Astăzi despre: Ion Vodă cel Viteaz | Un geniu militar vizionar. Domnitorul care a anticipat importanța artileriei pe câmpul de luptă formând cea mai importantă artilerie a timpului. A bătut monedă de aramă, crescând avuţia ţării. Sfârtecat de turci
Ioan Vodă cel Viteaz (alternativ Ioan Vodă cel Cumplit sau Ioan Vodă Armeanul), (n. 1 ianuarie 1521 – d. 14 iunie 1574, Roșcani, Moldova) a fost domnul Moldovei din februarie 1572 până în iunie 1574. După domnia sa, în Moldova a fost introdusă instituția mucarerului.
Cei mai mulţi dintre noi au auzit de Ioan Vodă cel Cumplit din povestirea lui Dumitru Almaş. Era cel pe care îl rupseseră caii în patru.
Studiind arta militară a turcilor, tătarilor, polonezilor şi germanilor, Ioan le învaţă punctele tari şi punctele slabe. Geniul său militar se întrevede în momentul în care anticipează importanţa artileriei pe câmpul de luptă. Într-un spirit cu adevărat vizionar, Ioan Vodă formează cea mai însemnată artilerie a timpului. Într-o epocă în care marile state dispun de 30-40 de tunuri, Ioan ajunge la impresionantul număr de 200, cele mai multe realizate chiar în Moldova, după schiţe aprobate de voievod. Tunurile moldoveneşti erau mai uşoare, mai mici şi mai manevrabile, necesitând doar atelaje de câte doi cai. Totodată, domnitorul ordonă şi consturcţia unor ateliere de fabricat pulbere
Cronicarii vremii sale nu au prea multe cuvinte de laudă la adresa lui: era un mercenar egoist, violent, care căsăpea boierii şi preoţii prin fel şi fel de torturi. B.P. Hasdeu este cel care, pe la 1865, îl va transforma într-un erou şi un vizionar, căutând să-I găsească un precedent lui Cuza care tocmai împroprietărise tăranii şi secularizase averile mănăstireşti.
În timpul domniei sale a dus o politică de întărire a autorității princiare, lovind în boierime, care l-a numit „Ioan Vodă cel Cumplit”.[4] A vrut să preia domnia încă de la răsturnarea lui Alexandru Lăpușneanu de către Despot Vodă. Neizbutind și nefiind ajutat nici de tătari, polonezi sau germani, se retrage la Constantinopol. Exilat la Rhodos în urma insistențelor reînscăunatului Alexandru Lăpușneanu, ajunge negustor de pietre scumpe, obținând avere și trecere la Constantinopol . Punându-se în legătură cu boierii moldoveni, între care cu Ieremia Golia Cernăuțeanul, nemulțumit de prea multa plecare către polonezi a lui Bogdan Lăpușneanu, fiul lui Alexandru Lăpușneanu, jurând credință turcilor, Ioan Vodă câștigă tronul Moldovei. Bogdan Lăpușneanu e învins și gonit cu tot ajutorul polonez, ba chiar înlăturat și din Polonia. Văzându-și visul împlinit, caută să-și asigure tronul în exterior, punându-se bine și cu turcii și cu polonezii, pe de o parte, iar pe de alta asmuțindu-i pe unii împotriva altora prin tot felul de iscodiri, uneltiri și minciuni. Pe plan intern, persecută și chinuie cumplit pe boieri și clerici, de unde și supranumele de „cel Cumplit”. În curând însă se ivesc piedici în domnia lui.
Alexandru al II-lea Mircea și fratele său Petru Șchiopul pătrund în primăvara anului 1574 în Moldova, cu sprijin turcesc, pentru a-l instala pe acesta din urma pe tronul principatului în locul lui Ioan Vodă.
Aliat cu cazacii din Zaporojia, se aruncă într-un șir de lupte, care reprezintă momentele cele mai glorioase ale domniei acestui voievod.[5] Întâmpină armata invadatoare a lui Alexandru Vodă al Munteniei, care susținută și de un contingent otoman îl aducea pe Petru Șchiopul domn în Moldova, învingând-o într-o acțiune fulgerătoare lângă Jiliște, la vadul Râmna (Râmnicu Sărat). Pune la Târgoviște domn pe un credincios de-al său, Vintilă, îndreaptându-se apoi spre Brăila, unde se refugiase Petru Șchiopul. Aici se dă o bătălie în care Ioan Vodă învinge, după care se îndreaptă spre Bugeac pentru a-i sprijini pe cazaci. Învinge trei corpuri de oaste turcească la Tighina și Cetatea Albă. Are loc o nouă expediție în vara lui 1574, alcătuită din turci, tătari și munteni. În timp ce Ioan Vodă îi învinge și alungă pe tătari, Golia e trimis să-i țină pe turci la Dunăre. Turcii reușesc să treacă, iar Golia fuge spre Ioan Vodă aflat cu oștirea lângă iezerul Cahulului, direcție în care se îndreaptă și oastea turcă. Aici se dă lupta și călărimea boierilor în frunte cu Golia trece la dușman. Sosirea tătarilor îi copleșește pe moldoveni, care se retrag în satul Roșcani, în apropiere. După o lungă și eroică, dar și zadarnică rezistență, Ioan Vodă s-a predat, primind asigurări că oștenii săi vor fi, în schimb, cruțați. Turcii îl ucid însă legându-l de cozile a două cămile, pentru a-l sfârteca (10-11 iunie). Oștirea, care nu apucase să părăsească locul luptei, se întoarce atunci spre turci, și oștenii lui Ioan Vodă reîncep lupta pentru a răzbuna moartea mișelească a voievodului.
Îngrijorați de zvonurile pe care le primeau despre mulțimea dușmanilor, înainte de bătălia de la Iezerul Cahulului, întrebându-și Domnul despre acest aspect, Ioan Vodă le-ar fi dat răspunsul: „îi vom socoti în luptă”.
Familie
A fost fiul lui Ștefăniță și al unei armence, care provenea din familia armeană Serpega, fiica lui Basarab cel Tânăr Țepeluș. Ioan Vodă a fost căsătorit înainte de domnie cu Maria Rostowski și ca domn, cu Maria Huru, fiica boierului Lupea Huru, pârcălab de Hotin. A avut un fiu, Ștefan Surdul, domnitor în Țara Românească (iunie 1591 - noiembrie 1592).
După moartea lui Ioan Vodă cel Viteaz, doi frați de-ai lui după mamă și un nepot, au ajuns pe tronul Moldovei: Ioan "Nicoară" Potcoavă (Crețul), Alexandru Sarpega și Petru Cazacul, care era fiul lui Alexandru, iar un alt frate și un alt nepot au fost doar pretendenți: Constantin (frate) și Lazăr (nepot).[5]
Note
^ Alexandru D. Xenopol, Istoria românilor din Dacia Traiană, Editura Cartea Românească, București, 1925, vol. V, pp. 86-107
^ http://genealogy.euweb.cz/balkan/balkan18.html Lipsește sau este vid: |title= (ajutor)
^ Giurescu, Constantin C. (1946), Istoria românilor. III, Partea a doua, Dela moartea lui Mihai Viteazul până la sfârșitul epocei fanariote (1601-1821), București: Fundația Regală pentru Literatură și Artă, pp. 462–463
^ Controversatul Ioan Vodă Armeanul: a fost numit „cel Viteaz“ de popor și „cel Cumplit“ de boieri. Pe aceștia din urmă îi îngropa de vii, 13 ianuarie 2016, Elisabeth Bouleanu, Adevărul, accesat la 5 septembrie 2016
^ a b Lucian Predescu, p.425
^ Lucian Predescu, p. 425
^ Giurescu & Giurescu, p.332
Bibliografie
1940 - Lucian Predescu -- Enciclopedia Cugetarea
1975 - Constantin C. Giurescu, Dinu C. Giurescu -- Istoria românilor
Legături externe
Commons
Wikimedia Commons conține materiale multimedia legate de Ioan Vodă cel Cumplit
Unibuc CLASSICA
Nicu Parlog (20 martie 2009). „Ioan Vodă cel Cumplit – Voievodul de Cremene”. Descoperă
5 lucruri inedite despre Ion Vodă cel Cumplit Arhivat în 6 septembrie 2013, la Wayback Machine., 12 aprilie 2013, Claudiu Padurean, România liberă
De la Wikipedia, enciclopedia liberă
Ioan Vodă cel Cumplit, un geniu militar vizionar
Studiind arta militară a turcilor, tătarilor, polonezilor şi germanilor, Ioan le învaţă punctele tari şi punctele slabe. Geniul său militar se întrevede în momentul în care anticipează importanţa artileriei pe câmpul de luptă. Într-un spirit cu adevărat vizionar, Ioan Vodă formează cea mai însemnată artilerie a timpului. Într-o epocă în care marile state dispun de 30-40 de tunuri, Ioan ajunge la impresionantul număr de 200, cele mai multe realizate chiar în Moldova, după schiţe aprobate de voievod. Tunurile moldoveneşti erau mai uşoare, mai mici şi mai manevrabile, necesitând doar atelaje de câte doi cai. Totodată, domnitorul ordonă şi consturcţia unor ateliere de fabricat pulbere. Nici armata nu se prezenta rău. Alcătuită din răzeşi şi boieri mici şi având în spate o bogată experienţă a luptelor cu turcii, beneficia de tactică şi mobilitate. Răzeşii se bazau foarte mult pe straşnicele ghioage, din lemn de esenţă tare şi ghintuite la capăt, care zdrobeau uşor armura şi coiful inamicului.
Altă armă importantă era paloşul moldovenesc, care semăna mai mult cu un iatagan. Infanteriştii se foloseau şi de cetele de săteni înarmaţi cu coase, iar caii moldavi se remarcau prin iuţeală şi rezistenţă. Despre spiritul de luptă uimitor al ostaşilor moldoveni vorbesc cronicari străini precum Graziani, Reichersdorf sau Bielski. În această vreme Ioan Vodă cel Viteaz mai dispune de un ajutor de nădejde: cazacii, refugiaţi din Rusia, Polonia, Kulmukya sau Cerchezia, care nu îi sufereau nici pe turcii musulmani, nici pe polonezii catolici. Conduşi de câte un ataman, porneau jafuri în care dovedeau o cruzime nemaipomenită, drept pentru care turcii i-au botezat Cozaq (nebuni liberi). Ioan angajează 12 sotnii căzăceşti pentru a lupta de partea sa, atamanii Pokotilo şi Swiercewski rămânându-i fideli domnitorului până în ultima clipă.
ioanvodasuper jpg jpeg
Boierii l-au urât din tot sufletul pe domnitor. Şi sentimentul era reciproc. Ioan nutreşte convingerea că boierii şi clericii sunt responsabili de starea precară a ţării, pentru că îi exploatează pe ţărani şi pentru că ţes numai comploturi. Răzeşii erau fundamentul armatei, prin urmare cu cât erau mai bine hrăniţi, cu atât aveau performante mai bune ca soldaţi. Luând taxă de la ei doar o zecime din cât le luau boierii, reuşeşte să umple visteria şi să devină un erou în ochii poporului. În schimb aplică pedepse crunte mai-marilor, arzându-i sau îngropându-i de vii. Ba mai mult, Ioan Vodă cel Cumplit face o mişcare politică îndrăzneaţă, menită să învrăjbească bogaţii şi să-i ţină numai într-un scandal:dăruieşte unele moşii mănăstirilor şi unele domenii mănăstireşti boierilor. Nu este de mirare că boierimea complota împotriva voievodului, până şi în cele mai îndepărtate cancelarii vorbindu-se despre mazilire sau asasinat.
Turcii pe de altă parte, văzând că ţara prosperă, dublează tributul, o măsură pe care Ioan o respinge categoric şi se pregăteşte de marea înfruntare. O ameninţare poate chiar mai mare venea din partea doamnei Chiajna, care plătise porţii o sumă importnată în avans pentru a cumpăra tronul pentru fiul său, Petru Schiopul. În primăvara lui 1574, acesta şi Alexandru al II-lea Mircea, fratele său, pătrund în Moldova pentru a ocupa tronul. Cu neînduplecarea caracteristică, Ioan cuvântează în faţa divanului boieresc şi le cere participanţilor să se ridice la luptă. Luptător feroce şi tactician abil, Ioan obţine o primă mare victorie la Jilişte, aproape de Râmnicu sărat, unde armata de moldoveni şi de cazaci, nu foarte numeroasă, o decimează pe cea de turci, valahi şi secui. Petru Schiopul abia scapă, retrăgându-se la Brăila. La Târgovişte voievodul îl înscăunează pe Vintilă Vodă, care este un fel de vicerege, unind practic Moldova cu Tara Românească. O unire care nu a durat mai mult de patru zile.
Bravul voievod se îndreaptă apoi spre Brăila, pe care o asediază, spre disperarea turcilor care îi trimit o solie cu mesajul simbolic de zece gloanţe, zece săgeţi şi zece ghiulele, o ironie pe care domnitorul nu o tolerează şi îi răstigneşte pe trimişi în faţa cetăţii. În cele din urmă izbuteşte să se înstăpânească asupra Brăilei, nemilosul lider transformând cetatea într-o baie de sânge. Incurajat de acest mare succes, Ioan Armeanul se îndreaptă acum vertiginos spre Cetatea Albă (Akkerman) şi Chilia. La Lăpuşna se războieşte teribil cu turcii şi tătarii, într-un nou exemplu de strategie militară spontană. Ioan masacrează şi pustieşte cele două cetăţi ale lui Stefan cel Mare. Trei corpuri de armată turceşti cad sub paloşul moldav la Tighina şi Cetatea Albă. Mărturiile vorbesc despre forţa colosală a domnitorului, un veritabil Hercule, care în lupta de la Roşcani smulge singur un tun împotmolit în noroi şi trage cu el în turci. Se mai spune că pentru a-şi mai destinde oştenii obosiţi, vodă mai făcea câte o demonstraţie frângând în mâini potcoave de cai.
Victoriile lui Ioan îi aduc la capătul răbdării pe turci, care decid că trebuie să ia măsuri mai radicale pentru a scăpa de domnitorul care nu ştie să cedeze. Aşadar, se adună o oaste uriaşă de turci, tătari şi munteni, în jur de 200.000 de oameni, care pornesc spre Dunăre cu gândul să scape de viteazul domn o dată pentru totdeauna. Se mai pregăteşte de atac şi o oaste de tătari. Uşor neîncrezător, Ioan, după ce îl pune să jure pe cruce că nu va trăda, îl trimite pe Ieremia Golia să-i înfrunte pe turci. Presimţirea armeanului se adevereşte însă, pârcălabul trădându-l pentru 30 de pungi cu galbeni şi unindu-se cu turcii la Iezerul Cahului. Oastea moldo-cazacă este copleşită, retrăgându-se în satul Roşcani.
Turcii atacă în valuri succesive, iar moldovenii se străduiesc să respingă ienicerii, rezistând eroic. Turcii asaltează mereu, dar Ioan luptă cu aceeaşi ferocitate. Lovitura fatală o dă însă natura, epntru că un potop distruge pulberea de tun, iar apoi trei zile de caniculă extenuează soldaţii care până atunci s-au repezit înfuriaţi cu paloşurile în duşmani. Rămas cu 7000 de oşteni, Ioan Vodă cel Cumplit se sacrifică pentru ei, acceptând să se predea. El impune însă trei condiţii:oştenii să fie cruţaţi, cazacii să fie lăsaţi să se întoarcă acasă şi el să fie trimis viu lui Selim. Şi Ahmed Paşa, şi Petru Schiopul se jură că vor respecta cerinţele. În cortul turcilor, mândru, Ioan declară ferm că nu va vorbi decât cu sultanul. Atunci Cigalazade, un italian turcit, săvârşeşte teribila faptă:îl înjunghie în inimă pe domnitor, aperând probabil la vreo recompensă. Ce urmează este un spectacol crunt:ienicerii îi taie capul şi îi leagă trupul de patru cămile, care biciuite îl sfâşie în bucăţi. Ienicerii se reped spre rămăşiţele voievodului, ca să le folosească drept talismane pentru a căpăta forţă. Văzând acestea, moldovenii dezarmaţi şi cazacii din suită se aruncă asupra turcilor, pierind cu toţii, mai puţin 12 zaporojeni lăsaţi în viaţă pentru că îi impresionează peste măsură pe otomani.
Astfel se sfârşeşte episodul voievodului de cremene, unul dintre cele mai interesante personaje ale evului mediu românesc. Fratele lui, Nicoară Potcoavă, va ajunge ataman al cazacilor zaporojeni, şi pentru puţin timp pe tronul Moldovei. Cu realizări remarcabile în fulgerătoarea sa domnie, Ioan Vodă cel Cumplit ne-a lăsat un exemplu de bravură şi o poveste interesantă pe care nu ar trebui să o dăm uitării…(historia.ro)
Anunțuri ZdV Premium
De același autor
