul nativ al lui, pe versatilitatea interpretării artistice și pe asemănarea fizică și spiritual cu personajul jucat. Fărâmiță se va stinge ușor la numai patruzeci și șapte de ani, atins fatal de țigări, tuberculoză și diabet. Nu trăise nicio clipă pentru el, trăise pentru acordeon, pentru public și, de la prima lor întâlnire, pentru Maria Tănase, doamna lui prea iubită ,,Măi, Fărâmiță, mă trage curentul de la acordeonul tău, m-apucă tusea și gripa, dar îmi place cum cânți. Așa firav cum ești, ții bine pe umerii tăi pirpirii acordeonul ăsta cu burduful spart și 48 de bași. Și pe deasupra mai ai și ținută de parcă ai fi un prinț indian și nicidecum un lăutar venit din Tei.” îi spunea Maria Tănase.(monden.ro/)
Născut într-o veche familie de lăutari de etnie romă, micuțul Lambru învață să cânte încă din copilărie de la tatăl său, violonistul Tudor Fărâmiță. În timp, se va perfecționa singur, acasă. Acestea vor fi singurele lui “studii muzicale”. În 1949, în perioada stagiului militar, debutează în cadrul unei formații militare.
Între 1952–1956, este instrumentist în formația de muzică populară a Teatrului de Estradă din București, iar în 1956, cu ajutorul Mariei Tănase, al cărei colaborator apropiat devine pe când avea doar 24 de ani, se angajează la Teatrul de Revistă „Constantin Tănase”, ca solist și apoi dirijor al orchestrei populare.
Din 1953 devine colaboratorul Mariei Tănase Cu “Doamna Maria” a cântat peste un deceniu, în sute de spectacole, până la plecarea ei prematură din această lume. Tot ea l-a ajutat să-și cumpere acordeonul la care visa. Ea i-a fost martoră și nașă la nuntă. Iar el, la rându-i, i-a fost confident, a amuzat-o cu spiritul lui, a protejat-o și i-a dăruit din energia sa.. După moartea acesteia (1963), acesta cunoaște o vertiginoasă carieră de virtuoz al acordeonului și dirijor al unor formații profesioniste.
Întrebat de muzicologul Vladimir Cosma de unde știa ce trebuie să cânte, o doină sau o sârbă, când Maria Tănase spunea numai „do”, Fărâmiță răspunde: „Păi mă uitam în ochii ei și înțelegeam exact. Doamna zâmbea cu ochii, mă înjura cu ochii, plângea cu ochii.”(teatrultanase.ro)
În perioada 1952–1956 face parte ca instrumentist în formația de muzică populară a Teatrului de Estradă din București, iar în 1956 trece la formația Teatrului de revistă „Constantin Tănase”.[2] În 1967, ca actor, joacă în musicalul Groapa în rolul cântărețului Zavaidoc.
În 1962 înregistrează primele sale materiale la casa de discuri Electrecord, sub acompaniamentul orchestrei dirijate de Nicolae Băluță.
Între 1963-1970 este dirijor, solist-vocal și instrumentist al formației de muzică populară la Teatrul regional „Ion Vasilescu” din București.[3]
A întreprins turnee artistice în Franța (1965 și 1967), Republica Democrată Germană (1966) și Italia (1966). A făcut furori în capitala U.R.S.S., câștigându-și notorietate internațională.[4] Întors în țară, face noi înregistrări la casa de discuri Electrecord.
A apărut în diverse concerte și spectacole de revistă, a colaborat cu Orchestra de muzică populară Radio, dar mai ales a participat la petreceri populare (nunți, botezuri), care i-au afectat organismul măcinat de tuberculoză – cânta cu vocea nepermis de mult.[4]
Filmografie
Fiind un virtuoz recunoscut, a fost solicitat să apară și în câteva filme.
Regizorul Francisc Munteanu, transpunând atmosfera dintr-o mahala bucureșteană (evocată în piesa „Domnișoara Nastasia” de G. M. Zamfirescu) în pelicula Dincolo de barieră (1965), îl invită pe Fărâmiță Lambru să animeze viața unei cârciumi bucureștene din 1925, alături de actorul Ion Dichiseanu. Succesul este atât de mare încât Francisc Munteanu apelează la lăutarul bucureștean și în filmul următor, Tunelul (coproducție româno-sovietică), turnat la Moscova (1966) în compania lui Ștefan Bănică, Margareta Pâslaru, Florin Piersic și, din nou, a lui Ion Dichiseanu.În 1971 a apărut și în filmul Facerea lumii, în regia lui Gheorghe Vitandis și în compania actorilor Colea Răutu, Liviu Ciulei sau Toma Caragiu.
Pe scena de la “Tănase”, FĂRÂMIȚĂ LAMBRU apare în numeroase spectacole, printre care “Colibri music-hall”, “Se caută o vedetă”, “Vino să ne vezi diseară”, “Nicuță… la Tănase”. Între 1965 și 1966, pleacă cu Teatrul “Constantin Tănase” în strălucitorul turneu întreprins în Franța, Germania și Italia, cu spectacolele “Grand Music Hall de Bucarest”, pe celebra scenă a teatrului Olympia din Paris, și “Revue der Liebe” (Revista dragostei), pe faimoasa Friedrichstadt Palast din Berlin. De altfel, pentru activitatea sa remarcabilă ca solist instrumentist de muzică populară la Teatrul „Constantin Tănase” din București, în 1968 i se decernează medalia Ordinul Meritul Cultural clasa a V-a.
„Mic de statură, cu ochii bulbucați. Un om blând până la Dumnezeu, foarte modest și curtenitor. N-ar fi stat jos în fața mea nici să-l pici cu ceară. Femeile se îndrăgosteau de el. Era atrăgător. Și de o spontaneitate nemaipomenită”, își amintea muzicologul Viorel Cosma.
Înregistrează numeroase materiale muzicale la casa de discuri Electrecord, printre care celebrele cântece “La calul bălan”, “Inel, inel de aur”, “La crama din Drăgășani” sau “Scoate calul, pune șaua”, iar în 1967, joacă în musicalul “Groapa”, în rolul cântărețului Zavaidoc. Apare și în filmele “Dincolo de barieră” (1965), în regia lui Francisc Munteanu, alături de Ion Dichiseanu, în “Tunelul” (coproducție româno-sovietică), turnat la Moscova (1966), cu Ștefan Bănică, Margareta Pâslaru, Florin Piersic, dar și în “Facerea lumii” (1971), regia Gheorghe Vitanidis, în compania lui Colea Răutu și Toma Caragiu.
“Fărâmiță era o fire veselă, sprinten la minte și cu glume pentru toate împrejurările. Omul era însă și slab, plăpând, bolnăvicios. Respira cu un singur plămân, atacat și acela. Iubea copiii la nebunie și, cum nu avea niciunul, s-a dus într-o zi la leagăn și a înfiat un suflet părăsit. A făcut toate eforturile ca, în ciuda nevoilor care-l copleșeau, a sărăciei cu care s-a certat toată viața, să-și crească fetița pe care o adoptase ca pe o prințesă”, povestea compozitorul Temistocle Popa.
Decesul
FĂRÂMIȚĂ LAMBRU se stinge din viață pe 12 decembrie 1974, la București, măcinat de tuberculoză. Avea doar 47 de ani.
Distincții
Pentru activitatea sa remarcabilă ca solist instrumentist de muzică populară la Teatrul „Constantin Tănase” din București, în 1968 i se decernează medalia Ordinul Meritul Cultural clasa a V-a.[5] În 1955 primește Premiul II la Concursul internațional al Festivalului Tineretului de la Varșovia.[3]
Surse: Wikipedia, teatrultanase.ro
Anunțuri ZdV Premium
În categoria Timp Liber
De același autor
