Foto | A doua seară a Galelor Teatrale Focșănene
A doua seară a „Galelor Teatrale Focșănene” a adus pe scena Teatrului Municipal „Maior Gheorghe Pastia” o adaptare dramaturgică după „Ulise” a lui James Joyce – „Molly Bloom”, în viziunea lui Radu Aldulescu. Penelopa modernă, interpretată magistral de focșăneanca Raluca Gheorghiu-Culda, a dat șansa spectatorilor, ce au făcut neîncăpătoare sala de spectacole a Teatrului din Focșani, să fie părtași nopții premegătoare celebrei Bloomsday, sărbătorită după personajul principal al romanului „Ulise” - Leopold Bloom.
Într-un spectacol inedit, creat de imaginația unuia dintre cei mai titrați scriitori ai secolului XX, monologul unei femei frumoase, acompaniat de o prestație scenică memorabilă, a adus în prim plan „hemoragia discursului feminist și ovulul unui complicat proces cognitiv”, cum bine sublinia Vasile Spiridon.
O piesă modernă, la limita vulgarității, sau peste limită pentru unii, ce trezește în conștiința actuală noțiunea de femeie liberă ce poate gândi fără a cunoaște cenzura și care poate lua atitudine în fața indiferenței, câteodată mitocănească, a bărbatului alături de care își petrece cele mai orgasmice momente ale vieții ei.
Nu e un reper a ceea ce înseamnă viața de zi cu zi a unui cuplu ci un semnal de alarmă vizavi de cum ar trebui să se desfășoare interacțiunea dintre parteneri, bine desenat de Raluca Gheorghiu-Culda în tablouri erotice, de multe ori colorate în imaginație față de satisfacerea nevoilor sexului frumos.
Plăsmuirea celor două zeci și cinci de amanți ante și postmaritali ai eroinei, în realitate doar unul – Boylan, poate fi o avanpremieră a celei de-a treia zi a Galelor Teatrale Focșănene – „Dineu cu proști”, din 14 martie, pus în scenă de actorii Teatrului Național I.L. Caragiale din București – Horaţiu Mălăele, Mircea Rusu, Medeea Marinescu, Aylin Cadîr, Alexandru Bindea, Ovidiu Cuncea, Costina Cheyrouze, Teodora Mareş, Dorin Andone, Alexandru Georgescu.