Timp Liber

Astăzi despre: Un mister care se încăpăţânează să rămână mister. Negustorul de suflete, al cărui nume se confundă cu sfârşitul Rusiei ţariste: Grigori Rasputin - simbolul unei presupuse „înapoieri” a ruşilor, a superstiţiilor şi imoralităţii

Ziarul de Vrancea
30 dec 2023 5595 vizualizări

Grigori Efimovici Rasputin (în rusă Григо́рий Ефи́мович Распу́тин; n. 21 ianuarie 1869, Pokrovskoye, Tyumen Oblast[*], Tyumensky Uyezd[*], Imperiul Rus – d. 30 decembrie 1916,Petrograd, Imperiul Rus) a fost un mistic rus care a avut o mare influență asupra familiei ultimului țar al dinastiei Romanov. Rasputin a jucat un rol foarte important în viața Țarului Nicolae al II-lea, a Țarinei Alexandra și a unicului lor fiu, Țareviciul Alexei, care a suferit de hemofilie. El este unul dintre cele mai controversate personalități ale secolului al XX-lea, deși, în zilele noastre, Rasputin este văzut de cei mai mulți istorici ca un țap ispășitor. El a jucat un rol minor, dar spectaculos, în prăbușirea dinastiei Romanov.

 

Rasputin a fost denumit și Călugărul nebun, în ciuda faptului că el nu a fost niciodată călugărit și nu a ținut niciodată secret faptul că era căsătorit. Este posibil să fi fost stareț al congregației religioase nerecunoscute oficial a hlîstilor și despre el se credea că este vindecător care folosea puterea credinței. Mulți contemporani, printre care și familia ultimului țar al Rusiei, îl considerau pe Rasputin stareț, pe motiv că manifesta puteri vindecătoare și pentru că se arăta înțelept.[5] Unii comentatori îl consideră pe Rasputin drept un personaj a cărei carieră trebuie înțeleasă în contextul specific rusesc al "nebuniei întru Hristos"[6] (în rusește юродивый (iurodivîi)) - bizantinii, ca și restul populațiilor de religie ortodoxă din orientul continentului european au cunoscut și ei "nebunia întru Hristos", însă aceasta nu s-a manifestat nicăieri atât de radical ca în Rusia.[7]

El este unul dintre cele mai controversate personalități ale secolului al XX-lea, deși, în zilele noastre, Rasputin este văzut de cei mai mulți istorici ca un țap ispășitor. El a jucat un rol minor, dar spectaculos, în prăbușirea dinastiei Romanov.

Data de naștere a lui Rasputin nu este cunoscută cu certitudine, cea mai des amintită fiind cea de 10 ianuarie 1869. Datele avansate de mulți cercetători și de numeroșii lui biografi sunt cuprinse între anii 1863 și 1873.

Primii ani de viață

Grigori Efimovici Rasputin s-a născut în familia unor țărani într-un sătuc siberian de pe râul Tura, Pokrovskoie, în gubernia Tobolsk (în zilele noastre regiunea Tiumen). Pe la 18 ani, a petrecut trei luni într-o mânăstire. Aici a intrat în secta desprinsă din Biserica Ortodoxă Rusă a hlîstilor. La scurtă vreme după ce a părăsit mânăstirea, a vizitat un om venerat ca sfânt, care avea o colibă în zonă, Macarie. Macarie a avut o influență uriașa asupra tânărului. Rasputin s-a căsătorit în 1889 cu Parascovia Fiodorovna, având împreună trei copii. În 1901 a părăsit satul natal și a plecat în pelerinaj. În timpul călătoriei sale, a vizitat Grecia și Ierusalimul. Călătoria lui Rasputin în Balcani era motivată de intenția acestuia de a se călugări: voia să intre în comunitatea ortodoxă a rușilor de la Muntele Athos, mai exact la Mânăstirea Sfântul Pantelimon, însă constatând răspândirea comportamentelor homosexuale printre călugării atoniți, acesta decide, scârbit, să plece înapoi, abandonând ideea. Întors acasă și împărtășindu-i șocat lui Macarie experiența neplăcută printre călugării atoniți, acesta îi va spune că mânăstirile sunt un loc inevitabil al ispitei, drept pentru care mântuirea (sufletului) lui va trebui să vină mai degrabă din afara mânăstirilor, anume în lume.[8][9] În 1903, Rasputin a ajuns la Petrograd, unde s-a proclamat stareț posesor al unor puteri tămăduitoare egale cu ale profeților.

Vindecătorul țareviciului

Țareviciul Alexei suferea de hemofilie, boală pe care o moștenise de la străbunica sa pe linie maternă, regina Victoria. Rasputin a fost considerat de către țar și țarină ultima speranță pentru vindecarea copilului lor. Cei doi părinți au căutat neîncetat un tratament pentru însănătoșirea fiului lor și, în 1905, au apelat la carismaticul țăran să-l vindece pe bolnav. Se spunea că Rasputin avea puterea de a vindeca prin puterea rugăciunilor și se pare că, într-adevăr, starea țareviciul s-a îmbunătățit într-o oarecare măsură. Scepticii au pretins că el ar fi obținut ceva rezultate prin intermediul hipnozei. Se povestește că în timpul unei crize grave a țareviciului, Rasputin, aflat în acel moment în casa sa din Siberia, ar fi reușit să-i ușureze suferința copilului aflat în Petrograd prin intermediul rugăciunilor.

Țarul îl numea pe Rasputin prietenul nostru, probabil un semn al încrederii de care se bucura acesta în ochii membrilor familiei imperiale. Rasputin a avut asupra țarinei Alexandra o influență personală și politică considerabilă, în mod special după ce Alexei a fost atacat de o albină în vara anului 1905. După cum se povestește, Rasputin ar fi alergat în ajutorul băiatului și ar fi strigat "Ужальте его и вы умретe!" ("Înțeapă-l și vei muri!”). Albina a zburat din preajma bolnavului și asta a fost interpretată ca o manifestare a puterilor sfinte ale lui Rasputin.

Poziția lui Raputin în biserică i-a permis să-și crească influența asupra lui Alexei. Este verificat că mai înainte de a-l cunoaște pe Rasputin, țarina se plângea că fiul ei l-a întristat pe Iisus cu purtările lui hulitoare. După întâlnirea cu Rasputin, țarina declara fericită că țareviciul a recunoscut injustețea drumului pe care se angajase. Țarul și țarina îl considerau pe Rasputin un om al lui Dumnezeu și un profet, iar țarina credea sincer că Dumnezeu vorbește prin gura lui Rasputin. Această relație poate fi apreciată și în contextul relației tradiționale, vechi și foarte puternice între Biserica ortodoxă rusă și pătura conducătoare a imperiului. Un alt factor important era probabil originea germană protestantă a țarinei: ea era foarte fascinată de noua sa religie ortodoxă, dar se pare că îi lipsea discernământul asupra unora dintre practicile religiei rușilor.

 

Controversele

În acest timp, Rasputin a devenit un personaj extrem de controversat, ducând o viață scandaloasă alături de femeile-discipol din înalta societate petersburgheză. Mai mult, a fost văzut de multe ori apelând la serviciile prostituatelor, sau bând până la pierderea cunoștinței, sau participând la chefuri de zile și nopți neîntrerupte. Era un tip libidinos, bădăran, murdar, de multe ori purtându-se în mod scandalos în public.

Deși fascina pe multe dintre femeile de condiție bună din Sankt Peterburg, el nu era acceptat de societatea aristocratică din capitala imperiului, care considera că pur și simplu nu se potrivește cu rangul familiei imperiale.

Trebuie spus însă că între Rasputin și biserica ortodoxă rusă au existat relații tensionate. Sfântul Sinod l-a atacat frecvent pe Rasputin și, datorită acestui fapt, au fost lansate o mulțime de zvonuri neadevărate despre viața sa. De aceea, o mulțime de povești despre isprăvile lui trebuie privite cu o doză de scepticism. Datorită faptului ca Rasputin era un oficial al curții imperiale, apartamentele sale erau supravegheate neîncetat, așa că există și dovezi credibile despre modul său de viață.

În conformitate cu afirmațiile fiicei lui Rasputin, Maria, acesta a "cercetat" secta hlîstilor, dar nu a devenit un membru al ei, mai mult chiar, a respins-o. În vreme ce lumea occidentală era interesată mai degrabă de practicile sexuale ale sectanților, (legată se pare de credința că smerenia poate fi atinsă numai prin autopervertire), Rasputin era înfricoșat de credința conform căreia iertarea divină poate fi obținută prin autoflagelare, (o altă practică a sectanților).

Precum cei mai mulți creștini-ortodocși, Rasputin credea cu tărie că trupul lumesc este un dar sacru oferit de Dumnezeu. Dobândirea harului divin prin afundarea în păcat pare să fi fost una dintre învățăturile secrete pe care le-a predicat și practicat Rasputin în cercul aristocratelor. Ideea că dobândirea harului divin se poate face prin îndreptarea păcatelor nu era una nouă. Se înțelegea că păcatul este o parte de neseparat a condiției umane, responsabilitatea credincioșilor fiind aceea de a fi conștienți de păcatele lor și de a fi dispuși să le mărturisească, prin aceasta ajungând la smerenia creștină.

În timpul primului război mondial, Rasputin a devenit ținta acuzațiilor de influență nepatriotică la curte. Nepopulara țarină era descendentă a unor principi germani, iar "prietenul" ei, Rasputin, era acuzat că ar fi spion german.

Când Rasputin s-a arătat interesat să meargă pe front ca să binecuvânteze trupele la începutul războiului, Comandantul Suprem, Marele Duce Nicolae, i-a promis că-l va spânzura, dacă se arată în zonă. Rasputin a pretins mai apoi că a avut o revelație cum că armatele rusești nu vor obține succese până când țarul în persoană nu va prelua comanda operațiunilor militare. Țarul Nicolae al II-lea, căruia îi lipsea o pregătire militară adecvată, și-a asumat o responsabilitate uriașă, care a avut consecințe tragice pentru el, familia lui și pentru toată Rusia.

Cât timp țarul era departe pe front, influența lui Rasputin asupra țarinei a crescut considerabil. În scurtă vreme a devenit confidentul și sfătuitorul Alexandrei. A convins-o pe împărăteasă să numească în posturi importante din guvern persoane din cercul lui de discipoli. Urcând pe scara puterii, Rasputin a ajuns să se culce cu femei din înalta societate în schimbul favorurilor politice. Datorită în mare măsură ravagiilor făcute de lupte și într-o mai mică măsură datorită acțiunilor anarhice ale lui Rasputin, economia imperiului se deteriora într-un ritm rapid. În multe cazuri, țarina și sfătuitorul său erau blamați pentru toate relele care se petreceau în acele vremuri. De exemplu:

Vladimir Purișkevici era un membru marcant al Dumei. Pe 19 noiembrie 1916, Purișkevici a ținut un discurs fulminat în Dumă în care a afirmat: 'Miniștrii țarului au fost transformați în marionete, marionete ale căror sfori au fost luate cu fermitate în mâini de Rasputin și Împărăteasa Alexandra Fiodorovna – geniul răului din Rusia și țarina... care a rămas o nemțoaică pe tronul rusesc, înstrăinată de țară și poporul său.'

Felix Iusupov a aprobat discursul, iar după aceea l-a contactat pe Purișkevici, care a fost de acord să participe la o tentativă de asasinare a lui Rasputin.

Influența lui Rasputin asupra familiei Romanov a fost folosită de politicienii și ziariștii care voiau sa aducă un afront la adresa cinstei dinastiei, să-l facă pe țar să renunțe la puterea absolută și să separe biserica de stat. Rasputin a contribuit fără să vrea la propagandă, intrând în dispute publice cu clericii, pe tema influenței pe care o avea la curte și a modului desfrânat de viața. Nobili din poziții importante pe lângă țar și unele partide politice din Dumă au cerut în mod răspicat îndepărtarea lui Rasputin de la curte. În mod necugetat, Rasputin a făcut să scadă respectul pentru țar în rândul supușilor săi.

Asasinarea și legendele care o înconjoară

Legendele cu privire la asasinarea lui Rasputin sunt poate mai bizare decât cele despre viața sa neobișnuită. Odată ce au decis că influența lui Rasputin asupra țarinei îl făcea prea primejdios pentru Imperiu, un grup de nobili l-au momit pe acesta în palatul conducătorului complotiștilor, Prințul Felix Iusupov. Aici, Rasputin a fost ospătat cu prăjituri și cu vin în care fusese pusă o anumită cantitate de cianură. Conform poveștilor spuse după moartea sa, Rasputin nu a fost afectat de otravă, (cantitatea de cianură folosită fiind suficientă pentru uciderea a șase persoane). Hotărât să-și ducă la îndeplinire planul, Iusupov s-a dus după un revolver, cu care l-a împușcat pe Rasputin în piept, acesta din urmă căzând la pământ. După o jumătate de oră, când Iusupov a revenit să verifice cadavrul, (sau după alte versiuni, când a venit să-și ia haina din cameră), Rasputin a sărit în picioare și l-a atacat pe prinț, care a fugit să-și anunțe prietenii despre incident.

Rasputin s-a repezit împleticit către poarta palatului, amenințând că-i va denunța țarinei pe toți conspiratorii. Un alt glonț l-a nimerit pe fugar, care s-a prăbușit în zăpadă. Conspiratorii l-au lovit cu bâtele, după care l-au aruncat în râul Neva, uitându-se la el cum se scufunda, satisfăcuți că, până la urma, "Inamicul Statului" era mort.

După trei zile, trupul lui Rasputin – otrăvit, împușcat de două ori și bătut – a fost pescuit din râu și autopsiat. Cauza morții a fost stabilită că a fost înecul. Brațele lui au fost găsite în poziție verticală, ca și cum ar fi încercat să se elibereze de legăturile cu care fusese imobilizat.

Dovezi recente

Detaliile despre asasinat date de Felix Iusupov nu rezistă la o examinare mai atentă. Declarația dată la poliție pe 16 decembrie, mărturisirea făcută câtă vreme a fost în exil în Crimeea în 1917, cartea pe care a scris-o în 1927 și depozițiile făcută sub jurământ în 1934 și 1965 au fost toate diferite între ele. Până de curând, lipsa dovezilor a făcut imposibilă emiterea unor ipoteze credibile.

În conformitate cu raportul de autopsie nepublicat al profesorului Kossorotov și a reviziilor de mai târziu ale doctorului Vladimir Jarov din 1993 și a Derrick Pounder din 2004/5, nu a fost găsită otravă activă în stomacul lui Rasputin. Nici concluziile despre faptul că s-a înecat nu mai par sigure la o a doua cercetare. Cert este ca Rasputin a fost bătut în mod sistematic și înjunghiat cu o armă cu lamă, dar au existat diferențe în ceea ce privește numărul și calibrele revolverelor folosite.

Toate aceste descoperiri au făcut să se schimbe în mod semnificativ raportul cu privire la moartea lui Rasputin. Rapoarte ale serviciilor britanice de informații din 1916 arată că britanicii erau profund preocupați de înlocuirea de către Rasputin a miniștrilor filoenglezi din guvernul Rusiei, dar mai mult decât atât, de insistențele lui de retragere a trupelor rusești din război. Această retragere ar fi permis Germaniei să-și mute trupele de pe frontul de răsărit pe cel de vest, astfel depășind numeric armatele aliaților, ceea ce ar fi dus la o victorie aproape sigură a Puterilor Centrale. Indiferent dacă Rasputin pleda doar pentru cauza încetării războiului sau chiar ar fi putut să o determine, este clar că britanicii erau profund îngrijorați de o asemenea activitate defetistă.

Conform afirmațiilor profesorului Pounder, dintre cele trei gloanțe de pistol, cel de-al treilea, care i-a străpuns fruntea, a avut un efect fatal instantaneu. Acest al treilea foc de armă aduce și anumite dovezi neașteptate. În viziunea lui Pounder, sprijinită de raportul departamentului de arme de foc al Muzeului Imperial al Războiului, al treilea glonț diferă de celelalte două care i-au provocat răni în piept. "Calibrul și proeminența marginilor lustruite" sugerează existența unui glonț necămășuit din plumb. La acea dată, majoritatea armelor foloseau gloanțe cămășuite cu metal dur, doar britanicii folosind pentru revolverele ofițerești Webley cartușe cu gloanțe necămășuite. Pounder a ajuns la concluzia că glonțul care a provocat rana fatală a fost un glonț rotund necămășuit Webley 0,455 inch.

Chiar martorii la asasinat au mărturisit că singurul om care a avut asupra sa un revolver Webley a fost locotenentul Richard Dewdney, un ofițer britanic atașat stației SIS din Petrograd. Această afirmație a fost mai apoi sprijinită în timpul unei audiențe a ambasadorului britanic Sir George Buchanan la țar, când Nicolae al II-lea a afirmat că suspectează pe un ofițer englez tânăr, fost coleg de școală cu Iusupov. Într-adevăr, Dewdney îl cunoscuse pe Iusopov la Universitatea Oxford. Un alt ofițer englez, căpitanul Chappers, se născuse chiar în palatul Iusupov în 1876, între cele două familii existând legături extrem de strânse.

Confirmarea faptului că Dewdney, împreună cu un alt ofițer, căpitanul David Sharp, s-a întâlnit cu Iusupov în săptămânile premergătoare asasinatului, poate fi găsită în jurnalul șoferului englezilor, Kyle Mason. Ultima însemnare a fost făcută exact în noaptea de dinainte de crimă. Mason a afirmat că "este un fapt puțin cunoscut că Rasputin nu a fost împușcat de un rus, ci de un englez". El a indicat că cel vinovat a fost un avocat din aceeași parte a țării ca Mason însuși. Dewdney era născut la cam zece mile de locul de naștere al șoferului, toată viața descriindu-se ca "avocat pledant", în ciuda faptului că nu a practicat niciodată această meserie.

Dovezi că asasinatul nu a decurs conform planului pot fi găsite in scrisoarea trimisă de Chappers lui Scale, opt zile mai târziu: "Deși chestiunile nu au decurs în totalitate conform planului, obiectivul nostru a fost atins în mod clar ... câteva întrebări stânjenitoare au fost deja puse despre o implicare mai largă. Dewdney încearcă să scape și nu vă va face probleme".

La reîntoarcerea în Anglia, Richard Dewdney a arătat întregii familii un cartuș pe care a pretins că l-a avut de la scena crimei.

Nimic dintre toate acestea nu este o dovadă hotărâtoare pentru a afla adevărul despre ce s-a întâmplat în noaptea de 16/17 decembrie, dar prezintă dovezi mai logice legate de faptul care s-a întâmplat. Dewdney și-a ars toate însemnările înainte de moartea sa din 1961, iar fiul lui a murit și el patru ani mai târziu, fără să clarifice în vreun fel problema morții lui Rasputin.

"Duhul lui Grigori Efimovici Rasputin"

După moartea lui Rasputin, secretarul lui, Simonovici, și-a dat seama că au fost transferate mari sume de bani în contul fiicei răposatului, Maria, și că, în general, toate afacerile acestuia erau lăsate în ordine.

Cu mai multe săptămâni înainte de a fi asasinat, Rasputin a scris următoarele:

"Scriu și las în urma mea această scrisoare la Sankt Peterburg. Simt că voi părăsi această viață înainte de 1 ianuarie. Vreau să fac cunoscut poporului rus, Papei, Rusiei, mamei și copiilor mei, pământului rusesc, ce trebuie să înțeleagă. Dacă voi fi ucis de asasini de rând, și în mod special de frații mei, țăranii ruși, tu, țarul Rusiei, nu trebuie să te temi de nimic pentru copiii tăi, ei vor domni sute de ani în Rusia. Dar dacă voi fi omorât de boieri, nobili și dacă ei îmi vor vărsa sângele, mâinile lor vor rămâne mânjite cu sângele meu, pentru 25 de ani și ei nu-și vor spăla mâinile de sângele meu. Ei vor părăsi Rusia. Frații își vor ucide frații, se vor ucide și se vor uri și pentru 25 de ani nu vor fi nobili în țară. Țar al pământului Rusiei, dacă vei auzi sunetul clopotului care îți va spune că Grigori a fost ucis, trebuie să știi asta: dacă rudele tale mi-au provocat moartea, atunci nimeni din familia ta, adică nici unul dintre copiii tăi sau dintre rudele tale nu vor mai rămâne în viața pentru mai mult de doi ani. Vor fi uciși de poporul rus. Eu mă duc și simt nevoia să spun țarului Rusiei cum trebuie să trăiască dacă eu am dispărut. Trebuie să gândești și să acționezi cu prudență. Gândește-te la siguranța ta și spune rudelor tale că am plătit pentru ele cu sângele meu. Voi fi ucis. Nu mai sunt printre cei vii. Roagă-te, roagă-te, fii puternic, gândește-te la familia ta binecuvântată. -Grigori"

De ce a scris această scrisoare profetică, (dacă nu cumva a fost un fals fabricat de Simonovici), este un mister. S-a speculat că Rasputin a avut o viziune spirituală a evenimentului care avea să vină. Se crede și că Rasputin știa că era ponegrit de ruși și că cineva dorea să-l omoare în momentul în care a scris scrisoarea.

Reputația lui Rasputin.Presa contemporană, ca și articolele și cărțile dornice de senzațional publicate în deceniul al treilea și al patrulea, (una dintre ele avându-l ca autor chiar pe Iusupov), l-au transformat pe carismaticul țăran într-un erou popular al secolului al XX-lea. Pentru occidentali, Rasputin a devenit întruparea înapoierii presupuse a rușilor, a superstițiilor, a iraționalului și imoralității, un subiect al interesului pentru senzațional. Pentru comuniștii ruși, el a reprezentat tot ce era mai rău în regimul pe care-l doborâseră prin revoluție. Pentru unii ruși a rămas însă vocea țărănimii, unii dintre aceștia îi resping credința dar îl onorează pe omul Rasputin. Patriarhia Moscovei a condamnat mișcarea pentru canonizarea lui Rasputin. Referindu-se la promiscuitatea lui Rasputin, Patriarhul Moscovei Alexei al II-lea a declarat în 2003: "Acest nebun! Ce drept credincios va dori să stea într-o Biserică care cinstește în mod egal pe ucigași și pe mucenici, pe desfrânați și pe sfinți?". De la căderea comunismului în Rusia la sfârșitul secolului trecut, anumiți naționaliști ruși au încercat să curețe reputația lui Rasputin și să se folosească de puternica lui personalitate în folosul lor. Au apărut noi dovezi de la prăbușirea Uniunea Sovietică, care par cu toate să respingă pretențiile de sfințenie pentru Rasputin. Aceste documente sunt în principal notele scrise de indivizii plătiți să supravegheze apartamentele lui Rasputin, evidențele a plecărilor și sosirilor țăranului-profet ca și a persoanelor care îl vizitau. Supravegherea continuă a lui Rasputin nu era un secret în vremea vieții sale, el exprimându-și în mai multe rânduri iritarea. Încă din 1919 s-a remarcat că aceste dovezi sunt foarte controversate, fiind posibil sa se fi plătit pentru a se dovedi ceea ce doreau cei care îi dădeau banii.

 

Părul virginelor

Rasputin avea reputația că păstrează cutii cu părul virginelor cu care a a avut relații intime. Când casa în care a locuit a fost dărâmată în 1977, autoritățile au dezgropat câteva cutii cu păr îngropate în grădină.

De la Wikipedia, enciclopedia liberă

 

10 mituri despre Grigori Rasputin pe care oamenii încă le cred

De-a lungul timpului s-au format și au început să circule nenumărate mistere și mituri despre Grigori Rasputin.

Născut într-un sat țărănesc siberian obscur în 1869, o convertire religioasă și o carieră de sfânt călător și vindecător l-au condus pe Rasputin la curtea familiei regale ruse, unde a devenit cel mai apropiat confident al lor, consilier principal și unul dintre cei mai puternici oameni din imperiu, scrie Listverse.

Dar oricât de misterios era un bărbat precum Rasputin, avea ceva care fascina și respingea, chiar și în timpul vieții sale. Drept urmare, mass-media atât din țară, cât și din străinătate l-au folosit ca o armă pentru a-și atinge propriile scopuri, ceea ce a făcut ca el să devină cel mai urât om din Rusia și să fie asasinat în 1916.

Poveștile s-au înmulțit, de la exagerări ale adevărului până la mituri pur și simplu fictive, și au devenit atât de banale încât încă sunt crezute un secol mai târziu.

Mituri despre Grigori Rasputin: Era amantul împărătesei

Celebra melodie a trupei Boney M spune așa: „Ra Ra Rasputin, amant al împărătesei Rusiei”. Este o acuzație începută de mass-media anti-monarhie din Rusia, care realiza în mod regulat benzi desenate cu împărăteasa Alexandra și Rasputin îmbrățișându-se și sărutându-se.

Acestea au fost concepute pentru a îi discredita pe cei doi, amândoi ajungând, până în 1916, să fie urâți de public. Chiar și filme și piese de teatru au fost scrise sugerând că cei doi aveau o aventură extraconjugală, ca și cum acesta ar fi fost un fapt incontestabil.

Dar nu există dovezi care să sugereze că relația dintre Rasputin și Alexandra a fost altceva decât platonică. Rasputin i-a oferit Alexandrei companie spirituală într-o perioadă dificilă.

Primul Război Mondial era crunt, iar soțul ei, împăratul Nicolae al II-lea, comanda forțele de lângă linia frontului, iar scrisorile dintre soț și soție arată o dragoste pasională care nu s-a epuizat niciodată.

Cu toate criticile adresate Alexandrei, aceasta a fost fără îndoială o femeie profund religioasă și loială, îndrăgostită nebunește de soțul ei. Grigori Rasputin, la rândul său, era suficient de deștept încât să știe că o aventură cu împărăteasa nu îi va face deloc bine.

Mituri despre Grigori Rasputin: era deviant sexual

Nimeni nu neagă faptul că Rasputin își înșela soția. Aceasta spunea, cu răbdare și înțelegere, că aventurile lui erau „crucea” pe care el trebuia s-o poarte.

Majoritatea adepților lui Rasputin erau femei; a petrecut mult timp în compania femeilor și era cunoscut (din rapoartele oficiale ale poliției care îi urmăreau mișcările) faptul că mergea la bordeluri.

Cu toate acestea, acest tip de comportament este foarte departe de cel al unui maniac sexual despre care, de mai multe ori, se spune că s-a dezbrăcat în public când era beat.

Realitatea a fost că Rasputin s-a lăsat purtat de tentații: o mulțime de femei înstărite și plictisite au devenit unele dintre cele mai devotate adepte ale sale, iar unele i s-au oferit. Desigur, el era la fel de vinovat ca ele, dar la fel ca multe altele lucruri din viața lui, realitatea a fost exagerată de mass-media ca parte a campaniei împotriva lui.

Ideea unui țăran rus misterios care sosește în Rusia înstărită, se dezbracă în public și se culcă cu soțiile din clasele superioare era o armă prea puternică. Chiar și așa, cu siguranță s-a bazat doar parțial pe adevăr.

Grigori Rasputin ar fi avut un penis de 33 de centimetri

Mergând mână în mână cu poveștile despre activitatea lui sexuală intensă a fost mitul că penisul lui avea 33 de centimetri lungime și, când făcea dragoste, făcea femeile să leșine. În plus, se spune că penisul i-a fost tăiat după ce cadavrul său a fost găsit în râul Micul Nevka în decembrie 1916 și expus într-un muzeu ani de zile.

Organul a dispărut și a reapărut frecvent în istorie, cea mai discutată poveste fiind una care a apărut în 1994; atunci „organul” a fost și testat, dovedindu-se a fi un castravete de mare deshidratat.

Totuși, nu se știe de ce, oamenilor le place ideea conform căreia penisul lui Rasputin avea o dimensiune monstruoasă – o manifestare a presupusului său apetit sexual – de asemenea, mitul că a fost îndepărtat de corpul său la un moment dat este unul foarte întâlnit.

Chiar și astăzi, Muzeul Rus de Erotică deține o expoziție în care pretinde că afișează adevăratul penis al lui Rasputin.

Rasputin ar fi fost spion german

În timp ce Nicolae al II-lea s-a grăbit să preia controlul asupra armatei sale, Alexandra (de origine germană) a fost lăsată să guverneze.

Deși Nicolae încă trimitea scrisori acasă, Rasputin a intervenit în mod regulat pentru a oferi sfaturi și recomandări, sugerând adesea cine ar trebui să fie numit pentru diferite funcții guvernamentale.

Chiar înainte ca Nicolae să plece pe front, Rasputin dădea în mod regulat sfaturi politice sub formă de viziuni și vise venite direct de la Dumnezeu, care deseori au influențat membrii regali profund religioși.

Dar unele mituri despre Rasputin răspândite în mod obișnuit (pornite de la presa rusă a vremii) au fost că eșecurile Rusiei pe câmpul de luptă au fost din cauza lui Rasputin. Și nu întâmplător – el îi sfătuia greșit în mod intenționat pe împărat și împărăteasă pentru a-i ajuta pe germani să câștige. Unii chiar au susținut că Alexandra era și ea plătită de germani.

Având în vedere că a fost urmărit constant în ultimii câțiva ani ai vieții sale, inclusiv de serviciile de informații britanice, nu există nicio dovadă că Rasputin a lucrat pentru germani sau pentru oricine cineva. Deși informațiile despre spioni sunt de obicei ținute secrete, nu există nimic care să-l lege pe Rasputin de Kaiserul german.

Nu există nicio sugestie din partea diferitelor rețele de informații care îl urmăresc că cineva ar fi crezut vreodată în mod serios acest lucru.

Rasputin ar fi fost un vindecător spiritual care l-a ținut în viață pe prințul moștenitor

Din punct de vedere tehnic, acest lucru este adevărat, dar mitul care înconjoară modul în care a făcut-o, care încă nu este cunoscut cu siguranță astăzi, este adesea învăluit în magie și misticism.

Singurul fiu al lui Nicolae și al Alexandrei a fost Alexei, un băiat slab care a moștenit hemofilia de la mama sa și care nu era de așteptat să trăiască mult după copilărie.

Hemofilia oprește coagularea sângelui, ceea ce înseamnă că o simplă căzătură (lucru pe care copiii îl pățesc adesea) ar putea duce la o hemoragie internă aproape fatală. Nu o singură dată, preotul a fost chemat să-i citească lui Alexei rugăciunea de pe patul de moarte.

Cu toate acestea, Rasputin venea întotdeauna în ajutor, uneori în persoană, alteori doar cu o scrisoare. Cunoscut în toată Rusia ca vindecător prin credință, chiar înainte de a cunoaște familia regală, Rasputin a devenit indispensabil pentru Nicolae și Alexandra: moștenitorul lor a putut fi ținut în viață doar de Rasputin și de nimeni altcineva.

Dar cu siguranță nu a fost vorba de vindecare spirituală. Unii spun că a fost doar o întâmplare ca Rasputin să-i dea afară pe medici și să le ordone să-l lase pe Alexei singur.

Acest lucru are sens având în vedere că tratamentul obișnuit pentru hemofilie la acea vreme era aspirina, despre care astăzi știm că subțiază sângele, adică era cel mai rău lucru pe care îl puteai da unui bolnav de hemofilie. Insistând ca doctorii să-l lase pe Alexei în pace, probabil că el a salvat viața băiatului – dar nu vindecarea spirituală.

Mituri despre Grigori Rasputin: ar fi fost călugăr

Porecla de „călugăr nebun” este cu siguranță captivantă, dar Rasputin nu era nebun și cu siguranță nu era călugăr.

Cariera sa religioasă a început după un pelerinaj la o mănăstire, când avea 27 de ani. S-A întors un om schimbat, un om al lui Dumnezeu, dar niciodată nu a fost hirotonit de Biserica Ortodoxă Rusă.

Mergând prin sălbăticia siberiană din sat în sat ca „strannik” (practic un rătăcitor sfânt), popularitatea sa a crescut. L-a adus în atenția conducătorilor bisericii locale și în cele din urmă a Sankt Petersburg.

În capitală, el a fost văzut ca o curiozitate, personificând ideea sentimentală a țăranului cu frică de Dumnezeu.

Aristocrația, adesea plictisită și înfometată din punct de vedere spiritual, a fost încântată de acest țăran nepoliticos, care stătea printre ei, cu încredere, îmbrăcând hainele unui călugăr. Rasputin nu a vrut să intre vreodată în biserică în mod oficial, dar încă o dată, presa rusă a spus contrariul.

Rasputin s-ar fi întors dintre morți

Nu știm cu siguranță ce s-a întâmplat în acea noapte fatidică de la sfârșitul lui decembrie 1916, când Rasputin a fost ucis. Tot ce avem este relatarea lipsită de încredere a ucigașului, prințul Felix Yusupov, ale cărui memorii spun o poveste a răului, a forțelor întunecate și a unui act nobil și dezinteresat de a scăpa lumea de Rasputin.

Yusupov susține că Rasputin a fost adus la el acasă și a fost hrănit cu prăjituri și vin cu cianură. Când Rasputin nu a fost afectat, prințul a luat o armă și l-a împușcat în inimă.

Apoi, crezând că s-a achitat de sarcină și, conform unor povești, văzând că Rasputin nu are puls, a urcat la etaj să le spună și celorlalți oameni care făceau parte din complot. Când s-a întors, Rasputin era din nou în viață, l-a strâns de gât pe Yusupov și a încercat să scape înainte de a fi împușcat definitiv în curte.

 

Mituri despre Grigori Rasputin

 

Deși probabil nu vom ști niciodată cum s-a întâmplat exact, sugestia că Rasputin s-a întors din morți poate fi destul de evident respinsă, cu atât mai mult când luăm în considerare sursa.

Chiar și autopsia respinge imediat povestea lui Yusupov, detaliind mai multe împușcături, dintre care una în cap, și diverse vânătăi în pe corp, sugerând că a fost bătut. Cu toate acestea, chiar și după moartea sa, mitul diavolului întrupat în Rasputin a fost prea atrăgător pentru a dispărea.

Rasputin ar fi murit înecat

Alte mituri despre Grigori Rasputin și moartea sa, deși puțin mai puțin cunoscute, este acela că el nu era încă mort atunci când trupul său a fost aruncat. Yusupov și ceilalți conspiratori au mers cu mașina la râul Micul Nevka, i-au legat greutăți de corp, apoi l-au aruncat pe Rasputin, peste o balustradă, într-o gaură din gheață.

Când corpul său a fost găsit puțin mai în aval, au apărut zvonuri false care spuneau că i s-ar fi găsit apă în plămâni, dovedind că acesta încă respira atunci când a fost aruncat în apă, dând astfel înecul drept cauză a morții.

Acest lucru doar a pus paie pe focul miturilor despre Rasputin, un alt mod de a evidenția faptul că misteriosul om era o forță a răului cu puteri supranaturale aproape de invincibilitate. În realitate, raportul de autopsie nu spunea nimic de acest gen.

Rasputin a murit în urma unei răni provocate de o împușcătură de la distanță foarte mică în frunte. Nimeni nu poate supraviețui în urma unei astfel de împușcături.

Englezii ar fi fost implicați în asasinarea sa

Acest mit nu poate fi respins în totalitate, dar există părți din el pe care cu siguranță le putem respinge.

Englezii erau dornici să împiedice Imperiul Rus aflat în prăbușire să se retragă din război și voia să-l pună în dificultate.

Englezii l-au văzut pe Rasputin ca pe o amenințare din cauza îndemnurilor sale de a crede în el, a influenței sale asupra familiei regale și a sentimentului rău pe care l-a insuflat populației ruse, sentiment care, prin alăturare, îi era transferat și împăratului.

Aceste mituri despre Grigori Rasputin spun că agenția britanică de informații ar fi complotat și participat la uciderea lui Rasputin.

Cu Rasputin dat la o parte, orice îndoială cu privire la război ar dispărea din mintea lui Nicolae, iar domnia lui (și, prin urmare, stabilitatea Rusiei în război) ar fi întărită.

Un lucru pe care nu îl putem infirma este faptul că englezii au încurajat uciderea lui Rasputin. Totuși, ținând cont de asasinatul făcut în mod amator, nu există nicio posibilitate ca agenția britanică de informații să fi fost implicată activ în acesta.

Rasputin ar fi fost diavolul în persoană

Probabil cel mai des acceptat „adevăr” despre Rasputin, chiar și pentru cei care nu știu nimic despre el, este că a fost un om rău. Cultura populară a jucat un rol important în acest lucru, mai ales în Occident, Rasputin întruchipând mereu tipul cu puteri malefice și intenții rele.

Deși era într-adevăr un om cu defecte, și cu siguranță nu unul sfânt,  intențiile lui Rasputin au fost în cel mai bun caz destul de nobile și în cel mai rău caz egoiste (adesea din motive de protecție personală).

În timp ce mergea la prostituate și se culca cu soțiile elitei, el a făcut acest lucru cu credința sinceră că păcatul este un pas necesar pentru a se apropia de Dumnezeu (idee împărtășită de celebrii autori Tolstoi și Dostoievski).

Își iubea semenii (în special țăranii) și nu se temea să o arate, ceea ce a dus la zvonuri despre indecența și despre aventurile sale.

Îi iubea foarte mult pe copiii lui Nicolae și ai Alexandrei, și aceștia îl iubeau la rândul lor. Și în timp ce națiunea se îndrepta spre un război inevitabil, el l-a implorat pe Nicolae să fie mai blând, îndurerat de ideea că generații de bărbați ruși au fost măcelăriți și copiii acestora vor deveni orfani.

Grigori Rasputin a fost cu siguranță un om complicat, dar a-l numi rău înseamnă a crede propaganda din ziarele rusești antimonarhiste vechi de 100 de ani. Această propagandă stă la baza întregii mitologii moderne a lui Rasputin, dintr-o mass-media care l-a văzut ca pe nimic mai mult decât un instrument de îmlăturare a puterii.(descopera.ro)

 


În lipsa unui acord scris din partea Ziarului de Vrancea, puteţi prelua maxim 500 de caractere din acest articol dacă precizaţi sursa şi inseraţi vizibil link-ul articolului: #insertcurrentlinkhere

Ziarul de Vrancea  nu este responsabil juridic pentru conţinutul textelor din comentariile de mai jos. Responsabilitatea pentru mesajele dumneavoastra vă revine în exclusivitate.

Comentarii: 0

Adaugă comentariu
Trebuie să fii autentificat pentru a putea posta un comentariu.
Ziarul de Vrancea doreste ca acest site sa fie un spatiu al discutiilor civilizate, al comentariilor de bun simt. Din acest motiv, cei care posteaza comentarii la articole trebuie sa respecte urmatoarele reguli:
1. Sa se refere doar la articolul la care posteaza comentarii.
2. Sa foloseasca un limbaj civilizat, fara injurii, calomnii, comentarii antisemite, xenofobe sau rasiste.
3. Sunt interzise atacurile la adresa autorilor, daca acestea nu au legatura cu textul.
4. Username-ul sa nu fie nume de personalitati ale vietii publice sau parodieri ale acestora.
Autorul unui articol poate fi criticat pentru eventuale greseli, incoerenta, lipsa de documentare etc.
Nerespectarea regulilor mentionate mai sus va duce la stergerea comentariilor, fara avertisment si fara explicatii.
Abaterile repetate vor avea drept consecinta interdictia accesului la aceasta facilitate a site-ului.