Timp Liber

Luna plină din 31 octombrie, un fenomen rar care are loc o dată la 19 ani

Ziarul de Vrancea
31 oct 2020 1316 vizualizări
Credit foto: NASA, Jeff Williams
Credit foto: NASA, Jeff Williams

În 31 octombrie, noaptea de Halloween, cerul va fi luminat de o Lună plină care are loc în această zi o dată la 19 ani.

Chiar dacă nu va fi atât de mare ca celelalte din acest an, dacă cerul va fi senin, puteți admira Luna plină din 31 octombrie, denumită și Luna Albastră.

Această Lună plină, cunoscută în America de Nord sub numele de „Luna Vânătorului”, este cu atât mai specială deoarece este a doua care apare în octombrie. Asta înseamnă că evenimentul astronomic de astăzi este o „Lună Albastră”, iar octombrie este singura lună din 2020 în care are loc de două ori Luna plină, potrivit NASA.

Cu toate acestea, deoarece Luna plină vine într-un moment în care satelitul natural al Terrei se află la cea mai mare distanță de Pământ (peste 405.000 km) va fi și o „MicroLună”, opusul unei „SuperLuni”, ceea ce înseamnă că pe cer va apărea puțin mai mică decât Luna plină obișnuită.

Când se produce în România Luna Albastră

În România, faza de Lună Plină se va produce în 31 octombrie la ora 16:49.

Luna octombrie a debutat cu o Lună plină, denumită și „Luna Recoltei”, care a avut loc pe 1 octombrie. „Luna Recoltei” este prima Lună plină care urmează echinocțiului de toamnă, care în acest an a avut loc în 22 septembrie, și de obicei cade în octombrie o dată la câțiva ani, arată NASA.

Fazele lunii în octombrie / Credit foto: NASA, JPL-Caltech

O Lună Albastră nu are această culoare, așa cum ar tinde unii să creadă. Termenul a început să fie folosit în anii 1940 de către colaboratorii revistei de astronomie „Sky and Telescope” pentru a defini o Lună plină suplimentară dintr-un ciclu sezonier, iar în timp această denumire s-a împământenit.

Luna plină din 31 octombrie nu va fi așa de mare

Precum toate lunile pline, Luna Albastră apare în est, aproape de apusul Soarelui, și dispare în vest, aproape de răsăritul Soarelui.

În medie, Luna orbitează la o distanță de aproximativ 385.000 de kilometri de Pământ. În timpul unei MicroLuni pline, cum se întâmplă de Halloweenul din acest an, Luna se află la o distanță suplimentară de maximum 50.000 km în plus față de Pământ decât ar fi în timpul unei SuperLuni pline ce are loc la perigeu, cel mai apropiat punct al satelitului nostru față de pe Terra în timpul orbitei sale, conform NASA.

Luna s-a aflat la cea mai mare distanță de Pământ vineri, 30 octombrie, și a constat în 406.400 kilometri.

Chiar dacă nu va fi atât de mare ca celelalte din acest an, dacă cerul va fi senin, puteți admira Luna plină din 31 octombrie, denumită și Luna Albastră.

Sursa: descopera.ro Autor: Mihaela STOICA 10.31.2020


În lipsa unui acord scris din partea Ziarului de Vrancea, puteţi prelua maxim 500 de caractere din acest articol dacă precizaţi sursa şi inseraţi vizibil link-ul articolului: #insertcurrentlinkhere

Ziarul de Vrancea  nu este responsabil juridic pentru conţinutul textelor din comentariile de mai jos. Responsabilitatea pentru mesajele dumneavoastra vă revine în exclusivitate.

Comentarii: 0

Adaugă comentariu
Trebuie să fii autentificat pentru a putea posta un comentariu.
Ziarul de Vrancea doreste ca acest site sa fie un spatiu al discutiilor civilizate, al comentariilor de bun simt. Din acest motiv, cei care posteaza comentarii la articole trebuie sa respecte urmatoarele reguli:
1. Sa se refere doar la articolul la care posteaza comentarii.
2. Sa foloseasca un limbaj civilizat, fara injurii, calomnii, comentarii antisemite, xenofobe sau rasiste.
3. Sunt interzise atacurile la adresa autorilor, daca acestea nu au legatura cu textul.
4. Username-ul sa nu fie nume de personalitati ale vietii publice sau parodieri ale acestora.
Autorul unui articol poate fi criticat pentru eventuale greseli, incoerenta, lipsa de documentare etc.
Nerespectarea regulilor mentionate mai sus va duce la stergerea comentariilor, fara avertisment si fara explicatii.
Abaterile repetate vor avea drept consecinta interdictia accesului la aceasta facilitate a site-ului.