Timp Liber

Primăria Focșani, alături de Teatrul „Maior Gh. Pastia” lansează seria ”Film de Cinematecă” | Joi, 8 februarie - În memoriam Emanoil Petruț

Ziarul de Vrancea
6 feb 2024 1052 vizualizări

Primăria Municipiului Focșani, alături de Teatrul Municipal ”Maior Gh. Pastia” - secția Ateneul Popular ”Maior Gh. Pastia” - lansează joi, 8 februarie 2024, cu ocazia evocării a 92 de ani de la nașterea actorului Emanoil Petruț  (1932-1983) seria de evenimente ”Film de Cinematecă”.

 

Proiectul cultural care se va desfășura în fiecare zi de joi la Ateneul Popular ”Maior Gh. Pastia” își propune să prezinte publicului focșănean pasionat de artă, personalități din lumea filmului, filme de artă, povestea realizării acestor filme și povești conexe.

Tocmai de aceea, joi 8 februarie 2024, la Ateneul Popular „Maior Gh. Pastia” pe lângă proiecția filmului ”Ciprian Porumbescu”, unde Emanoil Petruț joacă rolul preotului Iraclie Porumbescu, tatăl lui Ciprian, la eveniment vă dăm întâlnire cu artiștii Diana Jipa (vioară) și Ștefan Doniga (pian) care vor interpreta din opera compozitorului dar vă vor relata și cum a ajuns filmul pe care îl vom urmări împreună să fie cel mai vizionat film românesc în lume

Și pentru că Emanoil Petruț este un artist complet, care a  jucat peste 100 de roluri în piese de teatru și aproximativ 50 de roluri în cele mai mari filme românești, evocarea acestui mare nume din cinematografia românească va fi făcută de către actorul Sorin Francu, directorul Teatrului Municipal ”Maior Gh. Pastia”.

Evenimentul va fi prezentat de Marilena Șerbănuț.

“Ciprian Porumbescu”, primul dintr-o serie de patru programate a fi proiectate în luna februarie 2024, este un film biografic românesc în două părți, regizat în 1973 de Gheorghe Vitanidis. Rolurile principale sunt interpretate de Vlad Rădescu, Tamara Crețulescu, Emanoil Petruț, Emilia Dobrin, Sebastian Papaiani și Dan Ionescu.

Pe data de 15 februarie 2024, de la ora 18.00 vă invităm să vizionați filmul ”Patima”, pe 22 februarie 2024, de la ora 18.00 vă invităm la ”Tudor”, iar pe 29 februarie 2024, de la ora 18.00 vă invităm la ”Amintiri din Copilărie”.

Accesul este liber în limita locurilor disponibile!

 

Biroul de Presă al Primăriei Municipiului Focșani

 


În lipsa unui acord scris din partea Ziarului de Vrancea, puteţi prelua maxim 500 de caractere din acest articol dacă precizaţi sursa şi inseraţi vizibil link-ul articolului: #insertcurrentlinkhere

Ziarul de Vrancea  nu este responsabil juridic pentru conţinutul textelor din comentariile de mai jos. Responsabilitatea pentru mesajele dumneavoastra vă revine în exclusivitate.

Comentarii: 0

Adaugă comentariu
Trebuie să fii autentificat pentru a putea posta un comentariu.
Ziarul de Vrancea doreste ca acest site sa fie un spatiu al discutiilor civilizate, al comentariilor de bun simt. Din acest motiv, cei care posteaza comentarii la articole trebuie sa respecte urmatoarele reguli:
1. Sa se refere doar la articolul la care posteaza comentarii.
2. Sa foloseasca un limbaj civilizat, fara injurii, calomnii, comentarii antisemite, xenofobe sau rasiste.
3. Sunt interzise atacurile la adresa autorilor, daca acestea nu au legatura cu textul.
4. Username-ul sa nu fie nume de personalitati ale vietii publice sau parodieri ale acestora.
Autorul unui articol poate fi criticat pentru eventuale greseli, incoerenta, lipsa de documentare etc.
Nerespectarea regulilor mentionate mai sus va duce la stergerea comentariilor, fara avertisment si fara explicatii.
Abaterile repetate vor avea drept consecinta interdictia accesului la aceasta facilitate a site-ului.