Astăzi despre: Savantul român care a descoperit insulina: Nicolae Paulescu - victimă a unei mari nedreptăți - meritele i-au fost recunoscute după 40 de ani
Nicolae Constantin Paulescu (n. 8 noiembrie 1869, București – d. 19 iulie 1931, București) a fost un om de știință român, medic fiziolog, profesor la Facultatea de Medicină din București, care a contribuit la izolarea hormonului pancreatic antidiabetic, numit mai târziu insulină.
Iată ce spunea marele istoric Nicolae Iorga despre savantul român: „Profesorul Paulescu, care a trăit ca un mucenic și a murit ca un sfânt, a înfățişat în chipul cel mai expresiv pe învățatul român, aşa cum îl fac cele mai bune tradiții ale țării noastre. Cine l-ar fi văzut discret, rece, tăcut, nu şi-ar fi dat seama de opera pe care acest om o avea în urma sa. A trebuit ca moartea să dezlege pe prietenii cei mai de aproape, pe ucenicii cei mai credincioşi, pentru ca revelația să se producă şi să se cunoască numărul şi însemnătatea descoperirilor lui“.
Ca medic, s-a remarcat prin devotamentul și grija față de oameni, indiferent de starea socială, etnie sau rasă. Teologul Nicolae Mladin (viitorul Mitropolit al Ardealulul) spunea într-un articol din Revista Teologică (1942) că „Paulescu este pentru știința românească – în sanctuarul științei universale – ceea ce este Pasteur pentru Franța“. Marele savant Nicolae Paulescu obișnuia să participe la slujbele religioase la biserica „Sfântul Anton“ din București, iar pilda minunată a vieții sale a fost confirmată și de cele 30.000 de persoane care l-au condus pe ultimul drum.
Concepția filosofico-științifică a omului de știință român reliefează unitatea dintre natural și supranatural, recunoscând drept cauză primară a creației pe Dumnezeu. Noțiunile teologice tratate de Nicolae Paulescu au inclus existența lui Dumnezeu (volumele „Fiziologie filosofică“, „Noțiunile de suflet și Dumnezeu în fiziologie“) și patimile sufletești („Instincte sociale, patimi și conflicte, remedii morale“). Demonstrația existenței unei cauze primare a vieții, nematerială, unică, Înțeleaptă, este termenul sublim la care ne conduce fiziologia. Această cauză primară este Dumnezeu. În analiza patimilor sufleteşti, Paulescu porneşte de la credința ortodoxă că legea supremă care conduce societățile este iubirea. Orice greşeşte iubirii devine patologic, patima reprezentând pervertirea instinctului biologic şi psihologic.(hellosanatate.ro)
Nicolae Constantin Paulescu s-a născut la 8 noiembrie 1869 în București, în mahalaua Răzvan[5] pe Calea Moșilor nr. 69, ca fiu al lui Costache Paulescu, negustor și al Mariei Paulescu (născută Dancovici). El învață la „Școala primară de băieți nr. 1, Culoarea de Galben” și, în 1880, se înscrie la „Gimnaziul Mihai Bravul” (Liceul Mihai Viteazul), pe care-l va absolvi în 1888.[6] Încă din anii liceului, a dovedit o înclinare pentru științele naturale, pentru fizică și chimie, precum și pentru limbile străine, clasice și moderne.
Paulescu a studiat medicina la Paris, începând cu anul 1888, obținând în 1897 titlul de medic cu teza Recherches sur la structure de la rate (Cercetări asupra structurii splinei). A lucrat în spitale din Paris, mai întâi ca extern la spitalul „Hôtel-Dieu” (1891-1894) cu profesorul Étienne Lancereaux, ilustru clinician și anatomo-patolog și apoi, ca intern (1894-1897) și medic secundar (1897-1900) la spitalul Notre Dame du Perpétuel-Secours, ca adjunct al profesorului Lancereaux și secretar de redacție al revistei Journal de Médecine Interne.[6] În anii 1897-1898 a urmat și cursuri de biochimie și fiziologie la Facultatea de Științe din Paris, obținând în 1899 titlul de Doctor în Științe cu lucrările Cercetări experimentale asupra modificărilor ritmului mișcărilor respiratorii și cardiace sub influența diverselor poziții ale corpului și Cauze determinante și mecanismul morții rapide consecutivă trecerii de la poziția orizontală la verticală. În anul 1901, obține la Universitatea din Paris al doilea doctorat în științe cu dizertația Étude comparative de l'action des chlorures alcalines sur la matière vivante (Studiu comparativ asupra acțiunii clorurilor alcaline asupra materiei vii).
Revenit în țară în anul 1900 este numit profesor de fiziologie la Facultatea de Medicină și Director al Clinicii de Medicină internă la spitalul St. Vincent de Paul din București.
În anul 1902 își deschide cursul de fiziologie cu prelegerea „Generația spontanee și darwinismul în fața metodei experimentale” [6] iar în 1905 ține trei lecții („Finalitatea în biologie”, „Materialismul”, „Suflet și Dumnezeu”) ce vor alcătui volumul Noțiunile „suflet” și „Dumnezeu” în fiziologie[6], publicat în același an și reeditat în 1944[7] și 1999.[8] Concepțiile sale antidarwiniene vor determina o polemică cu Nicolae Leon și Dimitrie Voinov în paginile revistelor Convorbiri literare și Spitalul.
Activitate științifică
Cercetările științifice ale lui Paulescu s-au concentrat în domeniul fiziologiei[9], privind în special metabolismul glucidelor, patogeneza diabetului zaharat, rolul pancreasului în asimiliția nutritivă, coagularea sângelui, mecanismul morții subite ș.a. În 1906 a elaborat o metodă originală de extirpare a hipofizei - situată profund, între creier și baza craniului - pe cale trans-temporală, întâi pe câine apoi, a fost aplicată în chirurgia hipofizei la om.[10] Cercetările lui inovatoare în chirurgia hipofizei au inspirat, mai târziu, activitatea neurochirurgului american Harvey Cushing.[11]
Nicolae Paulescu
În sesiunea din 23 iulie 1921 a Societății de Biologie, Nicolae Paulescu prezintă în patru comunicări rezultatele cercetărilor sale privind acțiunea extractului pancreatic în cazuri de diabet, comunicări ce sunt publicate în revista Societății
Paulescu publică separarea unui principiu activ antidiabetic din pancreas, pe care îl denumește pancreina, și în numărul din 31 august 1921 al revistei de specialitate Archives Internationales de Physiologierevistă cu apariție simultană în Franța și Belgia. În anul 1922, Paulescu obține, de la Ministerul Industriei și Comerțului din România, brevetul de invenție nr. 6255 intitulat „Pancreina și procedeul său de fabricare”.
În nici una din publicații, Paulescu nu amintește de experimentele similare publicate de Israel Kleiner încă din 1915 și 1919.
Aceste publicații au precedat cu 8-10 luni anunțarea de către Frederick Banting și Ch. Herbert Best din Toronto (Canada) a descoperirii insulinei.[19] Bazându-se - posibil - pe o traducere incorectă a textului articolelor publicate, Banting și Best neagă influența rezultatelor la care ajunsese profesorul Paulescu și afirmă că deși Paulescu a demonstrat eficacitatea extrasului pancreatic în a reduce cantitatea zahărului sau a ureei din sânge a animalelor diabetice, el ar fi declarat că injecțiile nu ar avea efect:
„Paulesco has recently demonstrated the reducing effects of whole gland extract upon the amounts of sugar, ureea and acetone bodies in the blood and urine of diabetic animals. He states that injections into peripheral veins produce no effect and his experiments show that second injections do not produce such marked effect as the first. ”
— Banting FG & Best CH., Journal of Laboratory and Clinical Medecine, 1922
Comitetul de acordare a Premiului Nobel pentru Fiziologie sau Medicină din anul 1923 îi recompensează pe Frederick G. Banting și John Macleod [2] pentru demonstrarea primului tratament eficace pentru diabet la om.
În ce-i privește pe Banting și Best, Ian Murray îi considera drept niște cercetători care au confirmat descoperirile lui Paulescu.[21] Răspunzând campaniei internaționale inițiată de fiziologul scoțian Ian Murray,[22][23] profesorul A.W.K. Tiselius, vicepreședinte al Fundației Nobel, recunoaște în 1969 meritele lui Nicolae Paulescu în descoperirea tratamentului antidiabetic, exprimându-și speranța că „opera de pionerat” a lui Paulescu va fi elogiată cum se cuvine de forurile științifice internaționale [24]. În cartea The Priority of N.C. Paulescu in the Discovery of Insulin,[25] publicată în 1976 profesorul Ioan Pavel a prezentat documente incontestabile care atestă meritele lui Nicolae Paulescu.
În anul 1990, Nicolae Paulescu a fost numit post mortem membru al Academiei Române.
Prioritățile medico-chirurgicale
Prof. univ.[26] Constantin Ionescu-Târgoviște în articolul ”Despre știința lui Paulescu si neștiința altora”[27] enumeră 20 de priorități medico-chirurgicale ale prof. Paulescu, între care:
1897. Nicolae Paulescu demonstrează (contrar opiniilor unor autori ai timpului) că coagularea sângelui obținut din vena suprahepatică se face aproximativ în același timp cu coagularea sângelui obținut din vena portă sau din venele periferice;
1897. Realizează, în colaborare cu Reynier, anastomoza mucoasei, cap-la-cap, a venelor, ureterului și coledocului.
1897. Clasifică glandele vasculare în trei categorii și anume: a) glande de natură epitelială cu secreție exocrină și endocrină, exemplu ficatul și pancreasul; b) glande de natura epitelială cu secreție doar endocrină, exemplu tiroida și glandele suprarenale; c) glande de natura conjunctiv-limfatica care nu au canale excretorii, exemplu, splina, timusul sau ganglionii limfatici.
1898. Elaborează un tratament pentru anevrisme în general și al anevrismului aortic în special, prin utilizarea injecțiilor cu colagen (gelatina) steril, introdus subcutanat.
1898. Priorități în studiul funcției tiroidei și tulburările asociate acesteia.
1898. Priorități în cercetarea „specificității celulara în cancere”, adică dezvoltarea cancerului din celulele țesutului în care acesta apare, infirmând astfel teoria „indiferenței celulare”, adică a caracterului nespecific al acestei maladii.
Activitate politică
Steagul Ligii Apărării Naționale Creștine
Concepția politică a lui Paulescu aparținea de extrema dreaptă și susținea românizarea fascismului, în special prin lansarea unei deșănțate propagande antisemite.
În 1922, Paulescu a înființat, alături de Alexandru C. Cuza, Uniunea Națională Creștină, primul partid din Europa care a adoptat zvastica drept simbolul său oficial. Un an mai târziu, cei doi au pus bazele Ligii Apărării Naționale Creștine și au păstrat zvastica neagră în mijlocul tricolorului românesc ca însemn al noului partid. Paulescu a fost vicepreședintele Ligii și șeful filialei Ilfov, la a cărei inaugurare declara:
„România Mare e ca un fruct splendid de o frumusețe uimitoare. Dar ea poartă în sânul ei un parazit de curând pripășit care-i suge toată vlaga. Acest vierme neadormit e Jidanul, care îi otrăvește fiii în cârciumi nenumărate, care îi răpește fecioarele și le face să devină sterpe, care prin tot felul de speculații fură pâinea de la gura bieților Români și care, în sfârșit, prin Francmasonerie, prin Socialism, prin Bolșevism, încearcă să aducă pe acești jefuiți în starea urgisită de robi ai lui Iuda.”
— N.C. Paulescu, Apărarea Națională, 22 noiembrie 1925 [28]
„Pericolul evreiesc” este plasat de Paulescu în registrul sexualității interetnice :
„Și când cugeți că sunt cu sutele și cu miile sărmanele fecioare române, murdărite de jidani, și că ele nu îndrăznesc să denunțe pe acești monștri, din cauza rușinii care a pângărit pentru totdeauna sufletul lor dezonorat. Nenorocitele Margarite, violate de Fauști tăiați împrejur și respingători, ceea ce le așteaptă este mai întâi moașa jidoafcă care le mântuie prin avortare și care în același timp le suflă și ultima para, pe urmă Curtea cu jurați și în sfârșit ocna umedă, dacă prin sinucidere n-au pus un termen suferințelor lor de martire. ”
— N.C. Paulescu, Spitalul, Coranul, Talmudul, Cahalul și Francmasoneria, 1913 [29]
Influența lui Paulescu asupra lui Corneliu Zelea Codreanu, fondatorului Legiunii Arhanghelul Mihail, a fost asumată deschis de acesta din urmă:
„Articolele profesorilor Cuza și Paulescu erau citite cu religiozitate de tot tineretul... erau adevărate transporturi de muniții prin care noi învingeam argumentările presei jidănești. ”
— Corneliu Zelea Codreanu, Pentru Legionari, 1936 [30].
Ca mentor[31][32] al lui Corneliu Zelea Codreanu, Paulescu a fost martorul principal al apărării în procesul acestuia din 23 martie 1924. Cu această ocazie declara:
„Cauza ajunsă înaintea domniilor-voastre este conspirația Forțelor Oculte mondiale de a ni se lua dreptul la suveranitate și de a fonda aici în spatiul carpato-ponto-dunărean Israelul european. Israelul european: stat bi-național cu evreii clasa conducatoare și exploatatoare în calitate de națiune învingătoare și cu noi, românii, clasa subordonată și exploatată în calitate de națiune învinsă. ”
— citat de Șerban Milcoveanu în „Pentru ce a fost asasinat Corneliu Zelea Codreanu”, 2007 [33].
Pentru Paulescu, evreii erau păduchi care trebuiau eliminați de pe teritoriul țării:
„Scopul nostru este isgonirea Jidanilor. Deparazitarea nu s-ar putea face pe spinarea vecinilor care fiind și ei până peste cap de paduchi, ar refuza mortiș să mai primească și pe ai noștri. Ar trebui deci ca toate țările infectate de jidani să stabilească de comun acord o cloacă (în Palestina, în Africa sau în America) unde să-și poate fiecare arunca lăturile. ”
— N.C. Paulescu, Apărarea Națională, 1 februarie 1925 [34]
Nicolae Paulescu a fost membru în Senatul legionar[3].
În anul 2005, după studierea scrierilor antisemite ale lui Nicolae Paulescu, organizația International Diabetes Federation a decis să renunțe la orice asociere cu Nicolae Paulescu și să nu accepte decernarea de premii în numele lui Paulescu la congresele organizației.
Cine a descoperit insulina?
Laguesse în 1893 și Leonid V. Sobolev în 1899 au sugerat că insulele lui Langerhans (descoperite de acesta în 1869) produc o substanță care controlează metabolismul carbohidratilor.[35]. Această substanță a fost numită "insulină" de belgianul Jean de Meyer în 1909. În 1903 John Rennnie și Thomas Fraser au încercat fără succes un tratament oral cu extras de cod (care are insulele separate de pancreasul exocrin). În 1904 au încercat injectarea hipodermica la om, dar au renunțat datorită efectelor secundare. În 1906, la Berlin, Georg Zuelzer a aplicat metoda precipitării proteinelor din extrasul pancreatic cu alcool și a testat acest tratament pe 8 pacienți, constatând eliminarea glicozuriei și cetonuriei, dar au renunțat din nou datorita efectelor secundare. În 1908 Ernest Scott a obținut reducerea glucozei urinare la 3 câini cu extras de pancreas tratat cu alcool. Efectul hipoglicemiant al unui extract pancreatic injectat intravenos la câinele pancreatectomizat a fost demonstrat de Israel S. Kleiner (1915, 1919).[36] Efectul unui extract pancreatic asupra corpilor cetonici și ureii (substante produse în diabetul zaharat dezechilibrat) a fost demonstrat de Paulescu (1921). Descoperirea unui extract pancreatic eficace în tratamentul diabetului la om îi aparține lui James B. Collip, care a lucrat sub îndrumarea lui John J.R. Macleod la Toronto în 1921.
„Pancreina” brevetată de Paulescu în aprilie 1922 era un extract apos al omogenizatului tisular de pancreas bovin, purificat (parțial) prin acidulare cu acid clorhidric și neutralizat cu hidroxid de sodiu. Acest preparat a fost administrat de Paulescu bolnavilor săi sub formă de clismă și nu a avut nici un efect asupra glicemiei.[37] În 1916 Nicolae Paulescu a izolat substanța pe care a numit-o pancreină, injectând extractul său în vena jugulară a unor câini diabetici și observând că glicemia lor patologică a revenit temporar la normal.[38] Impuritățile conținute de pancreină o făceau însă inutilizabilă pentru uz uman. Cu puțin timp după terminarea acestor experiențe, savantul român a fost mobilizat în armata română.[39] După război, începând cu iulie 1921, a publicat patru articole în care își descria cercetările, ultimul dintre ele, cel mai detaliat, apărând la finele lui august 1921.
În 1901, după ce a primit o diplomă în medicină (1887) și doctorate în fiziologie (1898) și științe naturale (1899) de la Universitatea din Paris, Paulescu s-a întors în România, la facultatea de medicină a Universității din București.)</ref> și co-autor cu deja 18 ani în urmă, alături de președintele Academiei franceze de medicină (Etienne Lancereaux), al unui tratat de medicină și nosologie (1903)[40], le făcuse cunoscute lumii și el, exact în aceeași perioadă, la cinci ani după succesele lui experimentale[41]) în condițiile în care dascălul savantului român - Étienne Lancereaux - a fost primul care să sugereze că diabetul este o maladie care își are originea într-o afectare a pancreasului. Canadienii citiseră despre cercetările și rezultatele lui Nicolae Paulescu[42], cum cunoșteau și despre rezultatele similare obținute de Israel Kleiner și, mai înainte, germanul Zuelzer și încă alții, însă cel puțin în cazul articolelor lui Paulescu nu fuseseră capabili să le înțeleagă corect (traducând greșit din limba franceză "non plus" din textul articolului lui Nicolae Paulescu, prin aproximativul "no bon". Pe de altă parte, canadienii au detectat totuși și defecte reale, obiective, în metoda, protocolul și interpretarea rezultatelor savantului român,[42] și impulsionați de înaltele exigențe ale lui MacLeoad au sfârșit prin a ajunge la utilizarea terapeutică a unui extract purificat la care Paulescu, din lipsă de fonduri și sprijin multidisciplinar (biochimiști), n-a ajuns.
Insulina a fost purificată suficient pentru uzul clinic, pentru prima oară, de biochimistul canadian James B. Collip în decembrie 1921 prin tratarea omogenizatului tisular de pancreas bovin cu alcool, eter și din nou alcool. Acest extract și-a dovedit eficacitatea în mod spectaculos începând din ianuarie 1922, când a fost injectat de Frederick G. Banting bolnavilor de la Toronto General Hospital.
În ciuda contribuțiilor sale în domeniul metabolismului uman, Nicolae Paulescu este ignorat de școala de medicină și istoriografia științifică occidentale (de exemplu monografia "The Pancreas: An Integrated Textbook of Basic Science, Medicine, and Surgery" (Edited by H. G. Beger, A. L. Warshaw, M. W. Büchler, R. A. Kozarek, M. M. Lerch, J. P. Neoptolemos, K. Shiratori, D. C. Whitcomb, and B. M. Rau, Blackwell Publishing Limited 2008), o lucrare-mamut cu mai bine de 1000 de pagini și care debutează cu o istorie a contribuțiilor medicale la înțelegerea rolului și modului de funcționare ale pancreasului, numele românului Paulescu nu este menționat), care sunt pentru moment încă dominante în lume, și asta în virtutea unui dublu standard (vezi mai jos decizia "International Diabetes Federation" din 2005) care face ca, de exemplu, un savant austriac precum Max Clara, care s-a folosit în cercetările lui de cadavrele victimelor naziste[43] să fie în continuare recunoscut (se păstrează astfel și azi în manualele de medicină și în atlasele de histologie occidentale încă numele celulelor descoperite de el - "celulele Clara") pentru contribuțiile lui; o dovadă a aceluiași dublu standard este și faptul că atlasul de anatomie întocmit de Eduard Pernkopf - un alt savant austriac și nazist înfocat[43], tot atât de înfocat ca și colaboratorii lui[43] în munca de întocmire a lucrării, despre care chiar și în 1990 "New England Journal of Medicine" scria că "este o lucrare excepțională de mare utilitate pentru anatomiști și chirurgi"[43], dar la realizarea căreia s-au folosit cadavre furnizate de naziști (din care o minoritate erau evrei[44]) - este și azi folosit, în ciuda simpatiilor politice naziste ale autorului. În mod similar, Herman Stieve, un cercetător german al efectelor stresului asupra sistemului reproducător și endocrin, a fost păstrat în funcția de director al Institutului de Anatomie din Berlin de noul regim al Republicii Federale Germania[43], asta deși a folosit în cercetările lui cadavre furnizate de Gestapo, iar rezultatele cercetărilor lui pe cadavrele femeilor condamnate la moarte și stresate prin anunțarea datei execuției mai sunt încă și azi citate de unii cercetători occidentali[43], în ciuda bestialității protocoalelor imaginate de medicul berlinez.
Poziția Academiei Române (2021)
În data de 21 iulie 2021 Academia Română a organizat o comemorare a centenarului descoperirii insulinei. Printre vorbitorii care au adus un omagiu științific lui Nicolae Paulescu s-au aflat Irina Cajal Marin, subsecretar de stat în Ministerul Culturii, și Aurel Vainer, președinte de onoare al Federației Comunităților Evreiești din România.[45] În absența președintelui Ioan-Aurel Pop, conducerea Academiei Române a fost reprezentată de vicepreședintele Răzvan Theodorescu. Un grup de intelectuali a protestat public contra acestei manifestări, arătând că doctorul Paulescu „A fost una din figurile proeminente ale naționalismului extrem, antisemitismului și rasismului în climatul ideologic și politic al României interbelice. A fost autorul celui mai radical discurs antisemit cunoscut în spațiul românesc”.[46] Acest protest a fost considerat nefondat de președintele Ioan-Aurel Pop, care a declarat în 26 iulie 2021: „Nu mi se pare justificat și nu are legătură cu momentul. Oamenii nu s-au adunat pentru descoperitorul insulinei, denumită inițial pancreină, s-au strâns ca să marcheze pentru publicul larg o mare descoperire care s-a dovedit extrem de importantă pentru viitor, insulina, indiferent de confesiunea sau naționalitatea celui care a făcut-o.”[47] În 6 august 2021 Ioan-Aurel Pop a revenit asupra poziției sale: „Nu va avea loc în acest an, la Academia Română sau sub egida Academiei, nicio conferință despre descoperirea insulinei”, a afirmat el într-un mesaj e-mail adresat profesorului Peter Manu de la Universitatea Hofstra(en) din statul New York și membru de onoare al Academiei de Științe Medicale a României, mesaj destinat publicării și reprezentând poziția oficială a președintelui Academiei Române.[48] În 7 august 2021 mass-media au relatat despre anularea sesiunii omagiale programate pentru 1–3 septembrie în organizarea vicepreședintelui Victor Voicu, pe fondul schimbării atitudinii unor instituții românești în scandalurile publice în jurul unor personaje istorice cu trecut antisemit.[49] Într-un interviu acordat RFI România în 8 august 2021, Peter Manu a comentat această secvență de evenimente și declarații petrecute într-un interval de două săptămâni, declarând că „mitul Paulescu este adânc înfipt în imaginarul românesc” și „ideea că Paulescu este cel care a descoperit insulina este certifiabil falsă, nu este susținută de nimeni în afara României și a fost instrumentalizată ca un mit pe timpul național-comunismului”.(Wikipedia.ro)
Anunțuri ZdV Premium
În categoria Timp Liber
De același autor
