Astăzi despre: un martir pe altarul științei - Nicolae Ionescu-Sisești
Nicolae Ionescu-Șișești (n. 11 februarie 1888, Șișești, județul Mehedinți în familia preotului Constantin Ionescu – d. 17 august 1954, București) a fost un medic neurolog român, profesor de Neurologie la Facultatea de Medicină din București, director al Clinicii de Neurologie a Spitalului Colentina-București, membru corespondent (din 1939) al Academiei Române
Fratele său mai mare a fost viitorul savant agronom Gheorghe lonescu-Siseşti, directorul Institutului de Cercetări Agronomice al României şi, în repetate rânduri, ministru al agriculturii
După ce audiază două semestre la Leipzig prelegerile de Psihologie experimentală ale lui Wilhelm Wundt, se hotărăște totuși pentru studiul medicinei. Se înscrie la facultatea de medicină a Universității din București și își continuă studiile la Paris. Se orientează de la început pentru specialitatea de Neurologie și va fi extern, intern, apoi "chef de clinique" (prima treaptă în ierarhia medicilor de spital în Franța), sub conducerea lui Georges Guillain(fr) în renumita clinică de neurologie a spitalului Salpêtrière din Paris.
După ce a obţinut, în 1929, titlul de doctor în medicină cu o teză privitoare la tumorile măduvei spinării, N. Ionescu-Sisești a fost numit şef de serviciu la Spitalul Salpêtrière, leagănul şi centrul vital al neurologiei franceze. Doctorul român a fost, totodată, cooptat în colectivul de organizare a cursurilor de specializare în bolile nervoase, primind, în 1931, Premiul „Potain” al Academiei de Medicină din Paris
În anul 1932 vine la București, devenind unul din colaboratorii cei mai apropiați ai lui Gheorghe Marinescu. La moartea acestuia în 1938, devine urmașul său ca profesor titular de Neurologie la facultatea de medicină și director al clinicii de Neurologie în Spitalul Colentina din București. Având un deosebit dar oratoric, prelegerile sale clinice au rămas întipărite în memoria celor ce le-au audiat.
Ionescu-Șișești a adus contribuții valoroase în domeniul patologiei tumorale a măduvei spinării, siringomieliei și siringobulbiei, reflexelor psiho-galvanice, în studiul tonusului mușchilor striați, asupra rolului spațiului perivascular în migrarea antigenilor în creier, în domeniul neuroinfecțiilor. S-a stins din viață în anul 1954 în urma unei infecții contractate în laborator.
Nicolae Ionescu-Șișești a fost fratele academicianului Gheorghe Ionescu-Șișești.
Activitatea științifică
În afara unui mare număr de articole publicate în reviste de specialitate din țară și străinătate precum și referate la congrese științifice, Ionescu-Șișești a fost autorul monografiilor, publicate în limba franceză, Tumeurs médullaires associées à un processus syringomyélique (Tumori medulare asociate cu un proces siringomielinic, 1929), La Syringobulbie - contribution à la physiopathologie du tronc cérébral (Siringobulbia - contribuție la fiziopatologia trunchiului cerebral, 1932). Această ultimă monografie a fost reeditată în 1986 în limba engleză la sugestia renumitului neuropatolog J. Godwin Greenfield de la National Hospital for Nervous Diseases din Londra, fiind considerată drept o lucrare clasică privind fiziologia și patologia bulbului rahidian.
Împreună cu Gheorghe Marinescu, Oskar Sager și Arthur Kreindler, Ionescu-Șișești a fost co-autorul monografiei Le Tonus des muscles striés (Tonusul mușchilor striați, 1937), prefațată de neurofiziologul englez Sir Charles Sherrington.
De la Wikipedia, enciclopedia liberă
În clinică se comporta ca un maestru dornic să stimuleze simţul responsabilităţii discipolilor săi. Prefera să nu formuleze „verdictul” asupra unui diagnostic decât după ce, pe rând, toţi colaboratorii săi, de la externul novice şi până la versatul şef de lucrări, îşi exprimaseră opinia personală.Investigaţiile sale ştiinţifice au acoperit un larg registru de probleme. A cercetat stăruitor leziunile provocate de bolile infecţioase ale sistemului nervos, mai cu seamă la nivelul creierului. În ultimii ani ai vieţii a studiat rolul spaţiilor din jurul vaselor sanguine în propagarea bacteriilor, a virusurilor şi a metastazelor canceroase. O atenţie deosebită a acordat encefalitelor copilului mic, preocupându-se de modul în care creierul sugarilor reacţionează faţă de agenţii infecţioşi”
Eminentul medic român a încetat din viaţă la Bucureşti, pe 16 august 1954. Confraţii care l-au tratat îi puseseră diagnosticul de leucemie, dar când, peste un an, doctorul Ioan Olteanu, colaboratorul său cel mai apropiat, a murit în urma unei afecţiuni prezentând acelaşi tablou clinic, afecţiune identificată a fi histoplasmoza, a devenit evident că cei doi cercetători căzuseră jertfă unei infecţii contractate de la animalele de laborator. Histoplasmoza este provocată de anumite ciuperci microscopice care invadează organismul animalelor şi, incidental, al omului, transmiţându-se prin inhalarea sporilor ce plutesc în aer
(dosaresecrete.ro/)
Anunțuri ZdV Premium
În categoria Timp Liber
