Timp Liber

Două proiecte organizate de Centrul de Tineret Focșani

Dan Chiriac
23 iul 2019 1549 vizualizări

Din calendarul de activităţi pentru tineret al Centrului de Tineret Focsani, aprobat de Ministerul Tineretului si Sportului, doua proiecte au avut loc în săptămâna 15-21 iulie, astfel:
 

1. " Educaţie pentru siguranţa şi sănătatea tinerilor!"  - în data de 18 iulie 2019, la tabăra Gălăciuc

 Scopul proiectului este formarea unui comportament preventiv, adecvat, astfel încât tinerii să fie pregătiţi să acţioneze pentru a se ajuta şi pentru a ajuta şi pe alţii, chiar in situatii de urgenţă (prin sesiuni informative despre masuri de prim ajutor, educatie sexuala, despre capuse, despre alimentatia sanatoasa, despre un stil de viata sanatos…).

Tinerii de la Scoala Postliceala Sanitara “Hippocrate” – Focsani, alături de cadre didactice - Andreea Cîcu şi Vîlcu Mihaela colaboratori si coordonatori în acest proiect, au participat la câteva activităţi sportive într-un mediu sănătos şi au impărţit materiale informative tinerilor aflaţi în Cheile Tişiţei, prin care se promovează mişcarea şi cele mai  importante beneficii ale practicării exerciţiilor fizice moderate, modurile în care mişcarea creşte calitatea vieţii.

 2. " Tinerii intre teorie si practica" - in data de 17 iulie 2019, în tabăra Gălăciuc.

   Scopul acestui proiect este promovarea cunoştinţelor practice şi teoretice cu privire la diferite domenii de carieră pentru tinerii liceeni. Proiectul se doreşte a fi o punte între teorie şi practică, o metodă de invăţare prin implicare, prin participarea efectivă a tinerilor la activităţi din diferite domenii, care să ii ajute la stabilirea unei direcţii în cariera lor viitoare. In data de 17 iulie 2019 a avut loc prima activitate a acestui proiect, intitulată "Sport-Tin", aceasta desfăşurându-se la CA Gălăciuc si la care au participat 16 tineri de la Direcţia Generală de Asistenţă Socială şi Protecţia Copilului Vrancea, alături de care a fost profesorul de educatie fizica Atanasiu Zinel .Sportul aduce nu numai distracţtie şi relaxare, dar este şi un instrument de dezvoltare a abilităţilor sociale, atât de utile. Sportul te invaţă să fii competitiv, dar corect ş onest.  Sportul te antrenează să îmbini competitivitatea cu integritatea. Sportul îi invaţă pe tinerii noştri să-şi creeze relaţii interumane de calitate, să socializeze şi să se bucure de viaţă atât în anii de şcoală, cât şi mai târziu, în viaţa de adult. Participanţii au fost implicaţi în diverse activităţi sportive, concursuri sportive pe echipe şi individuale, iar unii dintre aceşti tineri, cei pasionaţi de sport, poate se vor orienta către o astfel de carieră. 

Comunicat DJST Vrancea


În lipsa unui acord scris din partea Ziarului de Vrancea, puteţi prelua maxim 500 de caractere din acest articol dacă precizaţi sursa şi inseraţi vizibil link-ul articolului: #insertcurrentlinkhere

Ziarul de Vrancea  nu este responsabil juridic pentru conţinutul textelor din comentariile de mai jos. Responsabilitatea pentru mesajele dumneavoastra vă revine în exclusivitate.

Comentarii: 0

Adaugă comentariu
Trebuie să fii autentificat pentru a putea posta un comentariu.
Ziarul de Vrancea doreste ca acest site sa fie un spatiu al discutiilor civilizate, al comentariilor de bun simt. Din acest motiv, cei care posteaza comentarii la articole trebuie sa respecte urmatoarele reguli:
1. Sa se refere doar la articolul la care posteaza comentarii.
2. Sa foloseasca un limbaj civilizat, fara injurii, calomnii, comentarii antisemite, xenofobe sau rasiste.
3. Sunt interzise atacurile la adresa autorilor, daca acestea nu au legatura cu textul.
4. Username-ul sa nu fie nume de personalitati ale vietii publice sau parodieri ale acestora.
Autorul unui articol poate fi criticat pentru eventuale greseli, incoerenta, lipsa de documentare etc.
Nerespectarea regulilor mentionate mai sus va duce la stergerea comentariilor, fara avertisment si fara explicatii.
Abaterile repetate vor avea drept consecinta interdictia accesului la aceasta facilitate a site-ului.